Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 93/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 93/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 93/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 93
Ședința publică din data de 12.02.2015
PREȘEDINTE – N. A.
JUDECĂTOR – C. R.
JUDECĂTOR – D. G.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurenții–reclamanți S. R. N., prin mandatar M. Ș. M. A., cu domiciliul în București, .. 23, ., A. I. N. C. (moștenitoarea recurentului-reclamant P. James C.), cu domiciliul în Canada, 2-8 Arbor Dell RD Etobicoke, ON, M9W 4C5, M. N. O. (moștenitoarea recurentului-reclamant P. N.), cu domiciliul în București, .. 23, . și G. L. M., cu domiciliul în București, ., ., ., cu domiciliul ales la C..Av. G. G., cu sediul în București, ., nr. 24, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 323/22 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimatul-reclamant O. D.-P., cu domiciliul în București, .. 144, ., intimații-pârâți ASOCIAȚIA OBȘTEA MOȘNENILOR I., cu sediul în . Prahova, B. C., cu domiciliul în com. Izvoarele, ., județul Prahova, D. DORULEȚ, cu domiciliul în com. Izvoarele, ., județul Prahova, G. F., cu domiciliul în București, .. 22, ., G. C., cu domiciliul în com. Izvoarele, ., județul Prahova, C. F., cu domiciliul în com. Izvoarele, ., județul Prahova, O. V., cu domiciliul în . B, județul Prahova, D. S. D., cu domiciliul în com. Izvoarele, ., județul Prahova și moștenitorii intimatului-reclamant P. M.: P. P., cu domiciliul în București, .. 10, sector 1, I. C. B., cu domiciliul în_ Rancho del Azaleas Way, San Diego, CA_, USA, cu domiciliul ales la M. Ș. M. A., în București, .. 23, .; G. C., cu domiciliul în Voluntari, .. 6, vila 6, jud. I..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2015, declarațiile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 12.02.2015, când a dat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL:
P. actiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. sub nr._ din 8 iulie 2009, reclamanții S. R. N., P. J. C., P. C. N., P. C. M., O. D.-P. și G. L. M., au chemat în judecată pe pârâtii Asociatia Obștea Moșnenilor I., B. C., D. D., G. C., C. F., O. V., D. S. D. și G. F., solicitand instantei ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună nulitatea relativă a Hotărârilor Adunării Generale a membrilor Asociatiei Obstea, din procesul verbal din 22 febr.2009 si din extrasul din procesul verbal aut.de BNP. G. Frătian, cu încheierea de aut.nr. 1355/2009, a Hotărârilor Consiliului de Administratie a asociatiei Obstea din 26 febr.2009 si din extrasul din procesul verbal autentificat de același notar cu încheierea nr. 1356/2009; a Actului Aditional la Statutul asociatiei Obstea autentificat de acelasi notar cu incheierea de autentif. Nr. 1462/2009 si a oricăror alte hotărâri ale consiliului de administratie pretins ales conform hotărârii atacate; să se constate că pârâtii persoane fizice nu detin calitatea de memrii ao pârâtei Obștea; să oblige pârâta Obstea să ridice dreptul de vot în adunarea generală a pârâtilor persoane fizice; să oblige pârâtii persoane fizice să prezinte toate actele juridice si comerciale pe care le-au semnat; cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că Asociatia Obștea este o formă asociativă înființată in baza Legii 1/2000 prin sentinta civilă nr. 3 din 10 aprilie 2000a Judecătoriei Vălenii de M. si pentru modul legal de funcționare a asociatiei, această asociație nu figurează în registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial este întocmit nelegal in numele asociației Obștea, motive pentru care solicită admiterea acțiunii.
Cauza a fost suspendată la data de 3 noiembrie 2011, în baza art. 243 alin. 1 pct. 1 cod procedură civilă.
În urma probelor administrate in cauză, prin sentința civilă nr. 323/22 februarie 2013, Judecătoria Vălenii de M. a admis exceptia perimării cererii de chemare în judecată și, în consecință, a constatat perimată cererea de chemare în judecată. Totodată, a obligat în solidar reclamanții la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7437,5 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că ultimul act de procedură efectuat în cauză a avut loc la data de 3 noiembrie 2011, când cauza a fost suspendată, potrivit art.243 alin. 1 pct. 1 cod procedură civilă, intrucât s-a constatat decesul pârâtului P. M. si până la termenul din 22.03.2013 nu au fost indicați moștenitorii acestuia.
Conform art. 248 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părtii timp de cel puțin 1 (un) an.
Întrucât in speță, termenul de 1 (un) an de la ultimul act de procedură efectuat s-a împlinit, instanța de fond, in baza art. 243 alin. 1 pct.1 cod procedură civila raportat la art. 248 cod procedură civila, a constatat perimarea acțiunii.
Constatând culpa reclamanților în declanșarea acțiunii, în temeiul disp.art. 274 alin. 1 cod procedură civilă, instanța de fond a obligat in solidar reclamanții la plata către pârâta Obștea Moșnenilor I. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7437,5 lei.
Deși s-au solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de_ lei, depunându-se la dosar și acte doveditoare, instanța de fond a considerat că această sumă este disproporționată, raportat la activitatea desfășurată de avocat în această cauză. De altfel dosarul este în nelucru de peste 1 an de zile iar la multe termene s-a amânat judecata pentru lipsă de procedură.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții P. N. și G. L. M., precum și S. R. N., prin mandatar M. Ș. M. A. și P. James C..
În motivarea cererii de recurs, reclamanții P. N. și G. L. M. au arătat că la data la care s-a pronunțat sentința instanței de fond, acești reclamanți nu au fost citați nici personal și nici prin apărător, astfel că nu au fost în situația de a-și formula apărări. Au solicitat admiterea recursului, să se constate că nu a operat perimarea și, pe cale de consecință, respingerea excepției perimării.
Reclamanții P. N. și G. L. M. au completat motivele de recurs, fila 56 dosar, prin care au arătat că instanța s-a pronunțat asupra excepției perimării la un termen la care era lipsă de procedură. De altfel, cauza a fost suspendată, până la finalizarea procedurii succesorale notariale precum și a dosarului de partaj succesoral, astfel că nu au fost în măsură să indice moștenitorii defunctului P. M..
Atâta vreme cât dosarul de partaj succesoral nu a fost finalizat, părțile nu au fost în măsură să indice moștenitorii defunctului P. M., implicit să solicite repunerea cauzei pe rol.
A doua critică adusă sentinței instanței de fond constă în aceea referitoare la obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum de 7437,5 lei, soluția dată în acest sens fiind lipsită de temei legal, încălcându-se disp. art. 274 alin. 1 și art. 276 C.pr.civ.. Solicită respingerea obligării la cheltuieli de judecată, ca inadmisibilă, întrucât în baza art. 274 C.pr.civ., obligarea unor părți la plata de cheltuieli de judecată este strict și limitativ aplicată părților care cad în pretenții, rolul cheltuielilor de judecată fiind acela de a acționa ca o sancțiune procedurală.
Astfel, pentru ca reclamanții să fie sancționați, trebuie să stabilească pe probe culpa lor procesuală, care parte a căzut în pretenții și care profită de aceasta. Urmare a suspendării pentru lăsarea cauzei în nelucrare nu are loc o judecată în fond pentru ca instanța să fi putut stabili partea care a decăzut în pretenții.
În desfășurarea procesului la instanța de fond intimata a formulat tardiv o . pretenții prin întâmpinare, ce nu au fost dovedite, întrucât instanța de fond a decăzut-o din dreptul de invoca excepții și de a propune probe, ceea ce presupune o culpă procesuală a Obștei Moșnenilor I., iar închiderea procesului prin perimare nu poate aduce un beneficiu intimatei care din această perspectivă se află în culpă procesuală ce nu îi dă dreptul să solicite și mai ales să i se acorde despăgubiri sub forma cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult cu cât prin perimare nu se rezolvă fondul pricinii pentru a se decide cine a pierdut procesul și astfel să intre în funcție disp. art. 274 alin. 1 C.pr.civ.
În plus, intimata Obștea are contracte de servicii juridice cu prezentul avocat pentru aproximativ 7 cauze distincte, astfel încât nu se poate stabili dacă cheltuielile de judecată reclamate sunt sau nu aferente prezentului dosar, sau este un onorariu global stabilit de avocat pentru toate cauzele în care intimata este în proces cu reclamanții.
În motivarea cererii de recurs, reclamanții S. R. N., prin mandatar M. Ș. M. A. și P. James C. au solicitat în principal, în temeiul art. 312 pct.3 si 5, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru repunerea pe rol și administrarea probelor si judecarea fondului pricinii. În subsidiar, au solicitat modificarea în parte a hotărârii recurate, prin desființarea dispoziției privind plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată. Au solicitat cu cheltuieli de judecată.
Reclamanții au arătat că art. 243 alin. 1 pct. l prima teză C.pr.civ., reglementează expres cazul în care prezenta cauză, în fond, a fost suspendată „.... de drept...prin moartea uneia dintre părți...", și anume a defunctului M. P., reclamant în prezenta cauză.
La termenul din 03.11.2011 instanța de fond a dispus suspendarea cauzei în acest temei, cu drept de recurs pe toată perioada suspendării, ceea ce înseamnă că, implicit, nu s-a dat termen pentru introducerea în cauză a moștenitorilor.
Condiția pentru a interveni suspendarea a fost îndeplinită, în sensul că împrejurările privind decesul reclamantului au intervenit pe parcursul soluționării cauzei.
Legiuitorul a stipulat imperativ, expres și limitativ modul în care poate reîncepe judecarea unei cauze suspendată de drept, și anume, conform art. 245 2 c.p.c, introdus prin OUG 138/2000, „Judecata reîncepe,... prin cererea de redeschidere, tăcută cu arătarea moștenitorilor,.... a părții interesate..."
Ori, în perioada suspendării, nici una din părți, inclusiv intimații/pârâții, și nici altă persoană interesată (spre exemplu, moștenitorii, etc) nu au solicitat redeschiderea cauzei cu arătarea moștenitorilor. In particular reclamanții nu au stăruit în judecată „...din pricina unor împrejurări mai presus de voința" lor (conf. Art 250(3) C.pr. civ., deoarece, așa cum rezultă din probele pe care le vor administra, există pe rol dosarul de succesiune după defunctul M. P., în care nu s-a soluționat încă cererea de stabilire a calității de moștenitor (si cu atât mai mult de eliberarea a certificatului de moștenitor).
Deci, nici unul dintre co-reclamanți, nu era în măsură să ceară reînceperea procesului, deoarece în temeiul art 245(2) cp.c trebuiau să „arate moștenitorii", iar procedura contencioasă de succesiune nefinalizată nu permitea acest lucru.
Perimarea (conf. art. 248 cp.c) este acea sancțiune care intervine în cazul în care o cauză „... rămâne în nelucrare din vina părții timp de un an..."
Ori, este evident, ca în acest caz de suspendare de drept, părțile nu puteau să schimbe „rămânerea în nelucrare" a cauzei decât prin aplicarea art. 245(2) C.pr. civ. care nu era posibil atât timp cât procedura de stabilire a calității de moștenitor în altă cauză nu era finalizată.
În ceea ce privește cererea de cheltuieli de judecată, precum și dispoziția instanței de a obliga co-reclamanții la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată, cererea este neîntemeiată, iar dispoziția instanței trebuie casată sau modificată în temeiul art. 304 pct. 5, 7, 8 sau 9 C.pr. civ. pentru motivele care urmează.
Conform doctrinei, dar și conform jurisprudenței atașate (Decizia Civilă nr. 525/14.06.2006, Curtea de Apel Iași), este inadmisibilă acordarea de cheltuieli de judecată unor părți în cazul perimării cauzei (cu atât mai mult cu cât nici una din părți nu a cerut ieșirea din nelucrare a cauzei).
Deci, solicită instanței ca, în cazul în care va trece peste susținerile anterioare, privind netemeinicia și nelegalitatea constatării perimării, de către instanța de fond, să se observe că instituția cheltuielilor de judecată nu operează în cazul perimării.
Conform legiuitorului, art. 274 C.pr. civ., obligarea unor părți de a plătii cheltuielile de judecată altor părți, este strict și limitativ aplicabilă părților care cad în pretenții.
Pentru a se aplica aceste dispoziții legale este obligatoriu a se stabili, de către instanța de judecată, care parte a căzut în pretenții și care profită de aceasta.
Pe de o parte, „...instituția perimării reglementată în codul de procedură civilă (art. 248 - art. 254 Cod procedură civilă) nu cuprinde dispoziții privind cheltuielile de judecată... ".
În cauza de față, dar și în general, urmare a suspendării pentru lăsarea cauzei în nelucrare, fie din vina unor părți fie din alte motive (art. 244, art. 243 Cod procedură civilă), nu are loc o judecată în fond" pentru ca instanța să fi putut stabili partea care a căzut în pretenții.
Așa cum se arată în jurisprudența citată, „....Perimarea constituie o modalitate de finalizare a judecății, ca sancțiune procedurală pentru „părțile " care au lăsat pricina în nelucrare o perioadă mai mare de un an, de la încetarea motivelor suspendării. În consecință, nu are loc o judecată, asupra fondului pentru a se stabili „partea căzuta in pretenții".
În aplicarea și interpretarea art. 245 Cod procedură civilă, oricare din părți poate cere reînceperea cursului judecății, însă nici una din părți nu a avut interes să o ceară. Finalizarea procesului prin perimare, în instanța de control judiciar sau atunci când este cazul în primă instanță, din oficiu, nu impune acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea reține că ambele părți sunt în culpă pentru aplicarea sancțiunii procedurale și, pentru considerentele expuse, a respins cererea de cheltuieli de judecată.
Astfel, chiar în condițiile în care în prezenta cauză se admite că cauza s-a perimat, concluzia nu poate fi decât că sau toate părțile sunt de vină, oricare din ele putea scoate cauza din nelucrare (dar nu a făcut-o) sau nici una din părți nu are culpă procesuală
În plus, daca se analizează pretențiile Obștei Moșnenilor I. din acest proces, prin finalizarea prin perimare, se poate constata ca pretențiile Obștei formulate prin Întâmpinare, prin constatarea tardivității întâmpinării, au fost implicit respinse. Unele dintre pretențiile pe cale de excepție au fost respinse, altele nejudecate încă în concluzie, nici una din pretențiile Obștei pe fond sau pe excepții nu a fost încuviințată.
Astfel, față de aceste pretenții Obștei, sau nejudecate sau dimpotrivă respinse, nu se justifică acordarea plății cheltuielilor de judecată. De altfel, plățile anticipate efectuate de către Obște apărătorului acesteia, sunt pentru finalizarea cauzei și acceptarea prin judecată a pretențiilor pârâtei Obștea, și oricum nu pentru încheierea judecării cauzei prin perimare (pe care însăși pârâta Obștea a acceptat-o prin nescoaterea cauzei din nelucrare).
P. faptul că pârâta Obștea, prezentă la judecarea excepției de perimare, a fost de acord cu perimarea, înseamnă că a renunțat implicit la pretențiile procesuale din această cauză, ceea ce înseamnă că este decăzută din dreptul de a cere cheltuieli de judecată (pentru pretenții procesuale neîncuviințate)
Un ultim raționament juridic/logic arată că art. 276 c.pc. stipulează că atunci „„.când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte... se poate face compensarea lor" iar cum in cazul eventualei perimări, în pricina de față, nici una dintre pretenții, nici a reclamanților, nici a pârâților, nu a fost încuviințată rezultă că nu se poate încuviința nici o cheltuială de judecată solicitată de nici una din părți pentru pretențiile acesteia în cauza în speță.
În plus intimata Obștea are contracte de servicii juridice cu prezentul avocat pentru aproximativ 7 cauze distincte, astfel încât nu se poate stabili dacă cheltuielile de judecată reclamate sunt sau nu aferente prezentului dosar
Nu în ultimul rând, un motiv de casare este faptul că la termenul de judecare a excepției de perimare din 21.02.2013 a fost lipsă de procedură.
În drept: art. 304 pct.6, 9, 7, 8 si 5, și art 312(3) și (5) cp.c, art. 299 și urm. C.pr. civ., art. 242 și urm. C.pr. civ, art. 274 și urm. C.pr. civ.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 19.03.2013.
Intimații nu au formulat întâmpinare
La termenul din data de 04 Septembrie 2013, recurentul-reclamant S. R. N. prin procurator a arătat că recurentul-reclamant P. James C. și intimatul reclamant Predelanu C.M. au decedat și a solicitat, în baza art. 243 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. suspendarea de drept a judecății pentru indicarea moștenitorilor acestora.
P. încheierea din data de 04 Septembrie 2013, tribunalul a suspendat judecata în baza art. 243 C.pr.civ.
P. încheierea din 02.10.2014, tribunalul a dispus introducerea în cauză, în calitate de recurentă, a numitei A. I. N. C., moștenitoarea recurentului-reclamant P. James C., introducerea în cauză, în calitate de recurentă, a numitei M. N. O., moștenitoarea recurentului-reclamant P. N., introducerea în cauză, în calitate de intimați, a numiților P. P., I. C. B. și G. C., moștenitorii intimatului-reclamant P. M..
Tribunalul, examinând sentința recurată, in raport de situația de fapt reținuta, de criticile formulate, precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.304 si 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
Deliberând asupra cererii de înscriere în fals, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit disp. art. 177 C.p.c., „acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura”. Conform disp. art. 183 C.p.c., „dacă partea care a defăimat înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanța poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia”.
Procedura înscrierii în fals reglementează, astfel cum rezultă din textele legale menționate, situația în care una dintre părți contestă un înscris probator de care partea adversă se folosește în dovedirea pretențiilor sale, consecința constatării falsului fiind aceea a înlăturării înscrisului din ansamblul probelor administrate în cauză.
Pentru admisibilitatea declanșării procedurii este necesar, prin urmare, ca înscrisul defăimat ca fals să reprezinte un înscris probator și să fie folosit de una dintre părți în contra celeilalte.
În prezenta cauză, instanța constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite, întrucât înscrierea în fals vizează două ordine de plată, respectiv O.P. nr. 9/08.10.2009 și nr. 7/04.08.2009, ambele emise de Obștea Moșnenilor I., precum și Factura fiscală ., nr. 149 din data de 30.07.2009 emisă de cabinet de avocat J. I., acte relevante doar din punctul de vedere al contravalorii asistenței juridice.
Or, având în vedere, pe de o parte, că înscrisurile în discuție nu reprezintă un înscris probator, care să aibă legătură cu fondul pretențiilor, tribunalul apreciază că procedura înscrierii în fals nu este aplicabilă.
Ca atare, având în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile esențiale pentru declanșarea procedurii înscrierii în fals, Tribunalul va respinge această cerere, ca inadmisibilă.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenții reclamanți P. C.N. (continuator M. N. O., moștenitoarea acestuia) și G. L. M.:
Într-un prim motiv de recurs se invocă existența unei procedurii de citare viciată cu recurenții reclamanți P. C.N. și G. L. M. la data soluționării excepției perimării cererii de chemare în judecată, afirmându-se că aceștia nu au fost citați nici personal și nici prin reprezentant convențional.
Potrivit art. 85 Cod procedură civilă, „Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel", iar potrivit art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale, sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor".
În speță, se constată că pentru termenul de judecată din data de 21.02.2013 ambele părți au fost legal citate, respectiv G. L. M. la adresa din București, ., ., ., sector 2, astfel cum a fost indicată instanței de fond și, conform mențiunii de pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, aceasta a semnat citația, (dosar fond vol. II, fila 837), iar P. C.N. la adresa indicată din București, sector 1, Calea Floreasca nr. 144, . citare fiind îndeplinită prin afișare întrucât nici o persoană nu a fost găsită (fila 834, dosar fond vol. II).
La același termen de judecată, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției perimării acțiunii, însă, având nevoie de timp studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 22.02.2013, fiind astfel pronunțată sentința civilă nr.323.
Așadar, nu poate fi reținută ca întemeiată critica formulată, în cauză nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 5 C.pr. civ.
Referitor la celelalte critici aduse sentinței recurate, respectiv soluționarea greșită a excepției perimării cererii de chemare în judecată, precum și a cererii privind obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, constatând că aceste motive au fost invocate și de către recurenții reclamanți S. R. N. și A. I. N. C. (moștenitoarea recurentului-reclamant P. James C.), Tribunalul va răspunde acestora printr-o argumentație comună .
În ceea ce privește critica privind soluționarea greșită a excepției perimării cererii de chemare în judecată, Tribunalul reține că potrivit art. 248 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părtii timp de cel puțin 1 (un) an.
În speță, se constată că la data de 03 noiembrie 2011 a fost efectuat ultimul act de procedură în sensul că în temeiul disp. art. 243 alin. 1 pct. 1 C.pr. civ. s-a dispus suspendarea cauzei pentru a da posibilitatea părților să indice moștenitorii reclamantului P. M., decedat pe parcursul procesului, la data de 01.05.2011, conform certificatului de deces aflat la fila 711 dosar fond vol. II.
La data de 27.11.2012 s-a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se constata de către instanță dacă acțiunea s-a perimat, conform art. 248 C.pr. civ., fixându-se termen în acest sens la data de 13.12.2012.
Din actele dosarului rezultă că prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an, în acest interval nefiind făcute demersuri în sensul celor dispuse de instanță.
Susținerea recurenților în sensul că nu se justifică această sancțiune întrucât procedura de stabilire a calității de moștenitor nu era finalizată, nu poate fi primită în condițiile în care de la data dispunerii măsurii suspendării și până la momentul soluționării excepției, părțile nu au încunoștințat instanța de judecată în sensul celor învederate și nici nu au solicitat menținerea suspendării, nefăcând dovada că într-adevăr au depus diligențe pentru a fi indicați moștenitorii defunctului P. M..
De altfel, nici în faza recursului nu au fost în măsură să indice moștenitorii reclamantului defunct, dispunându-se astfel, suspendarea judecării recursurilor (fila 107 dosar recurs).
Pe cale de consecință, soluția instanței de fond, în ceea ce privește soluționarea excepției perimării este temeinică și legală,, neexistând motive de modificare ori de casare a sentinței recurate pe acest aspect.
În ceea ce privește măsura dispusă de către instanța de fond cu privire la plata cheltuielilor de judecată, Tribunalul reține că în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C.proc.civ „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, temeiul acordării cheltuielilor de judecată reprezentându-l culpa procesuală.
Critica formulată de către recurenți este fondată, însă pentru alte considerente decât cele invocate în motivarea recursurilor.
Astfel, în aplicarea dispozițiilor art. 274 C.pr. civ., pentru a fi admisibilă cererea intimatei pârâte Obștea Moșnenilor I. privind obligarea la cheltuieli de judecată a părții care se află în culpă procesuală, aceasta trebuie trebuie să dovedească că cheltuielile ce le solicită le-a avansat cu ocazia prezentului proces.
În speță, se constată că potrivit Contractului de asistență juridică nr. 17/30.07.2009 (f. 173-174 vol .I, dos. fond) încheiat între intimata Obștea Moșnenilor I. și Cabinet de avocat „J. I.”, obiectul acestuia l-a reprezentat asistența juridică/reprezentarea clientului în cadrul procedurii judiciare în prima fază procesuală în dosarele nr._ și_, ambele aflate pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. (art.II din contract), mențiunea privind cuantumul onorariului fiind ilizibilă, acoperită cu culoare neagră.
Așa cum rezultă din factura fiscală ., nr. 149 din data de 30.07.2009 emisă de cabinet de avocat J. I., aceasta a fost emisă pentru suma de_ lei, fiind menționat nr. contractului de asistență juridică nr. 17/30.07.2009 (f.848 vol. II)
Potrivit O.P. nr. 9/08.10.2009 și nr. 7/04.08.2009, ambele emise de Obștea Moșnenilor I., au fost virate în contul cabinetului de avocat, suma de 6875 lei la data de 08.10.2009 și suma de 8000 lei la data de 04.08.2009 (f.846,847 vol. II dos. fond)
Așadar, potrivit înscrisurilor menționate în precedent în baza contractului de asistență juridică nr. 17/30.07.2009 a fost emisă factura fiscală ., nr. 149 din data de 30.07.2009, ulterior fiind virată în contul cabinetului suma de_ lei, conform celor două ordine de plată, fără a se specifica cât anume din suma depusă, respectiv încasată reprezintă onorariul aferent dosarului nr._ .
Cu ocazia deliberării, pentru a se putea determina cuantumul onorariului aferent prezentei cauze, Tribunalul, din oficiu, făcând cercetări și cu privire la cel de al doilea dosar menționat în contractul de asistență juridică, a constatat că acesta a fost soluționat irevocabil prin sentința civilă nr. 417/05.03.2013, atașată dosarului de recurs (filele 225-226), iar în acest dosar au fost obligați reclamanții (recurenții din prezenta cauză), în solidar, să plătească pârâtei Obștea Moșnenilor I. suma de 21.075 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă în dovedirea căreia s-a reținut factura fiscală CJI/01/25.02.2011, dar și factura fiscală ./149/30.07.2009, înscris de care se prevalează intimata în dovedirea cheltuielilor de judecată în prezenta cauză.
Procedând în această manieră, formularea unei astfel de cereri în prezenta cauză aduce atingere principiului îmbogățirii fără just temei, motiv pentru care Tribunalul apreciază că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în materia cheltuielilor de judecată, fiind incident motivul de modificare prev. de art. 304 pct.9 C.pr. civ.
Pentru considerentele arătate, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 C.pr. civ. Tribunalul urmează a admite recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 323/22 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. și a modifica în parte sentința atacată în sensul că va înlătura dispoziția privind obligarea în solidar a reclamanților la plata către pârâta Obștea Moșnenilor I. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7437,5 lei, menținând în rest dispozițiile sentinței recurate ca fiind legale și temeinice.
Având în vedere disp. art. 274 c.pr. civ., se va respinge ca nedovedită cererea reclamanților-recurenți M. N. O. (moștenitoarea recurentului-reclamant P. N. și G. L. M. de obligare a pârâților intimați la plata cheltuielilor de judecată, în cauză nefiind depuse înscrisuri doveditoare în acest sens, contrar celor arătate de către apărătorul acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge cererea de înscriere în fals formulată de recurenți, ca inadmisibilă.
Admite recursurile declarate de recurenții–reclamanți S. R. N., prin mandatar M. Ș. M. A., cu domiciliul în București, .. 23, ., A. I. N. C. (moștenitoarea recurentului-reclamant P. James C.), cu domiciliul în Canada, 2-8 Arbor Dell RD Etobicoke, ON, M9W 4C5, M. N. O. (moștenitoarea recurentului-reclamant P. N.), cu domiciliul în București, .. 23, . și G. L. M., cu domiciliul în București, ., ., sector 2, cu domiciliul ales la C..Av. G. G., cu sediul în București, ., nr. 24, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 323/22 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimatul-reclamant O. D.-P., cu domiciliul în București, .. 144, ., intimații-pârâți ASOCIAȚIA OBȘTEA MOȘNENILOR I., cu sediul în . Prahova, B. C., cu domiciliul în com. Izvoarele, ., județul Prahova, D. DORULEȚ, cu domiciliul în com. Izvoarele, ., județul Prahova, G. F., cu domiciliul în București, .. 22, .. B, ., G. C., cu domiciliul în com. Izvoarele, ., județul Prahova, C. F., cu domiciliul în ., județul Prahova, O. V., cu domiciliul în . B, județul Prahova, D. S. D., cu domiciliul în com. Izvoarele, ., județul Prahova și moștenitorii intimatului-reclamant P. M.: P. P., cu domiciliul în București, .. 10, sector 1, I. C. B., cu domiciliul în_ Rancho del Azaleas Way, San Diego, CA_, USA, cu domiciliul ales la M. Ș. M. A., în București, .. 23, .; G. C., cu domiciliul în Voluntari, .. 6, vila 6, jud. I. și, în consecință:
Modifică în parte sentința atacată în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea în solidar a reclamanților la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7437,5 lei.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Respinge ca nedovedită cererea reclamanților-recurenți de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.02.2015.
Președinte, Judecători,
N. A. C. R., D. G.
Grefier,
L. E. A.
operator de date cu caracter personal 5595
red. N.A./tehnored. A.L.E.
2 ex./ 17.02.2015
d.f. nr._ - Judecătoria Vălenii de M.
j.f. D. M.-I.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 299/2015. Tribunalul... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 736/2015.... → |
|---|
