Contestaţie la executare. Decizia nr. 1297/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1297/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 1297/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA-SECTIA I CIVILĂ

DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 1297

Ședința publică din data de 13.10.2014

PREȘEDINTE – G. M.

JUDECĂTORI – D. G.

– C. D. E.

GREFIER – C. A.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta-contestatoare ., cu sediul în Ploiești, .. 126, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2458/24.02.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul S. P. DE F. L. DE PE L. P. PLOIESTI, cu sediul în Ploiești, jud. Prahova.

Cererea de recurs a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 30 lei, achitată cu chitanța . nr._/2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-au depus prin intermediul compartimentului registratură, înscrisuri din partea recurentei, după care,

Tribunalul ia act de faptul că cererea de recurs a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 30 lei, achitată cu chitanța . nr._/2014 și că recurenta a depus la dosar înscrisuri și analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ contestatoarea . a solicitat, în contradictoriu cu intimatul S. public de finanțe locale de pe lângă Primăria Ploiești, anularea procesului-verbal de sechestru nr._/14.10.2013 și suspendarea executării silite

Prin încheierea de ședință din data de 16.12.2013 instanța a pus în vedere contestatoarei să achite taxă de timbru de 415 lei pentru capătul de cerere privind contestația la executare și cauțiune în cuantum de 2482,8 lei pentru cererea de suspendare.

Prin sent.civ.nr. 2458/24.02.2014 pronunțata de Judecătoria Ploieștia fost admisă excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării silite și respinsă cererea de suspendare, ca inadmisibilă. A fost admisă excepția netimbrării contestației și anulată contestația la executare formulată de contestatoarea ., în contradictoriu cu intimatul S. public de finanțe locale de pe lângă Primăria Ploiești, ca netimbrată.

În motivarea hotărârii s-a reținut referitor la cererea de suspendare că, potrivit art. 403 alin. 1 din vechiul C.pr.civ., până la soluționarea contestației la executare, instanța poate suspenda executarea dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță.

Instanța de fond a pus în vedere contestatoarei la termenul de judecată din data de 16.12.2013 să achite o cauțiune în cuantum de 2482,8 lei, menținută și prin încheierea de ședință din data de 13.01.2014, însă contestatoarea nu a înțeles să achite suma respectivă.

Față de dispozițiile imperative ale art. 403 C.pr.civ., care prevăd ca o condiție imperativă de admisibilitate plata cauțiunii, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă.

Totodată, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, excepția de netimbrare fiind una dintre acestea.

În conformitate cu art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite, taxa aferentă acestei contestații neputând depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată, iar potrivit art. 10 alin. 1 lit. b) cererile de suspendare a executării silite se timbrează cu 50 lei.

De asemenea, în conformitate cu art. 33 alin. 1 și 2, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Deși legea face trimitere la art. 200 din Noul Cod de procedură civilă, față de împrejurarea că prezenta contestație la executare se judecă potrivit vechiului Cod de procedură civilă, instanța a invocat excepția de netimbrare în ședința publică din data de 20.01.2014, sancțiunea însă fiind aceeași, anularea cererii ca netimbrată.

Prin citațiile emise la data de 03.12.2013, respectiv 23.01.2014, contestatoarei i s-a pus în vedere să achite o taxă de timbru de 415 lei pentru contestația la executare.

Având în vedere că, contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația, deși i s-au acordat două termene în acest sens, în baza textelor de lege mai sus-amintite, s-a impus sancțiunea anulării cererii ca netimbrată. Față de această împrejurare instanța de fond a admis excepția și a anulat contestația ca netimbrată.

Împotriva sent.civ.nr. 2458/24.02.2014 pronunțata de Judecătoria Ploieștia declarat recurs contestatoarea . recursului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii contestației la executare, pentru următoarele motive:

Arată contestatoarea că, prin adresa nr. 3565/24.02.2014 a solicitat intimatului să-i eșaloneze debitul în 6 rate lunare, începând cu data de 1 martie 2014.

F. de aspectele menționate mai sus, învederează instanței că prin aprobarea graficului de eșalonare a datoriei, litigiul poate fi stins prin suspendarea dosarului de executare.

În drept invocă art. 460, 461, 464, 465, 474 din Cod de Procedura Civila.

Primindu-se cauza a fost înregistrată la Tribunalul Prahova, la data de 03.09.2014, sub nr._ .

Examinând sentința atacata, prin prisma motivelor de recurs formulate de către recurenta-pârâtă, a dispozițiilor legale incidente, dar si sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.3041 Cod procedura civila, tribunalul constata ca aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Contestatoarea a invocat în esență, in sprijinul recursului promovat faptul că a solicitat eșalonarea creanței datorate, caz in care apreciază ca s-ar putea stinge amiabil litigiul dintre părți, dar nu a primit nici un răspuns la cererea sa nici până la data judecării prezentei cauze.

Tribunalul apreciază ca motivele de recurs invocate sunt nefondate deoarece nu vizează aspectele avute in vedere de prima instanță cu ocazia soluționării contestației la executare .

Astfel, prin sentința atacata a fost admisa excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării silite si a fost respinsa cererea de suspendare ca inadmisibila, aspect in raport de care nu au fost formulate motive de recurs.

De asemenea, a fost admisă excepția netimbrării contestației la executare si a fost anulata contestația ca netimbrata, dar recurenta nu a făcut dovada că a îndeplinit in termen legal obligația de a achita taxa judiciara de timbru ce i-a fost pusa in vedere de către instanța de fond, pentru ca instanța de control judiciar sa poată aprecia asupra legalității hotărârii atacate.

Prin urmare, constatând că prin sentința atacata a fost anulată ca netimbrata contestația la executare, astfel încât pe calea recursului nu pot fi valorificate decât critici privind aceasta soluție, Tribunalul in temeiul art. 312 Cod pr.civ- 1865, va respinge recursul declarat de recurenta-contestatoare S.C. Z. .., cu sediul în Ploiești, .. 126, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2458/24.02.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul S. P. DE F. L. DE PE L. P. PLOIESTI, cu sediul în Ploiești, jud. Prahova, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta-contestatoare S.C. Z. .., cu sediul în Ploiești, .. 126, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2458/24.02.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul S. P. DE F. L. DE PE L. P. PLOIESTI, cu sediul în Ploiești, jud. Prahova, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2014.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

G. M.

D. G.

C. D. E.

Grefier,

C. A.

Operator date cu caracter personal 5595

Red.G.D./tehnored.M.E.

2 ex./05.11.2014

d.f. nr._ Judecătoria Ploiești

j.f. B. M. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1297/2014. Tribunalul PRAHOVA