Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 856/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 856/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 856/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 856
Ședința publică din data de 03.03.2015
PREȘEDINTE – A. G. H.
JUDECĂTOR – M. R.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – creditoare E. K. ROMÂNIA S.R.L. CUI_ cu sediul ales la C.. Av. R. R. în Ploiești, ., ., județul Prahova, împotriva încheierii din data de 03.09.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatului - debitor C. M. CNP_, domiciliat în Ploiești, ., ., ., județul Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform O.P. nr._/03.09.2014 ce a fost anulat și atașat la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta – creditoare reprezentantă prin av. M. M., lipsă fiind intimatul – debitor.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelanta – creditoare prin apărător învederează că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat în cauză și solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Tribunalul ia act de susținerile apelantei – creditoare în sensul de mai sus, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apelanta – creditoare, prin apărător având cuvântul pe fondul cauzei solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 29.08.2014 sub numărul_, petenta BIROU executor JUDECĂTORESC R. O. A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RC_/11.11.2005, la solicitarea creditoarei S.C. E. K. R. SRL, împotriva debitorului C. M., prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege.
Prin încheierea de ședință din data de 03.09.2014, Judecătoria Ploiești a respins ca neîntemeiată cererea de încuviințare a executării silite formulată de petenta B.E.J. R. O. A..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt că între RAIFFEISEN BANK S.A și debitorul C. M. a fost încheiat contractul de credit nr. RC_ din data de 11.11.2005. Între RAIFFEISEN BANK S.A și S.C. E. K. R. S.R.L. BUCUREȘTI a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare de creanțe neperformante din data de 30.03.2010, fără că în cuprinsul contractului să fie individualizate creanțele și debitorii cedați.
Instanța de fond a reținut că în contractul din data de 30.03.2010 noțiunea de baze de date desemnează „raportul întocmit de către vânzător cumpărătorului la data semnării în forma unei baze de date preliminare actualizată la data semnării ce include date cu caracter personal ale debitorilor cedați și care este furnizată de vânzător cumpărătorului în termen de 48 de ore semnării”. În continuare în anexa 1 a contractului de vânzare cumpărare de creanțe neperformante se arată datele ce trebuie cuprinse în bazele de date privind creanțele neperformante, cu mențiunea că informațiile din baza de date sunt prezentate în format electronic, pe suport CD. Or, la dosar nu a fost depus nici un document care să permită identificarea creanțelor vândute.
Totodată, deși în extrasul din Arhiva de Garanții Reale Mobiliare depus la dosar apare numele debitorului C. M., acest document nu permite identificarea cu exactitate a creanței ce a trecut în patrimoniu S.C. E. K. R. S.R.L. BUCUREȘTI. Mai mult decât atât în extrasul menționat se precizează că s-a realizat cesiunea de creanțe în baza contractului cadru de vânzare-cumpărare de creanțe neperformante din data de 30.03.2010 si a actului adițional nr. 1/02.06.2010, iar acest ultim document nu a fost depus la dosar.
În drept, prima instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.663 alin. 1 C.pr. civ. executarea silită poate porni numai la cererea creditorului. Totodată, din interpretarea art. 632 alin. 1 și art. 662 alin. 1 C.pr. civ. rezultă că executarea silită se poate face în baza unui titlu executoriu și numai dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.
Instanța fondului a avut în vedere că potrivit art. 56 din Legea 58/1998 contractele de credit constituie titluri executorii.
În cauză, prima instanța a reținut existența valabilă a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RC_ din data de 11.11.2005, în care calitatea de creditor aparține RAIFFEISEN BANK S.A. În continuare, instanța apreciază că din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că S .C. E. K. R. S.R.L. a dobândit creanța rezultată din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RC_ din data de 11.11.2005 și implicit calitatea de creditoare a debitorului C. M..
Pentru considerentele de mai sus, având în vedere dispozițiile art. 663 alin.1 C.pr.civ. și apreciind că nu s-a făcut dovada identității dintre persoana care a formulat solicitarea de executare silită, respectiv S.C. E. K. R. S.R.L. BUCUREȘTI și cea care are calitatea de creditor în temeiul titlului executoriu invocat, instanța de fond în baza art. 665 alin. 5 pct..7 C.pr.civ, a respins, ca neîntemeiată, cererea de încuviințare a executării silită formulată de petentul B. R. O. A., în dosarul de executare nr. 1031/2014. Instanța apreciază că nedovedirea transmiterii creanței individualizate de contractul de credit invocat constituie un impediment în încuviințarea executării silite.
Împotriva acestei soluții a declarat apel . SRL BUCUREȘTI, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
A criticat creditoarea încheierea arătând că, a pornit executarea silită împotriva debitorului în temeiul titlului executoriu contract de credit nr.RC_ din data de 11.11.2005, încheiat de debitor cu Raiffeisen Bank S.A.
Apelanta-creditoare mai arată că Judecătoria Ploiești a respins cererea de încuviințare a executării silite, reținând, ca in cauza nu s-a făcut dovada cesiunii de creanța cuprinsa in contractul mai sus menționat, însă această soluție este netemeinica si nelegala, pentru următoarele considerente.
Cesiunea de creanța intre Raiffeisen Bank S.A si subscrisa a fost "încheiata înainte de . NCC.
Astfel, aceasta cesiune este guvernata de regulile instituite de vechiul Cod Civil.
Potrivit disp. art. 1391C. civ. "La strămutarea unei creanțe [...] predarea intre cedente si cesionar se face prin remiterea titlului".
Așadar, apelanta mai precizează că cesiunea de creanța este un contract care este valabil încheiat prin simpla tradițiune a titlului si fară a fi necesar a se încheia vreun înscris.
Prin urmare, in lipsa obligativității formei scrise, se deduce ca dovada cesiunii se face prin dovedirea posesiei titlului.
La momentul formulării cererii de executare silita subscrisa a depus titlul executoriu in original-contractul încheiat de Raiffeisen Bank S.A cu C. M., anexat cererii înaintata organului de executare.
Prin urmare, la data formulării cererii de executare silita (moment anterior solicitării încuviințării), apelanta menționează că se afla in posesia titlului executoriu.
Coroborând aceasta situație de fapt cu dispozițiile art. 1391C. civ., apelanta inserează că instanța de fond ar fi trebuit sa concluzioneze ca in mod aparent, subscrisa își justifica pretenția de a avea calitatea de creditor a debitorului C. M..
Mai mult decât atât, apelanta-creditoare arată că prin depunerea la dosar a unei copii de pe un contractul de cesiune de creanța, apelanta face dovada existentei unui transfer convențional al unor creanțe de la Raiffeisen Bank S.A. la subscrisa; așadar si sub acest aspect, in aparenta se justifica posesia legitima a titlului executoriu, respectiv pare a exista un temei legal pentru prezenta titlului in posesia E. K. R..
In plus fata de aceasta, la dosar a fost depus si un extras din Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM) conținând si o referire la debitorul cedat.
De altfel, prin înscrierea avizului privind cesiunea de creanța la AEGRM, s-a îndeplinit formalitatea referitoare la notificarea debitorului, cu privire la cesiune.
In aceste condiții, ținând cont si de natura necontencioasa a cererii de încuviințare silita, in cadrul căreia instanța trebuie sa verifice numai aparenta de legalitate a cererii de executare silita, apelanta-creditoare mai arată că Judecătoria Ploiești ar fi trebuit sa se rezume la a constata ca in mod aparent subscrisa isi justifica pretenția de a avea calitatea de creditor al obligației conținute in titlul executoriu aflat in original in posesia noastră si al cărei debitor este C. M..
In consecința, se precizează că instanța de fond ar fi trebuit sa admită cererea de încuviințare a executării silite, urmând ca eventuale discuții asupra cauzei sa se facă numai in condițiile exercitării de către partea interesata a dreptului de dispoziție in procesul civil, in principiu prin formularea unei eventuale contestații la executare.
Față de aceste considerente, apelanta-creditoare solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea apelului, schimbarea in tot a încheierii de ședința pronunțată în data de 03.09.2014, si pe fond admiterea cererii de încuviințare a executării silite.
Examinând încheierea apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar se reține că, prin contract de credit nr.RC_ din data de 11.11.2005, Raiffeisen Bank S.A. a acordat debitorului C. M. un credit în sumă de 1.096,80 lei (f.4 – dos. fond), iar prin cererea de executare silită adresată B.E.J. R. O., S.C. E. K. România S.R.L. a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul sus - menționat privind pe debitorului C. M. până la concurența sumei de 4.375,04 lei, reprezentând valoarea debitului a cărei executare se solicită fiind egală cu valoarea debitului principal cesionat, actualizat cu dobânda contractuală fixă majorată cu 15 p.p (conform contract pentru întârziere) plus dobânzile și comisioanele restante la data cesiunii de creanță, din aceste sume au fost scăzute eventualele plăți (fila 4 verso).
Între cedenta Raiffeisen Bank S.A.. și creditoarea – cesionară E. K. România S.R.L. a intervenit contractul de vânzare-cumpărare de creanțe neperformante din data de 30.03.2010 (filele 13 – 25 dosar fond), la dosarul cauzei, creditoarea E. K. România S.R.L. depunând și un extras din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare care conține și o referire la debitorul cedat C. M..
De altfel, prin înscrierea avizului privind cesiunea de creanță la A.E.G.R.M., s-a îndeplinit formalitatea referitoare la notificarea debitorului cu privire la cesiune și, în aceste condiții, ținând cont și de natura necontencioasă a cererii de încuviințare a executării silite, instanța trebuie să verifice numai aparența de legalitate a cererii, după cum trebuia să se rezume la a constata că, în mod aparent, E. K. România S.R.L. justifică pretenția de a avea calitatea de creditor al obligației conținute în titlul executoriu aflat în original în posesia sa și al cărui debitor este C. M..
Așa fiind, în mod greșit instanța de fond a reținut că, în cauza de față, nu s-a făcut dovada identității dintre persoana care a formulat solicitarea de încuviințare a executării silite, respectiv E. K. România S.R.L. București și cea care are calitatea de creditor în temeiul titlului executoriu invocat, întrucât, în realitate, creditoare a depus la dosar titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr.RC_ din data de 11.11.2005, potrivit căruia debitorul a obținut un credit pe care nu l-a achitat, astfel încât, creditoarea a procedat la executarea silită.
Contractul de cesiune de creanță a fost încheiat sub imperiului Codului civil de la 1864 care, la art.1391, prevede că „la strămutarea unei creanțe, a unui drept sau a unei acțiuni, predarea între cedent și cesionar se face prin remiterea titlului”, creanța considerându-se transferată din momentul încheierii contractului de cesiune.
Prin urmare, în lipsa obligativității formei scrise, dovada cesiunii de creanță se face prin dovedirea posesiei titlului executoriu care, în speță, a fost depus de E. K. România S.R.L. București la momentul formulării cererii de încuviințare a executării silite, posesia titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.RC_ din data de 11.11.2005, privind pe debitorul C. M. fiind anterioară sesizării instanței de executare.
Pentru considerentele arătate, tribunalul va admite apelul potrivit disp. art. 480 alin. 1 C. pr. civ., rap. la art. 1578 cod civil și va schimba în tot încheierea din data de 12.06.2014 în sensul că va admite cererea și va dispune încuviințarea executării silite a titlului executor reprezentat de contractul de credit nr. RC_/11.11.2005 privind debitorul C. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta – creditoare E. K. ROMÂNIA S.R.L. CUI_ cu sediul ales la C.. Av. R. R. în Ploiești, ., ., județul Prahova, împotriva încheierii din data de 03.09.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatului - debitor C. M. CNP_, domiciliat în Ploiești, str. ., ., ., județul Prahova.
Schimbă în tot încheierea apelată, în sensul că admite cererea.
Dispune încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RC_/11.11.2005.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 03.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. G. H. M. R.
GREFIER
R. C.
Operator date cu caracter personal 5595
Redactat/tehnored. R.M.
4 ex./11.03.2015
D.f._ Judecătoria Ploiești
J.f. Șimon R. O.
„Noi, Președintele României,
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu – reprezentat de contractul de credit nr. RC_/11.11.2005 privind debitorul C. M. CNP_, domiciliat în Ploiești, str. ., ., ., județul Prahova, emis de creditoarea . SRL BUCUREȘTI, CUI_, cu sediul ales în Ploiești, ., ., județul Prahova, pentru care s-a pronunțat prezenta decizie de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1027/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 899/2015.... → |
|---|








