Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 826/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 826/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 826/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 826
Ședința publică din data de 03.03.2015
PREȘEDINTE – A. G. H.
JUDECĂTOR – M. R.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA GENERALĂ DE D. ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_; J40/552/15.01.2004 cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, sector 6, împotriva încheierii din data de 25.09.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata - debitoare G. M. D. CNP_ cu domiciliul în Ploiești, . M., nr. 1, ., ., județul Prahova.
Cererea timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform OP nr._/01.08.2013 ce a fost anulat și atașat la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul – debitor, lipsă fiind apelanta - creditoare.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus notă de ședință prin care solicită respingerea apelului întrucât a achitat tariful de despăgubire potrivit facturii nr._ din 11.08.2011 și a chitanței nr. 1025/11.08.2011.
Tribunalul ia act că potrivit chitanței nr. 1025/11.08.2011 prin care se face dovada achitării tarifului în cuantum de 118,85 lei tarif de despăgubire reprezentând c/v 28 euro.
Intimata – debitoare depune la dosar copia cărții de identitate prin care face dovada schimbării numelui din Praz în G. și domiciliul actual în Ploiești, . M., nr. 1, ., ., județul Prahova.
Tribunalul ia act că intimata – debitoare și-a schimbat numele din Praz M. D. în G. M. D., iar domiciliul actual este în Ploiești, . M., nr. 1, ..
Intimata – debitoare învederează instanței că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat în cauză și solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Tribunalul ia act de susținerile intimatei – debitoare în sensul de mai sus, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Intimata – debitoare având cuvântul în dezbateri solicită instanței respingerea apelului ca neîntemeiat, întrucât potrivit chitanței nr. 1025/11.08.2011 a achitat tariful de despăgubire de 28 euro.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ la data de 19.09.2014, petenta BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC A. A., a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesele-verbale de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011, la solicitarea creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. Direcția Generala de D. si Poduri, privind pe debitorul Praz M. D..
După administrarea probelor încuviințate părților, prin încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Ploiești, la data de 25.09.2014, a fost respinsă cererea formulată de petenta BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC A. A., ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunța această încheiere de ședință, instanța de fond a reținut că se solicită încuviințarea executării silite privind creanța decurgând din procesul-verbal de constatare a contravenției R11 nr._/16.08.2011, întocmit de creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A.
Potrivit dispozițiilor art. 632 alin.(1) C.proc.civ. executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, care poate fi reprezentat de o hotărâre judecătorească executorie, o hotărâre judecătorească definitivă, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Totodată, potrivit art. 665 alin. (5) pct. 2 C. proc. civ., instanța are posibilitatea respingerii cererii de încuviințare a executării silite dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
Așadar, legiuitorul impune o condiție obligatorie în vederea încuviințării executării silite, anume ca titlul ce înglobează creanța certă, lichidă și exigibilă, să aibă caracter executoriu.
Instanța de fond a avut în vedere și dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției neatacat în termenul prevăzut de art. 31 din același act normativ, respectiv 15 zile de la comunicare, constituie titlu executoriu fără a fi îndeplinită o altă formalitate.
Conform art. 27 din O.G. nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Legat de acest aspect, al comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, prima instanța a avut în vedere Decizia nr. 10, pronunțată la data de 10.06.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii ( M.Of. Partea I nr. 450 din data de 23.07.2013 ),prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter de principiu că modalitatea de comunicare prin afișare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Interpretând coroborat prevederile legale de mai sus, a rezultat că procesul-verbal de constare a contravenției este titlu executoriu doar dacă se dovedește comunicarea acestuia, în principal prin poștă, și doar în subsidiar prin afișare.
Astfel cum rezultă din dovada îndeplinirii procedurii de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011, depusă la dosarul cauzei, transmiterea către presupusul contravenient, debitoarea Praz M. D., a fost efectuată direct prin afișare la domiciliul acestuia în prezența unui martor asistent.
Instanța fondului a constatat că la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi care să ateste încunoștințarea debitorului, în prealabil, prin poștă cu confirmare de primire, astfel că apreciază că procedura de comunicare a actului administrativ sancționator nu respectă condițiile prevăzute de lege, așa cum au fost expuse anterior.
Prin urmare, prima instanța a considerat ca nefiind probată legal comunicarea actului sancționator, neputându-se reține pasivitatea contravenientului în realizarea dreptului său de a contesta respectivul proces-verbal și, ca urmare a acesteia, depășirea termenului imperativ prevăzut de lege în care actul administrativ putea fi atacat.
Pe cale de consecință, nu s-a putu reține că procesul-verbal de constatare a contravenției a rămas neatacat și că astfel ar fi dobândit caracterul de titlu executoriu. Nefiind îndeplinită condiția ca titlul ce înglobează creanța să fie executoriu potrivit legii, prezenta cerere de încuviințare a executării silite nu este întemeiată.
În consecință, constatând că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.08.2011, întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuate direct prin afișare la domiciliul său în prezența unui martor, nu prezintă caracter de titlu executoriu, în sensul art. 37 din OG nr. 2/2001 și nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de titluri executorii stabilite în capitolul II, titlul I din Cartea a V-a din Codul de procedură civilă, judecătorul fondului a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri de ședință, în termen legal, a declarat apel creditoarea C. Națională de A. și D. Naționale din România SA, prin Direcția Regională de D. și Poduri București, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011.
În motivarea cererii de apel, creditoarea a învederat că, în fapt, prin cererea adresată BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC A. A., s-a solicitat înregistrarea și deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitorului Praz M. D., întrucât nu și-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu, respectiv procesele-verbale de constatare a contravenției.
În motivarea cererii apelanta-creditoare, C. NAȚIONALA DE A. SI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA -S.A. prin Direcția Regionala de D. si Poduri București a declarat apel împotriva încheieri din data de 25.09.2014, pronunțata de Judecătoria Ploiești, criticând-o ca netemeinica si nelegala.
În motivarea apelului, creditoare a arătat că prin cererea adresata B. A. AILINCAI, s-a solicitat înregistrarea si deschiderea dosarului de executare silita împotriva debitoarei PRAZ M. D., întrucât acesta nu si-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu, respectiv PROCESUL VERBAL DE CONSTATARE A CONTRAVENȚIEI . nr._/16.08.2011.
In urma solicitării executorul judecătoresc a admis cererea, a dispus înregistrarea acesteia si deschiderea dosarului de executare silita, apreciind ca sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea executării silite împotriva debitoarei.
De asemenea, executorul judecătoresc a solicitat si obținut încuviințarea executării silite a titlului executoriu.
Prin încheierea atacata, instanța de executare a anulat executarea silita, motivând ca „la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi care sa ateste încunoștințarea debitorului, in prealabil, prin posta cu confirmare de primire" in conformitate cu prevederile O.G. 2/2001 si ca procesul - verbal in cauza nu i-a fost comunicat, in condiții de legalitate debitorului.
In acest sens, apelanta-creditoare învederează instanței de apel faptul ca, potrivit prevederilor art.27 din O.G.nr.2/2001, cu modificările si completările ulterioare „ Comunicarea procesului verbal si a înștiințării de plata se face prin posta, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului.
Operațiunea de afișare se consemnează . semnat de cel puțin un martor.""
Mai mult decât atât, potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continua poate fi definita ca fiind acea forma a unității naturale contravenționale care consta in prelungirea in timp in chip natural a elementului material al laturii obiective (acțiune sau inacțiune) si a procesului de producere a rezultatului, pana la un moment viitor al consumării, când activitatea contravenționala este oprita datorita unei energii contrare celei care a declanșat activitatea.
Epuizarea contravenției continue este data de momentul intervenției unei forte contrare care poate avea ca sursa fie voința făptuitorului însuși, fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane.
Contravenția continua este reglementata de dispozițiile art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, ce definește acest tip de contravenție ca fiind situația in care încălcarea obligației legale durează in timp, si anume, actul de executare se prelungește in timp, in baza aceleași rezoluții contravenționale.
Instituția contravenției continue are o importanta relevanta in incidența cu alte instituții de drept. Astfel, legea contravenționala aplicabila in timp va fi legea in vigoare din momentul epuizării acesteia, moment de la care se calculează si termenul de prescripție a răspunderii contravenționale.
Aceste considerente ale doctrinei juridice sunt clar statuate si in jurisprudența Înaltei Curți de Casație si Justiție.
In acest sens, se mai arată că prin Decizia nr. 2570/18.04.2005 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție. Secția Penala s-a statuat faptul ca "in cazul in care in timpul duratei unei infracțiuni continue se adopta mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii in vigoare la data când activitatea infracționala s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început si a durat o perioada de timp."
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua si se sancționează cu amenda.
Prin urmare, având in vedere cele sus rubricate, apelanta mai arată că in speța de față, momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului - verbal de contravenție reprezintă momentul in care contravenția continua se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv CNADNR - SA prin agenții constatatori.
Având in vedere faptul ca, in speța, momentul epuizării contravenției continue îl reprezintă anul 2011, învederam instanței de judecata faptul ca aplicarea dispozițiilor art. 27 din O.G. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, înainte de apariția Deciziei nr. 10/2013 pronunțata de ICCJ, prevedea ca modalitatea de comunicare a procesului - verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului ( emitentul documentului), aceasta fiind alternativa si nu subsidiara.
Prin urmare, datorita faptului ca. fapta de a circula fără a deține iovi n ic ta valabila constituie contravenție continua, astfel cum este definita si reglementata de OG nr. 15/2002. precum si ca legea contravenționala aplicabila in timp va fi legea in vigoare din momentul epuizării acesteia, reiese in mod evident faptul ca, in speța, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.
Emiterea si comunicarea procesului - verbal de contravenție in cauza a fost efectuat in termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, solicitam instanței de apel sa constate faptul ca procesul — verbal de contravenție in cauza a fost emis in termenul Ierni de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.
Prin urmare, nu se poate susține faptul ca procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție a fost viciata sau ca debitorului iau fost lezate drepturile procesuale.
Mai mult decât atât, se menționează că potrivit dispozițiilor art.31 alin.l din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției se poate face plângere in termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Or, debitorul nici nu a formulat plângere împotriva procesului - verbal de contravenție si nici nu a achitat de buna voie obligația stabilita prin procesul - verbal de contravenție ca si sancțiune aplicata pentru fapta săvârșita.
În acest sens, apelanta-creditoare precizează că în conformitate cu prevederile art. 37 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, procesul - verbal neatacat in termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, precum si hotărârea judecătoreasca irevocabila prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.
De asemenea, creditoarea solicită instanței de apel sa constate faptul ca in cuprinsul procesului - verbal de constatare a contravenției in cauza este identificata creanța supusa executării silite si ca aceasta creanța îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certa, lichida si exigibila.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, (forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012) legiuitorul roman a apreciat necesar sa instituie obligația plații unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor romani si străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege astfel cum a fost in vigoare Ia data emiterii procesului - verbal de constatare a contravenției generat si semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 si ale HG nr. 1259/2001, respectiv pana in luna iulie 2012, prevedea in sarcina contravenientului reținerea si obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumita suma de bani, in funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabila.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecința a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR - SA in calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale si autostrăzi astfel cum este statuat de dispozițiile OUG nr. 84/2003, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiata pe dreptul CNADNR - SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita săvârșita de utilizator si in consecința si recuperarea creanțelor aferente.
In baza acestor considerente, apelanta-creditoare solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea in tot a sentinței apelate si respingerea contestației la executare formulata împotriva - procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile prev. de art.665alin.6NCPC, art.466 si următoarele NCPC, precum si dispozițiile legale cuprinse in prezentul apel. In temeiul art. 223 NCPC solicită judecata si in lipsa.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar la data de 09.02.2015, această cale de atac fiind soluționată cu citarea legală a părților.
La data de 23.02.2015 prin intermediul Compartimentului Registratură intimata a depus întâmpinare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună respingerea acțiunii, având în vedere faptul că amenda contravențională a fost achitată numerar din data de 11.08.2011.
În dovedirea celor susținut a atașat întâmpinării dovada achitării tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, respectiv 118,85 lei, conform chitanței . nr._ din data de 11.08.2011 și copie de pe C.I.
Examinând încheierea de ședință atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de creditoare, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt nefondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/30.06.2011, intimata G. M. D. a fost sancționată cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin. 1 din OG 15/2002, întrucât a circulat pe drumul public fără a deține rovinietă valabilă, stabilindu-se în sarcina sa si obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 28 de euro.
Acest proces-verbal de contravenție a fost comunicat contravenientului, prin afișare la domiciliul său, la data de 30.08.2011, conform procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare existent la fila 8 din dosarul Judecătoriei B., fără a se fi făcut dovada formulării plângerii contravenționale în termenul legal.
Potrivit art.27 din OG 2/2001, comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, iar operațiunea de comunicare se consemnează într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor.
Prin dispozițiile art.37 din același act normativ se statuează că procesul verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Conform art.632 c.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, adică în temeiul hotărârilor judecătorești executorii, definitive, precum și a oricăror alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, executarea silită neputând avea loc decât în baza unei creanțe certe, lichide și exigibile potrivit art.662 c.pr.civ.
Astfel cum statuează art.665 alin.5 Cod procedură civilă, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:
cererea de încuviințare a executării silite este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;
hotărârea sau, după caz, înscrisul, nu constituie titlu executoriu, potrivit legii;
înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;
creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;
debitorul se bucură de imunitate de executare;
titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;
există alte impedimente prevăzute de lege.
În mod indubitabil, intervenția instanței de executare în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite se limitează la verificări formale ale titlului executoriu, în sensul de a stabili dacă procesul-verbal adus la cunoștința contravenientului-debitor a fost sau nu atacat în termenul prevăzut de lege, indiferent de modalitatea în care s-a realizat comunicarea acestuia.
Orice alte aspecte legate de nelegalitatea procesului-verbal, neînceperea curgerii termenului de formulare a plângerii ori prescripția dreptului de a cere executarea silită, pot fi invocate de către partea interesată pe calea contestației la executare silită.
În cauză, prima instanță a apreciat nejustificat că procesul-verbal de contravenție . nr._/16.08.2011, întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., nu constituie titlu executoriu, în sensul art.37 din OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, atât timp cât, din punct de vedere formal, s-a făcut dovada comunicării către contravenient, prin afișare la domiciliul său.
Cu toate acestea, tribunalul nu poate face abstracție de prevederile art.662 Cod procedură civilă ce statuează că executarea silită nu se poate realiza decât dacă creanța este certă (când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu), lichidă (când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui) și exigibilă (dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau aceste este decăzut din beneficiul termenului de plată).
Or, în cauză, dreptul de creanță al apelantei-creditoare pentru suma de 28 euro, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în sarcina intimatului-debitor prin procesul-verbal de contravenție . nr._/16.08.2011, s-a stins prin plata realizată la data de 11.08.2011, conform chitanței aflate, în copie, la fila 24 din dosarul de apel, așa cum statuează art. 1615 Cod civil.
Pentru toate rațiunile expuse în prezenta decizie, în temeiul art. 480 alin.1 cu aplicarea art.665 alin.5 și art.662 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul declarat de creditoare împotriva încheierii din data de 25.09.2014, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA GENERALĂ DE D. ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_; J40/552/15.01.2004 cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, sector 6, împotriva încheierii din data de 25.09.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata - debitoare G. M. D. CNP_ cu domiciliul în Ploiești, . M., nr. 1, ., ., județul Prahova, ca fiind nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. G. H. M. R.
GREFIER,
R. C.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red. R.M../ Tehnored. R.M.
4 ex/05.03.2015
d.f. nr._ – Judecătoria Ploiești
J.f.R. M. R.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 336/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 726/2015.... → |
|---|








