Actiune in regres. Decizia nr. 851/2013. Tribunalul SĂLAJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 851/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 382/337/2013
ROMANIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator date 2516
DECIZIA CIVILĂ Nr.851
Ședința publică din 17 septembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte: C. N. C., judecător
Judecător: D. Patrițiu, vicepreședinte tribunal
Judecător: H. I. – D.
Grefier: H. V.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta S.C. O. V. Insurance Group S.A. București, cu sediul procesual ales în București, .. 1, ., biroul A-3, sect. 5 – prin SCPA H. și Asociații împotriva sentinței civile nr. 1456 din_, pronunțată în dosar nr._ a Judecătoriei Z., având ca obiect, acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.
Instanța, potrivit art. 104 alin. 13 din Hot. CSM nr. 387/2005, privind aprobarea Regulamentului de Ordine Interioară al instanțelor de judecată va lăsa cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că pricina se află la primul termen de judecată, recursul este motivat și semnat, taxele judiciare de timbru stabilite în sarcina recurentului reclamant, au fost achitate.
Se constată depuse la dosar, prin serviciul registratură al instanței, dovezi ale depunerii taxei judiciare de timbru și timbru judiciar de la filele ( 9-17).
În baza înscrisurilor existente la dosar, reținând și poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin Sentința civilă nr. 1456 din 20 mai 2013 a Judecătoriei Z. a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . Group SA, în contradictoriu cu pârâta C. L., având ca obiect pretenții. De asemenea, a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, la data de 12.04.2011, apartamentul asiguraților reclamantei, C. C.-M. și C. S., a fost inundat datorită izolației necorespunzătoare a acoperișului blocului și ca urmare a infiltrațiilor pluviale.
Reclamanta a despăgubit asigurații săi cu suma de 2042 lei.
Conform prevederilor art. 22 din legea 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, reclamanta se subrogă în drepturile asiguraților săi, C. C.-M. și C. S.. În această, calitate, reclamanta a promovat prezenta acțiune, întemeiată pe instituția răspunderii civile delictuale, invocând incidența răspunderii pentru ruina edificiului reglementata de art.1002 Cod civil.
Însă, în speță, instanța constată că nu sunt întrunite toate cerințele de antrenare a răspunderii civile delictuale a pârâtei.
Astfel, în primul rând instanța constată faptul că pârâta nu a săvârșit o faptă ilicită. Astfel, avaria care a provocat inundarea apartamentului asiguraților reclamantei s-a produs la acoperișul blocului, adică la o parte indiviză comună.
Acest aspect rezulta chiar din declarația martorei C. S., persoana asigurată la societatea reclamantă.
Chiar dacă acea avarie s-ar fi produs în dreptul apartamentului pârâtei, așa cum susține reclamanta, nu s-a dovedit faptul că pârâta, printr-o acțiune sau inacțiune a sa, ar fi produs aceea avarie, acea degradare. Fiind vorba de o parte indiviză comună, colectivă a blocului, obligația întreținerii acesteia, revine persoanelor responsabile de administrarea condominiului, costurile urmând a fi suportate de către toți proprietarii apartamentelor din respectivul . alte cuvinte, pârâta ar fi săvârșit o faptă ilicită dacă ar fi deteriorat printr-o acțiune personală acoperișul blocului de deasupra apartamentului său.
În mod implicit, nefiind îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite a pârâtei nu este realizată nici condiția vinovăției pârâtei. Întrucât cerințele antrenării răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite în mod cumulativ, iar în prezenta speță anumite condiții nu sunt îndeplinite, se impune soluția respingerii cererii.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta . Group SA, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit a apreciat prima instanță că nu poate fi reținută o faptă ilicită în sarcina pârâtei și că, în această situație, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. În cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii pentru ruina edificiului, prevăzută de art. 1002 Cod civil, care este o răspundere obiectivă, întemeiată pe ideea unei obligații legale de garanție, pe care proprietarul edificiului o datorează terților, independentă de orice culpă a proprietarului. Pentru angajarea răspunderii pe acest temei, pe lângă elementele generale ale răspunderii, trebuie dovedite și condițiile speciale prevăzute de art. 1002 Cod civil, respectiv lipsa de întreținere a edificiului și/sau existența unui viciu de construcție. Dacă aceste condiții sunt dovedite, nu mai este necesar ca victima să probeze că ele sunt sau nu imputabile proprietarului. Prezumția de responsabilitate în sarcina proprietarului este irefragabilă. Așadar, este total eronată motivarea instanței de fond, care se fundamentează pe lipsa faptei ilicite a pârâtei.
Pârâta nu a dovedit existența unei cauze exoneratoare de răspundere, respectiv că ruina edificiului s-a datorat forței majore, faptei victimei sau faptei unui terț.
Prejudiciul este evident, conducând la degradările constatate în apartamentul asiguraților. „Fapta” ruinei edificiului este dovedită prin însăși scurgerea apei, de unde rezultă neîntreținerea corespunzătoare a imobilului, ce a condus la degradarea apartamentului asiguraților, rezultând astfel și raportul de cauzalitate dintre neîntreținerea corespunzătoare a imobilului (inundația), ce a condus la degradarea apartamentului asiguraților și la producerea pagubei.
În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 998, 999, 1002 cod civil și art. 22 din Legea 136/1995.
Pârâta intimată C. D., deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței de recurs pentru exprimarea poziției procesuale.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că recursul reclamantei este nefondat, pentru următoarele motive:
În primul rând, Tribunalul constată că reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată atât pe dispozițiile legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie (art. 998, 999 Cod civil), cât și pe dispozițiile art. 1002 C.civ., referitoare la răspunderea pentru ruina edificiului. Prin urmare, în mod corect prima instanță a analizat în hotărârea sa și condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Apoi, deși sunt juste susținerile reclamantei recurente cu privire la caracterul obiectiv al răspunderii pentru ruina edificiului, care se fundamentează pe ideea existenței unei obligații legale de garanție, nu mai puțin adevărat este că legea instituie în mod expres că această obligație de garanție și, implicit de răspundere, revine proprietarului edificiului. În cazul supus judecății, este vorba de un condominiu cu mai multe apartament, iar cauza generatoare a degradării apartamentului asigurat a constituit-o izolația necorespunzătoare a acoperișului blocului. Așadar, ruina edificiului nu s-a produs la apartamentul pârâtei, pentru a-i fi acesteia imputabilă lipsa de întreținere corespunzătoare, ci la una dintre părțile comune ale imobilului, aflate în coproprietatea indiviză forțată a proprietarilor apartamentelor din ., obligația de întreținere a acoperișului revine fie asociației de proprietari, conform art. 34 alin.1 din Legea 230/2007, dacă o astfel de asociație este constituită, fie, în caz contrar, tuturor coproprietarilor părților indivize comune, corespunzător cotelor părți ale fiecăruia. Așadar, în această din urmă ipoteză, întinderea obligației de răspundere a pârâtei nu este mai mare decât cea a asiguraților reclamantei.
În concluzie, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, în condițiile art. 998-999 C.civ., deoarece nu s-a dovedit săvârșirea de către pârâtă a unei fapte ilicite, dar nici condițiile răspunderii pentru ruina edificiului, prevăzută de art. 1002 C.civ., pârâta nefiind proprietara exclusivă a acoperișului a cărui lipsă corespunzătoare de întreținere a cauzat paguba, Tribunalul concluzionează că în mod întemeiat cererea de chemare în judecată a reclamantei a fost respinsă.
Față de aceste considerentele, în temeiul dispozițiilor art. 304 ind.1 C.pr.civ. și art. 312 alin.1, 2 și 3 C.pr.civ., Tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta . Group SA împotriva Sentinței civile nr. 1456 din 20.05.2013 a Judecătoriei Z..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de S.C. O. V. Insurance Group S.A. împotriva Sentinței civile nr. 1456 din 20.05.2013 a Judecătoriei Z..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
C. N. C. D. Patrițiu H. I. – D. H. V.
Red. H.I.D./17.10.2013
Dact.H.V./23.10.2013
Ex.2.
Jud. fond: C. R. C.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 686/2013. Tribunalul SĂLAJ | Plângere contravenţională. Decizia nr. 879/2013. Tribunalul SĂLAJ → |
|---|
