Plângere contravenţională. Decizia nr. 878/2013. Tribunalul SĂLAJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 878/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 6985/337/2012
ROMANIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator date 2516
DECIZIA CIVILĂ Nr. 878
Ședința publică din 17 septembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte: C. N. C., judecător
Judecător: D. Patrițiu, vicepreședinte tribunal
Judecător: I. D. - D.
Grefier: H. V.
S-a luat în examinare recursul formulat de către intimatul M. Sănătății-Direcția de Sănătate Publică S., cu sediul în Z., .. 1, jud. S., împotriva sentinței civile nr.814/19.03.2013 pronunțată de către Judecătoria Z., în dos. nr._, având ca obiect, plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru recurenta intimat M. Sănătății-Direcția de Sănătate Publică S.- c.j. C. R., lipsă fiind intimatul petent C. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită potrivit disp. art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că pricina se află la al doilea termen de judecată, iar intimatul petent a depus al dosar prin serviciul registratură al instanței, cererea de amânare de la fila 20.
TRIBUNALUL
Prin Sentința civilă nr. 814/19.03.2013 a Judecătoriei Z., s-a admis plângerea formulată de petentul C. I., în contradictoriu cu intimata Direcția de Sănătate Publică S..
S-a dispus anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 04.12.2012 încheiat de intimată.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Analizând cu prioritate excepția invocată de intimată prin întâmpinare, privind nulitatea plângerii contravenționale pentru lipsa obiectului, instanța o apreciază ca vădit neîntemeiată, deoarece din cuprinsul cererii cu care petentul a sesizat instanța rezultă în mod clar că aceasta are ca obiect contestarea procesului verbal de contravenție . nr._ din 04.12.2012, iar prin motivele de netemeinicie pe care petentul le invocă este evident că acesta urmărește, în concret, anularea actului constatator.
Referitor la fondul cauzei, analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 04.12.2012.de intimata Direcția de Sănătate Publică S. (f.3), s-a aplicat amenda de 500 lei petentului C. I. pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 22 lit.g din HG 857/2011, constând în „neîndeplinirea de către medicul de gardă a oricărei obligații prevăzute de dispozițiile legale în vigoare privind efectuarea gărzilor, în structurile de primiri urgențe, precum și în serviciile de asistență medicală de urgență prespitalicească”, cu ocazia evenimentului rutier de pe raza comunei Ip S., din data de 19.10.2012.
Instanța constată că procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor analizat nu cuprinde nici o mențiune referitoare la fapta concret săvârșită de contravenient. La rubrica destinată descrierii faptei agentul constatator nu a făcut decât să reproducă textul legal sancționator, respectiv descrierea ipotezei juridice care atrage aplicarea sancțiunii, cu mențiunea în plus că fapta a fost săvârșită cu ocazia unui eveniment rutier ce a avut loc pe raza comunei Ip, în data de 19.10.2012, fără a fi descrisă în concret fapta reținută in sarcina petentului, respectiv care anume obligații legale nu au fost îndeplinite și în ce împrejurări. Nerespectarea acestei cerințe atrage sancțiunea nulității absolute a acestui proces verbal de constatare si sancționare a contravenției, nulitate care nu poate fi acoperita în niciun mod, fiind fără relevanță faptul că petentul a semnat procesul verbal.
D. fiind ca textul legal indicat de intimată în cuprinsul procesului verbal sancționează neîndeplinirea de către medicul de gardă a oricărei obligații prevăzute de dispozițiile legale, era imperios necesară menționarea în concret a obligațiilor pe care contravenientul nu le-a îndeplinit, pentru a putea cerceta dacă modul în care a acționat petentul constituie sau nu o abatere de la normele privind efectuarea gărzilor. Or, aceste mențiuni lipsind, este imposibila verificarea legalității și temeiniciei actului constatator.
Împotriva hotărârii a declarat recurs intimata Direcția de Sănătate Publică S., solicitând modificarea acesteia în sensul constatării nulității plângerii contravenționale sau respingerea ca nefondată a acesteia arătând în motivare următoarele:
Plângerea formulată de petent este lovită de nulitate deoarece nu a precizat obiectul cererii, pretenția concretă, astfel că instanța este în imposibilitate să-și înceapă exercițiul său special.
Pe fondul cauzei se arată că agentul constatator a descris fapta reținută în sarcina contravenientului și a indicat textul de lege care sancționează fapta ilicită comisă de acesta.
Deși dispeceratul I.S.U. anunță evenimentul rutier de pe raza comunei Ip la orele 19:32, contravenientul, medic coordonator de gardă, nu răspunde la telefonul de serviciu, abia la ora 19:36 răspunde de pe telefonul personal și decide trimiterea la locul accidentului o ambulanță cu dr. B. V. care urma să intre de gardă la ora 2000, dar sosind mai repede la serviciu s-a deplasat la locul accidentului. Acesta a constatat că unul dintre pacienți a intrat în stop cardiorespirator.
Recursul este fondat.
Procesul- verbal de constatare a contravenției trebuie să conțină descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea faptei; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, aspecte prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar disp. art. 17, prevăd că lipsa mențiunilor privind fapta săvârșită și a datei comiterii acestora, atrage nulitatea procesului –verbal.
O descriere succintă a faptei este suficientă, cu condiția să o poată identifica suficient de precis.
Pe de altă parte, descrierea faptei contravenționale trebuie făcută în funcție de prevederile textului legal care sancționează contravenția, având în vedere că o scurtă expunere a faptei este suficientă pentru verificarea de către instanță a existenței răspunderii contravenționale, iar în alte situații, omiterea unui singur element din prezentarea faptei face imposibilă această verificare, producându-se petentului o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului – verbal de constatare a contravenției.
Așadar, trebuie să fie o legătură directă între textul sancționator și prezentarea faptei așa încât să nu existe nici un dubiu cu privire la răspunderea contravențională.
Prin prisma acestei evaluări procesul – verbal de contravenție ce face obiectul prezentului proces, cuprinde elementele necesare identificării faptei ilicite comise prin redarea conținutului obiectiv al contravenției și menționarea evenimentului rutier de pe raza comunei Ip din data de 19.10.2012, în legătură cu acordarea asistenței medicale de urgență prespitalicească. Rezultă clar că, medicul de gardă, contravenientul nu și-a îndeplinit aceste obligații.
Două elemente sunt determinante pentru descrierea faptei: neacordarea asistenței medicale de urgență și menționarea evenimentului rutier. În acest cadru sunt posibile identificarea faptei și verificarea răspunderii contravențiilor.
Prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului, astfel că tribunalul în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, urmează să caseze hotărârea și să trimită cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
În rejudecare, prima instanță va evalua gradul de răspundere contravențională a contravenientului C. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către D.S.P. S. împotriva sentinței civile nr. 814 din 19.03.2013 pronunțată de Judecătoria Z., pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe Judecătoria Z..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.
Președinte, N. C. C. | Judecător, Patrițiu D. | Judecător, D.-D. I. |
Grefier, V. H. |
Red. D.P./17.10.2013
Dact.H.V./23.10.2013/ Ex.2. /Jud.fond: H. I. – D.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 266/2013. Tribunalul SĂLAJ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 905/2013. Tribunalul SĂLAJ → |
---|