Plângere contravenţională. Hotărâre din 25-06-2013, Tribunalul SĂLAJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 2706/337/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S.

SECȚIA CIVILĂ

Decizia civilă Nr. 760/2013

Ședința publică de la 25 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: G. D.

Judecător: M. K.

Judecător: M. L.

Grefier: M. J. D.

S-a luat în examinare recursul formulat de petenta ., cu sediul în com. Călinești, ., împotriva sentinței civile nr. 816 din 19.03.2013 a Judecătoriei Z., având ca obiect plângere contravetionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța în temeiul art. 167, alin. 1 Cod procedură civilă încuviințează înscrisurile existente la dosarul cauzei și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului declarat:

Prin sentința civilă nr. 816/19.03.2013 Judecătoria Z. a respins excepția tardivității plângerii, excepție invocată de intimată.

S-a respins ca lipsită de interes cererea petentei de repunere în termenul de formulare a plângerii contravenționale.

S-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimata A. Rutieră Română - A.R.R. București, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 13.09.2011 încheiat de intimată.

În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._ din 13.09.2011, petenta a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 4.000 lei, reținându-se în sarcina sa că, în data de 13.09.2011, în urma controlului desfășurat în localitatea Românași, a fost depistat autovehiculul marca M. cu nr._ cu semiremorca_, deținut și utilizat de ., condus de Sovar I., care efectua transport rutier de marfă, constatându-se, în urma analizării celor două diagrame tahografice din 12-13.09.2011 că șoferul nu a respectat perioada de odihnă zilnică fracționată cu mai mult de 2 ore, săvârșindu-se fapta prevăzută de art.8 alin.1 pct. 7 din OG 37/2007.

Sub aspectul legalității, instanța de fond a constatat că procesul verbal atacat a fost încheiat cu respectarea cerințelor impuse prin O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a constatat că se face dovada săvârșirii unei faptei contravenționale de către petentă. La data efectuării controlului, din analiza diagramelor tahograf din data de 12-13.09.2011 s-a constatat că numitul Sovar I., conducătorul auto al autovehiculului controlat, nu a respectat perioada minimă de odihnă zilnică fracționată cu mai mult de 2 ore.

Conducătorul auto a început timpul de conducere în data de 12.09.2011 la ora 21,45, astfel că el era obligat să efectueze odihna de 9 ore în maxim 15 ore de la pornire, adică până la ora 12,45 din data de 13.09.2011. În fapt însă, acesta a continuat să conducă, fiind surprins în trafic de către reprezentanții intimatei la ora 15,05, deci la mai mult de două ore de la expirarea timpului la care șoferul trebuia să înceapă perioada de repaus zilnic. Pentru a-și atinge scopul în vederea căruia a fost impus de reglementarea comunitară, timpul minim de odihnă zilnică redusă de 9 ore trebuie efectuat neîntrerupt, nicidecum prin cumularea timpilor de oprire de câteva ore sau chiar mai puțin de câte o oră, cum greșit apreciază petenta în motivarea plângerii sale.

Prin urmare, instanța de fond a reținut că petenta se face vinovată de săvârșirea faptelor consemnate în procesul verbal. Aceasta fapta întrunește elementele constitutive ale contravențiilor prevăzute de art.8 alin.1 pct. 7 din OG 37/2007.

În ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, instanța de fond a apreciat-o ca fiind corectă, în conformitate cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin.3 din OG 2/2001. Petentei i s-a aplicat cuantumul minim al amenzii prevăzute pentru contravenția constatată. Înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu aceea a avertismentului nu ar reflecta gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.

Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs petenta . Călinești solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii primei instanței în sensul admiterii plângerii și anularea procesului verbal de contravenție iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

În motivul de recurs invocat petenta consideră hotărârea primei instanțe ca nelegală și netemeinică deoarece instanța a interpretat greșit dispozițiile legale în materia transportului rutier de mărfuri respectiv dispozițiile OG nr. 37/2007 și dispozițiile Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului nr. 561/2006, reiterând din întâmpinarea intimatei conținutul art. 4 lit. g din același regulament, reținând că dacă conducătorul auto a început timpul de conducere în ziua de 12.09.2011 la ora 21,45 trebuia să se oprească pentru a beneficia de odihna de 9 ore în maxim 15 ore, adică până la ora 12,45 în data de 13.09.2011. Consideră petentul că Judecătoria Z. a interpretat greșit dispozițiile art. 8 și 4 din Regulamentul CE nr. 561/2006 însă coroborând cele două texte de lege nu reiese de nicăieri că, dacă conducătorul auto a început timpul de conducere în ziua de 12.09.2011 la ora 21,45 acesta pentru a respecta prevederile imperative ale art. 8 alin. 2 din Regulamentul 561/2006 trebuia să se oprească pentru a beneficia de odihna de 9 ore în maxim 15 ore, adică la ora 12,45 în data de 13.09.2011. Dimpotrivă potrivit dispozițiilor art. 4 perioada de repaus zilnic normală poate fi luată în două tranșe, din care prima trebuie să fie o perioadă neîntreruptă de cel puțin 3 ore și a doua o perioadă de cel puțin 9 ore, însă conducătorul auto s-a conformat dispozițiilor legale.

Mai arată că hotărârea este nelegală și netemeinică și în ce privește respingerea cererii de înlocuire a amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului întrucât conducătorul auto nu a produs un eveniment rutier care să fi cauzat daune materiale sau mai grav, astfel că gradul de pericol social al faptei trebuie raportat la situația de fapt iar nu generic.

Recursul petentei . Călinești, . întemeiat.

Prin procesul verbal de contravenție încheiat la data de 13.09.2011 petenta a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 4000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 pct. 7 din OG nr. 37/2007.

S-a reținut că în data de 13.09.2011 în urma controlului desfășurat în localitatea Românași a fost depistat autovehiculul marca MAB cu nr._ cu semiremorcă_, deținut și utilizat de . condus de Sovar I., care efectua transport rutier de marfă, constatându-se, în urma analizării celor două diagrame tahografice din 12-13.09.2011 că șoferul nu a respectat perioada de odihnă zilnică fracționată cu mai mult de 2 ore.(f.24-27, dosar fond).

Potrivit art. 8 alin.1 pct. 7 din OG 37/2007 reprezintă încălcări foarte grave ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și constituie contravenție, nerespectarea perioadei de odihnă zilnică fracționată cu două ore sau mai mult.

Conform art. 4 lit.g din Regulamentul CE 561/2006, prin "perioadă de repaus zilnic" se înțelege partea unei zile în timpul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul său și care poate fi o "perioadă de repaus zilnic normală" sau o "perioadă de repaus zilnic redusă". "Perioadă de repaus zilnic normală" înseamnă orice perioadă de repaus de cel puțin unsprezece ore, iar "perioadă de repaus zilnic redusă" presupune orice perioadă de repaus de cel puțin nouă ore, dar mai puțin de unsprezece ore.

În cazul în speță conducătorul auto a început timpul de conducere în ziua de 12.09.2011 la ora 21:45 și trebuia să oprească pentru a beneficia de odihna de 9 ore în maximum 15 ore, adică până la ora 12:45 în data de 13.09.2011. Dar așa cum rezultă din diagramele anexate șoferul a continuat să conducă autovehiculul fiind surprins în trafic și la ora 15:05 prin urmare a depășit cu mai mult de 2 ore perioada în care șoferul trebuia să se afle în repaus zilnic.

Deci s-a constatat că în data de 12-13.09.2011 nu s-a respectat perioada minimă de odihnă într-un interval de odihnă de 24 de ore cu mai mult de două ore, faptă prevăzută de art. 8 alin.1 pct. 6 din OG 37/2007.

Nu se poate susține că la data și momentul controlului conducătorul auto se afla în căutarea celui mai apropiat loc prevăzut cu parcare tiruri pentru a staționa. Aceasta deoarece la data controlului conducătorul auto trebuia să fi oprit pentru al doilea interval de odihnă și nu să caute loc de parcare tiruri.

De altfel cu această motivare petenta putea circula și în data de 14.09.2011 justificând că șoferul se află în căutarea unui loc de parcare.

Apoi în speță nu se impune nici înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului întrucât agentul constatator a aplicat amenda în limita minimă prevăzută de lege pentru fapta contravențională.

Este de reținut că respectarea timpilor de odihnă este obligatorie pentru evitarea situațiilor în care oboseala fizică și psihică acumulate ca urmare a conducerii autovehiculului este de natură să constituie cauza unor accidente rutiere ale căror urmări pot avea atât consecințe materiale, dar și pierderi de vieți omenești.

În consecință în mod justificat prima instanță a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta ., împotriva procesului verbal de contravenție încheiat la data de 13.09.2011 de ARR București.

Se impune deci în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă respingerea recursul formulat de petenta ., împotriva sentinței civile nr. 816 din 19.03.2013 a Judecătoriei Z..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de petenta ., cu sediul în com. Călinești, ., împotriva sentinței civile nr. 816 din 19.03.2013 a Judecătoriei Z..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

D. G. K. M. L. M.

Plecat în C.O. semnează Plecat în C.O. semnează Plecat în C.O. semnează

Vicepreședintele instanței Vicepreședintele instanței Vicepreședintele instanței

D. Patrițiu D. Patrițiu D. Patrițiu

Grefier,

D. M. J.

red.DG/16.07.2013

Dact.MJD/16.07.2013

Ex.2

Jud. fond I. D. H.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 25-06-2013, Tribunalul SĂLAJ