Contestaţie la executare. Decizia nr. 35/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 35/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 577/266/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 35/R
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G. M.
Judecător T. B.
Judecător T. T.
Grefier L. D.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile formulate de recurenta-contestatoare DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în Satu M., ..3-5, jud.Satu M., recurentul T. L. la C.. Av. D. J. cu sediul în Satu M., Piața Păcii, nr.5, . M., împotriva sentinței civile nr.5694/2012, pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, având ca obiect contestație la executare.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din 08.01.2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea la data de 15.01.2013 și apoi la data de azi.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursurilor civile, de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 5694/28.06.2012 pronunțată de Judecătoria Satu-M. în dosar nr._ a fost admisă în parte contestația la executare formulată de contestatoarea DGFP SATU-M. în contradictoriu cu intimatul T. L..
A fost redus onorariul executorului judecătoresc M. B. de la suma de 6672,44 lei la suma de 1463,2 lei (TVA inclus) și a fost redus onorariul avocațial din faza de executare silită, de la suma de 5700 lei la suma de 50 lei.
A fost anulat în parte Procesul verbal privind cheltuielile de executare și somația de plată, emise în data de 13.03.2012 în dosar execuțional nr. 150/2012 al Biroului executorului judecătoresc M. B., în sensul că s-a restrâns executarea silită cu privire la cheltuielile de executare de la suma de_,04 lei la suma de 1539,8 lei.
Cererea de suspendare a executării silite a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 963/D/21.05.2010 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul T. L. și obligat STATUL ROMÂN - prin Ministerul Finanțelor Publice să achite suma de_ lei daune morale.
Prin Încheierea nr. 1330/2012 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, a fost încuviințată, la cererea executorului judecătoresc M. B., executarea silită a titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 963/D/21.05.2010.
În data de 13.03.2012, executorul judecătoresc a încheiat procesul-verbal privind cheltuielile de executare și a emis către STATUL ROMÂN - prin Ministerul Finanțelor Publice - prin DGFP Satu M., somația de plată a sumei de_,04 lei, din care, suma de 57.000 lei daune morale, suma de 6672,44 lei onorariu executor judecătoresc, 5700 lei onorariu avocațial și cheltuieli de executare.
Instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 și 2 din O.G. nr. 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, iar dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Termenul de șase luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Emiterea somației de plată de către executorul judecătoresc, organ competent de executare, în sensul legii, la cererea creditorului, marchează momentul de la care începe să curgă termenul de șase luni stabilit de lege pentru îndeplinirea obligației de plată de către instituția publică debitoare.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din același act normativ, dacă în cadrul acestui termen nu se realizează creanța, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Dispoziții similare cuprinde și Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1031 din 4 iulie 2008 pentru aprobarea Procedurii privind colectarea prin executare silită a creanțelor fiscale față de debitori instituții publice, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, unde se precizează expres însă faptul că până la împlinirea termenului de șase luni sau a termenului convenit, nici un alt act de executare silită, cu excepția somației, nu poate fi îndeplinit, iar după expirarea termenului, se va continua procedura de executare silită.
Termenul de șase luni are natura juridică a unui moratoriu legal, acesta amână până la împlinirea sa, alegerea și aplicarea unei proceduri execuționale concrete în vederea realizării executării silite, dar nu împiedică, ci presupune formularea unei cereri de executare silită, ca o condiție prealabilă a emiterii somației. Creditorul este legitimat să depună cererea de executare silită la executorul judecătoresc competent, conform prevederilor art. 7 și art. 49 din Legea nr. 188/2000, de vreme ce debitorul a rămas în pasivitate în ce privește obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlurile executorii-hotărâre judecătorească irevocabilă.
Aplicarea termenului de 6 luni este condiționată de dovedirea împrejurării că executarea creanței stabilite prin titlu executoriu nu începe sau nu poate continua din cauza lipsei de fonduri, termenul fiind acordat tocmai pentru ca instituția publică debitoare să facă demersuri pentru a-și îndeplini obligația de plată.
În speță, debitoarea nu a făcut dovada lipsei de fonduri, astfel că nu poate beneficia de termenul stabilit de art. 2 din O.G. nr. 22/2002.
Pe de altă parte, este de reținut că potrivit jurisprudenței CEDO, Statul este ținut practic de executarea din oficiu a obligațiilor care îi incumbă. Executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (Immobiliare Saffi împotriva Italiei, cauza V. I. împotriva României).
În cauza S. P. împotriva României, Curtea, reiterând jurisprudența sa anterioară, a arătat că dreptul de acces la justiție protejează și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părți. Executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv.
În cauzele M. și alții împotriva României, S. împotriva României și Ș. împotriva României, Curtea a arătat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi (Hornsby împotriva Greciei). Curtea nu a subscris tezei Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a Sentinței din 3 martie 1999, amintind că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție (Cauza Metaxas împotriva Greciei).
Prin urmare, având în vedere considerentele reținute mai sus, instanța de fond a reținut că apărările contestatoarei, relative la nerespectarea procedurilor prevăzute de OG nr. 22/2002 și Codul de procedură civilă, sunt nefondate.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de executare, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000, executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariul maxim pentru creanțele în valoare de peste 50.000 lei, dar până la 80.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.000 lei plus un procent de până la 3% din suma care depășește 50.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite, iar potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 4 din același act normativ, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, cu excepția cazului în care creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a executat-o de bunăvoie.
Potrivit Ordinului 2550/2006, privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, onorariul maximal prevăzut de legiuitor pentru efectuarea unei executări indirecte-poprire pentru creanțe cuprinse între_ lei și 80.000 lei este de 3%.
Prin stabilirea unui onorariu maximal nemotivat, executorul judecătoresc a provocat o înrăutățire a situației debitorului urmărit silit prin impunerea unor cheltuieli de executare silită excesive. În acest context, reținând faptul că executarea silită demarată împotriva Statului Român presupune din partea executorului judecătoresc demersuri minime corespunzătoare formei de executare-poprire - respectiv emitere adresă de înființare a popririi și urmărirea satisfacerii creanței - instanța de fond a redus onorariul executorului judecătoresc, de la suma de 6672,44 lei la suma de 1463,2 lei (TVA inclus), conform modului de calcul al onorariului minim, reglementat de Ordinului nr. 2550/2006.
Potrivit art. 274 alin. 3 C.proc.civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Potrivit Deciziei nr. 492/08.06.2006 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 274 alin. 3 C.proc.civ., nu contravin dispozițiilor art. 16 din Constituție. Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuielile de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar că acesta să-i fie opozabil.
Jurisprudența CEDO, investită cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat ca acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Prin reducerea cuantumului cheltuielilor de executare la care este obligată partea adversă, ca urmare a reducerii onorariului avocațial, instanța nu intervine în contractul dintre părți, adică nu stânjenește executarea acestuia, nici nu-l modifică și nici nu-l anulează, în acest sens statuând Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială prin Decizia nr. 512/03.02.2011 pronunțată în dosar nr._/3/2009.
Intimatul este ținut față de avocat la plata onorariului avocațial convenit cu acesta prin contract de asistență juridică. Prin intervenția instanței se cenzurează doar cheltuielile la va fi obligată partea adversă.
În speță, reținând aplicabilitatea dispozițiilor menționate mai sus, ținând seama de criteriile la care se refera art. 274 alin. 3 C.proc.civ., respectiv valoarea pricinii și de muncă depusă de avocat - formularea cererii pentru executarea silită, instanța de fond a redus onorariul avocațial din faza de executare silită de la suma de 5700 lei la suma de 50 lei.
Pentru considerentele reținute mai sus, instanța de fond a admis în parte contestația la executare cu consecința restrângerii executării silite în privința cheltuielilor de executare silită și a anulării corespunzătoare a somației și procesului verbal de cheltuieli întocmite în dosarul execuțional.
În temeiul dispozițiilor art. 403 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de fond a reținut că cererea de suspendare a executării silite, până la soluționarea contestației la executare, a rămas fără obiect, în condițiile în care această măsură ar fi avut efect până la soluționarea pe fond a cauzei.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., instanța de fond a reținut că DGFP Satu M. nu a solicitat cheltuieli de judecată.
1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE SATU-M. solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul de a dispune: în temeiul art. 300 alin. 2 coroborat cu art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, prin încheiere, suspendarea provizorie a executării silite ce se derulează în dosar de executare nr. 150/2012 până la soluționarea cererii de suspendare formulată de către instituția debitoare; în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin încheiere, suspendarea executării silite ce se derulează în dosar de executare nr. 150/2012, până la soluționare a irevocabilă a contestației la executare; pe fondul cauzei, solicită admiterea contestației la executare și pe cale de consecință anularea formelor de executare silită, a tuturor actelor de executare efectuate în dosar de executare nr. 150/2012, în privința realizării creanței.
În susținerea recursului, se arată că instituția recurentă nu a refuzat nici un moment punerea în executare a dispozitivului hotărârii judecătorești - titlu executoriu însă creditorul B. L. nu a solicitat punerea în executare a acestora, adresându-se direct executorului judecătoresc M. B..
În ceea ce privește cererea de suspendare provizorie, recurenta învederează că potrivit art. 6 alin. 4 și 5 din OG nr. 22/2002 suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni.
Pe fondul cauzei, se arată că Biroul executorului judecătoresc M. B. a înaintat instituției recurente somația, precum și procesul verbal de cheltuieli emise în dosar de executare nr. 150/2012, fiind somată să achite suma dispusă prin hotărârea judecătorească, precum și cheltuieli de executare
Se învederează faptul că, potrivit art. 2 din Ordonanța nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instituția recurentă dispune un termen legitim de 6 luni. Totodată, în conformitate cu art. 3 din Ordonanța nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, creditorul are posibilitatea promovării executării silite împotriva debitorului numai dacă acesta din urmă nu respectă termenul de plată prevăzut de lege.
Nu în ultimul rând, recurenta contestatoarea subliniază faptul că nu este de acord cu cheltuielile reprezentând onorariu executor judecătoresc, întrucât nu sunt respectate termenele prevăzute de Ordonanța nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. În acest sens invocă prevederile art. 371-372, art. 269 ale Codului de procedură civilă.
Așa cum reiese din dispozițiile legale menționate mai sus, în principal art. 371^1 (1) C.proc.civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe (în speță hotărârea judecătorească – titlu executoriu), se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În acest sens creditorul T. L., trebuia/ era obligat să se adreseze instituției recurente debitoare cu o cerere prin care să solicite punerea în executare a obligațiilor stabilite în titlul executoriu menționat mai sus, hotărârile judecătorești investite cu formulă executorie, astfel cum dispun prevederile art. 371(1) - 371(4) C.proc.civ., cu respectarea termenelor prevăzute în OG nr. 22/2002 .
Pe cale de consecința, creditorul T. L., neîndeplinind această procedură prin solicitarea adresată către instituția recurentă debitoare de a pune în executare dispozitivul hotărârii judecătorești titlu executoriu, investită cu formulă executorie, așa cum prevăd dispozițiile art. 371(1) - 371(4) C.proc.civ., coroborate cu prevederile OG nr. 22/2002, recurenta consideră că, cheltuielile de executare, reprezentând onorariu executor judecătoresc și cheltuielile de executare silită, nu sunt datorate. În consecință, onorariul executorului judecătoresc trebuie să reprezinte echivalentul muncii acestuia pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești și nu să constituie un mijloc de rotunjire a veniturilor, în detrimentul debitorului urmărit, apreciind că în speța de față, onorariul ar trebui diminuat. Astfel că, raportat la actele de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr. 150/2012 nu se justifică un onorariu în limitele maxime prevăzute de lege.
În ceea ce privește punerea în executare a dispozitivului hotărârii judecătorești, se arată că instituția recurentă nu a refuzat nici un moment punerea în executare, însă, creditorul T. L., nu a solicitat punerea în executare a acestora.
În drept, invocă dispozițiile legale la care a făcut referire în cererea de recurs.
2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și intimatul T. L. solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii contestației și cu privire la diminuarea cheltuielilor de executare respectiv onorariul avocațial din faza de executare; fără cheltuieli de judecată.
Recurentul creditor consideră că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, pentru că:
În primul rând potrivit art. 274 alin. 3 C.proc.civ. judecătorii pot să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mari sau mici, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat. Având în vedere valoarea creanței care urmează să fie recuperată de la intimată, recurentul creditor consideră că onorariul stabilit și avansat în vederea recuperării sumelor stabilite prin titluri executorii este justificat și dovedit. Potrivit art. 132 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat, onorariile vor fi stabilite în raport cu dificultatea sau durata cazului, lit. g) prevede onorarii stabilite raportat la avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului.
Prin reducerea onorariului avocațial, recurentul creditor susține că este prejudiciat din punct de vedere financiar, fiind obligat potrivit legii, să avanseze cheltuielile ocazionate de ararea executării silite, deoarece cererea înregistrată la intimata debitoare sub nr._ din 18.03.2011, prin care recurentul a solicitat achitarea pe cale amiabilă a celor stabilite prin titlu executoriu, fără avocat și executor judecătoresc, a rămas și în prezent fără nici un răspuns; creanța nu a fost onorată, demararea procedurii executării fiind obligatoriu raportat la atitudinea pasivă a intimatei debitoare față de o hotărâre judecătorească care îi este opozabilă, buna sa credință fiind exclusă în totalitate.
Potrivit Codului de procedură civilă art. 371 indice 7 partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop, iar alin. 2 dispune: cheltuielile ocazionate cu efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii executare și până la data realizării obligației stabilite în titlu executoriu. Onorariile de avocat înscrise în procesele verbale de stabilire a cheltuielilor de executare, sunt justificate cu chitanțe eliberate de cabinetul de avocat. Având în vedere că avocatul are împuternicire avocațială în dosarul de executare și că el este cel care a formulat în numele său cererea de începere a executării silite, recurentul creditor consideră ca s-a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli.
Executarea creanțelor care presupune activitatea avocatului împuternicit constă în studierea dosarului de fond și obținerea titlurilor executorii (copia legalizată a hotărârii judecătorești), consultații acordate creditorului, formularea cererilor de începere a executării, plata taxelor aferente, deplasarea la biroul executorului judecătoresc, urmărirea executării, precum și reprezentare în cadrul contestațiilor la executare.
Totodată față de valoarea creanței care este de 10 ori mai mare decât onorariul perceput, onorariul avocatului nu este disproporționat.
Pentru aceste considerente se solicităm admiterea recursului, conform petitului.
În drept, invocă art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Părțile nu formulează întâmpinare.
Examinând recursurile declarate din perspectiva motivelor invocate și a celor de ordine publică, tribunalul reține următoarele:
I. Recursul declarat de recurenta D.G.F.P. este nefondat.
1. În privința dispozițiilor OG 22/2002 invocate de recurenta, D.G.F.P. instanța apreciază că cererea nu este întemeiată.
Instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 1 și 2 din O.G. nr. 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, iar dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Termenul de șase luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Emiterea somației de plată de către executorul judecătoresc, organ competent de executare, în sensul legii, la cererea creditorului, marchează momentul de la care începe să curgă termenul de șase luni stabilit de lege pentru îndeplinirea obligației de plată de către instituția publică debitoare.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din același act normativ, dacă în cadrul acestui termen nu se realizează creanța, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Dispoziții similare cuprinde și Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1031 din 4 iulie 2008 pentru aprobarea Procedurii privind colectarea prin executare silită a creanțelor fiscale față de debitori instituții publice, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, unde se precizează expres însă faptul că până la împlinirea termenului de șase luni sau a termenului convenit, niciun alt act de executare silită, cu excepția somației, nu poate fi îndeplinit, iar după expirarea termenului, se va continua procedura de executare silită.
Prin somația emisă la data de în dosarul execuțional 15/2012, s-a solicitat contestatoarei ca în termen de 1 zi cel mult 6 luni să achite debitul urmărit silit, așadar procedura reglementată de dispozițiile O.G. nr. 22/2002 a fost respectată. Creditorul este legitimat să depună cererea de executare silită la executorul judecătoresc competent, conform prevederilor art. 7 și art. 49 din Legea nr. 188/2000, de vreme ce debitorul a rămas în pasivitate în ce privește obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlurile executorii-hotărâre judecătorească irevocabilă.
Tribunalul mai reține că și potrivit jurisprudenței CEDO, statul este ținut de executarea din oficiu a obligațiilor care îi incumbă la fel ca orice alt debitor. Executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din C.E.D.O. În consecință, sub acest aspect criticile aduse sentinței recurate sunt nefondate.
2. Criticile aduse de contestatoare în privința cheltuielilor de executare silită sunt nefondate.
Din cuprinsul sentinței recurate se poate observa că prima instanță a admis în parte contestația la executare formulată de această recurentă, tocmai în ceea ce privește cheltuielile de executare, cuantumul stabilit de aceasta situându-se în limitele prevăzute de dispozițiile legale în materie și fiind justificate de munca depusă de avocat în cadrul acestei proceduri.
3. În ceea ce privește capătul de cerere cu privire la suspendarea executării silite, potrivit art. 403 alin. 1 C.proc.civ., instanța constată că acesta a rămas fără obiect, având în vedere că suspendarea executării ar fi operat până la momentul pronunțării hotărârii.
II. Tot nefondat este și recursul declarat de recurentul T. L..
Posibilitatea reducerii onorariului avocatului a fost recunoscută de jurisprudența constantă în materie, executarea silită făcând parte din procesul civil, apelându-se în acest scop la prevederile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă respectiv la jurisprudența CEDO.
Potrivit art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Potrivit Deciziei nr. 492/08.06.2006 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 274 alin.3 din Codul de procedura civilă, nu contravin dispozițiilor art. 16 din Constituție. Curtea Constituționala a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuielile de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Dispozițiile sus-menționate sunt pe deplin aplicabile în cauză după cum am arătat mai sus.
Jurisprudența CEDO care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse cheltuieli de judecată/de executare, a statuat ca acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil. În cauză, având în vedere criteriile la care se refera art. 274 alin. 3 C.proc.civ., respectiv valoarea pricinii și munca depusă de avocat, în faza de executare silită, se constată că dificultatea cauzei este scăzută, iar activitatea avocatului a constat în demersurile necesare redactării cererii de executarea silită, onorariul în cuantum de 5700 lei fiind excesiv.
Așadar, instanța constată că suma stabilită de prima instanță este într-un cuantum rezonabil, însușindu-și în totalitate argumentele reținute.
Față de cele de mai sus, instanța va respinge ambele recursuri declarate în cauză întrucât nu poate fi reținut niciunul din motivele de modificare ori casare prevăzute prin dispozițiile art. 304. C.proc.civ.
Respingându-se ambele recursuri, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE SATU-M., cu sediul în Satu-M., Piața Romană nr. 3-5 în contradictoriu cu intimatul T. L., cu domiciliul procedural ales la C.. Av. D. I. cu sediul în Satu-M., Piața Păcii nr. 5 . civile nr. 5694/28.06.2012 pronunțată de Judecătoria Satu-M. în dosar nr._ .
Respinge recursul declarat de recurentul T. L..
Fără cheltuieli de judecată.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2013.
Președinte, R. G. M. | Judecător, T. B. | Judecător, T. T. |
Grefier, L. D. |
Red: R.G.M. – 21.01.2013
Tehnored_NM / 24.01.2013
2 ex.
Jud.fond: C. S.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 264/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 35/2013.... → |
|---|
