Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1425/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1425/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 7629/83/2011
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1425/D
Ședința publică de la 22 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. R.
Grefier I. B.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul Z. G.- decedat și continuat de moștenitorul Z. G. J., domiciliat în sat Rătești, ., județul Satu M., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat H. S. I., din Satu M., ., nr. 2, . M. și intervenienta C. M. G., domiciliată în sat Rătești, ., județul Satu M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect pretenții - daune morale, în baza Lg. 221/2009.
La apelul nominal făcut, la pronunțare nu se prezintă nimeni.
Procedura este completă.
S-a făcut cauzei, după care;
Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 15.03.2013 când susținerile si concluziile părților au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, amânându-se pronunțarea la data de azi, când în urma deliberării;
INSTANȚA
DELIBERÂND
Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată reclamantul Z. G. a chemat în judecată, în calitate de pârât, S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR – DGFP SATU M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtului la plata daunelor morale în sumă de 100.000 euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând prejudiciul moral suferit de reclamant prin:
- condamnarea tatălui acestuia, defunctul Z. G., la pedeapsa de 2 ani închisoare corecționala, 4000 lei amenda și 2 ani interdicție corecțională în baza sentinței penale nr.5353/27.07.1950 pronunțată de Tribunalul M. Cluj în dosar nr.685/1950 si,
- arestarea tatălui reclamantului pe o perioadă de 8 luni începând de la 28.11.1949 și până la 27.07.1950.
În baza art.274 Cod proc.civ. solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.
În motivarea acțiunii, reclamantul Z. G. arată că este fiul defunctului Z. G., care la data de 28.11.1949 a fost arestat pentru legături cu banda teroristă "S.", la data arestării tatăl reclamantului având funcția de notar.
Prin sentința penala nr.5353/27.07.1950 pronunțată de Tribunalul M. Cluj în dosar nr.685/1950 tatăl reclamantului, defunctul Z. G., a fost condamnat, în baza art.209 Cod pen. cu aplicarea Decretului nr.212/1948 pentru săvârșirea infracțiunilor de uneltire contra ordinii sociale la pedeapsa de 2 ani închisoare corecționala, 4000 lei amendă, 2 ani interdicție corecționala și confiscarea averii.
Așadar, tatăl reclamantului a fost arestat în total o perioada de 2 ani si 8 luni, iar după eliberarea acestuia i-a fost refuzată reintegrarea în funcția de notar pe care o deținuse anterior arestării, fiindu-i refuzată angajarea în orice alt loc de muncă.
În toată perioada arestării și executării pedepsei și, mai ales, după eliberarea tatălui reclamantul, toată familia acestuia a fost marginalizată în comunitatea în care locuia fiind considerați "DUȘMANI AI POPORULUI", fiind urmăriți la fiecare pas de organele de miliție, tuturor locuitorilor din . sa vorbească cu reclamantul și membrii familiei acestuia.
În aceste condiții, reclamantul a supraviețuit din mila unor vecini care-i aduceau mâncare în timpul nopții, iar tatăl reclamantului repara pantofii pe ascuns pentru a putea achita o parte din lemnele de foc si mâncare.
În opina reclamantului condamnarea suferită de defunctul Z. G. prin sentința indicată anterior are caracterul unei condamnării cu caracter politic in sensul prevăzut de art.2 din legea 221/2009, prevedere pe care înțelege să-și întemeieze acțiunea.
Raportat la funcția deținuta anterior arestării de tatăl reclamantului, aceea de notar, perioada arestării și condamnarea suferita, opresiunile la care a fost supus reclamantul si toata familia acestuia după eliberarea tatălui acestuia, consideră că cererea referitoare la obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate cu titlu de daune morale este întemeiată și solicită admiterea acesteia.
În drept, invocă art.5 allin.1 din Legea nr.221/2009, art.274 si 242 alin.2 Cod procedură civilă.
Prin cererea de intervenție în interes propriu, intervenienta C. M. G. solicită obligarea pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR – DGFP SATU M., în baza în baza art.5 alin.1 din Legea 221/2009, la plata sumei de 100.000 euro, echivalentul in lei la data plății, reprezentând prejudiciul moral suferit de intervenientă prin:
- condamnarea tatălui ei, defunctul Z. G., la pedeapsa de 2 ani închisoare corecționala, 4000 lei amendă și 2 ani interdicție corecționala în baza sentinței penale nr.5353/27.07.1950 pronunțată de Tribunalul M. Cluj în dosar nr.685/1950 si,
- arestarea tatălui ei pe o perioada de 8 luni începând de la 28.11.1949 și până la 27.07.1950.
În motivarea cererii, intervenienta arată că este sora reclamatului Z. G. și fiica defunctului Z. G., care la data de 28.11.1949 a fost arestat pentru legături cu banda terorista "S.", la data arestării tatăl ei având funcția de notar.
Prin sentința penala nr.5353/27.07.1950 pronunțată de Tribunalul M. Cluj în dosar nr.685/1950 tatăl intervenientei, defunctul Z. G., a fost condamnat în baza art.209 Cod pen. cu aplicarea Decretului nr.212/1948 pentru săvârșirea infracțiunilor de uneltire contra ordinii sociale la pedeapsa de 2 ani închisoare corecționala, 4000 lei amenda, 2 ani interdicție corecționala si confiscarea averii.
Raportat la calitatea de fiică a defunctului Z. G. consideră că are un interes legitim și actual și dovedit pentru a acționa in vederea apărării dreptului ei la plata daunelor morale solicitate.
În ceea ce privește motivarea cererii sub aspectul daunelor morale solicitate arată că în perioada indicată toata familia intervenientei și inclusiv ea au avut de suferit de pe urma arestării si condamnării cu caracter politic a tatălui ei, defunctul Z. G., așa cum a arătat și fratele ei în motivarea acțiunii sale principale.
La acordarea despăgubirilor solicitate cu titlu de daune morale solicită a se avea în vedere durata arestării și condamnării tatălui ei, faptul ca prin aceasta condamnare si abuzurile comise de pârât au fost încălcate drepturile si libertățile cetățenești ale defunctului, dreptul la libertate, dreptul la muncă și la expresie a propriei voințe si dreptul la libera exprimare, producându-le suferințe pe plan moral, social si profesional, lezând demnitatea și onoarea defunctului ei tată și a întregii familii și faptul că după eliberarea acestuia i-a fost refuzata reintegrarea in funcția de notar pe care o deținuse anterior arestării, fiindu-i refuzată angajarea în orice alt loc de muncă, fiind nevoiți să supraviețuiască din mila unor vecini.
În concluzie, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.
În drept, invocă dispozițiile art.49 și următoarele Cod proc.civ., art.5 alin.1 din Legea 221/2009.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul S. R. reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DGFP SATU M., solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.
În fapt, arată că prin acțiunea civila formulata in contradictoriu cu S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, reclamanta solicita despăgubiri materiale si morale in temeiul Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Raportat la acestea, face următoarele precizări pe care le apreciază că se impun în contextul publicării în Monitorul Oficial al României nr.761/15.11.2010 a celor trei decizii ale Curții Constituționale ce au vizat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I pct.l și art.II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente (Decizia nr. 1354/20.10.2010), precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.5 alin.1 lit.a teza întâi din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (Decizia nr.1358/21.10.2010 și Decizia nr.1360/21.10.2010):
Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr.1358/21.10.2010, atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul prezentei decizii, Curtea statuând prin decizii anterioare că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept (Decizia nr.415/14.04.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.294/05.05.2010, Decizia nr.1415/4.11.2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 796 din 23.11.2009).
În acest context, în dosarul nr._, având ca obiect pretenții - Legea nr. 221/2009, apreciază că se impun cu prioritate considerentele expuse prin cele trei decizii, iar soluționarea trebuie să țină seama, cu prioritate, de deciziile Curții Constituționale care se răsfrâng direct asupra temeiului pretențiilor formulate în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, după cum urmează:
Printre considerentele pe care le apreciază relevante și care trebuie avute în vedere în speță, astfel cum le regăsim în Decizia nr.1358/21.10.2010, publicată în Monitorul Oficial a României nr.761/15.11.2010, indică următoarele:
► Curtea Constituțională constată că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este „nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei ";
► De asemenea, se indică faptul că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă, fiind invocate două hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care s-a concluzionat că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor;
În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (Hotărârea din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei) ".
Prin urmare, Curtea Constituțională a constatat că, „a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr.118/1990 și Legea nr.221/2009, având acest scop".
De asemenea, Curtea Constituțională a mai reținut prin considerente că nu s-ar putea susține că prin adoptarea art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudență constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale (Cauza Kopecky contra Slovaciei, Cauza Slavov și alții contra Bulgariei).
► Raportat la considerentele expuse prin hotărâre, Curtea Constituțională constată că „acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, contravine art.1 alin. (3) din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă", concluzionând că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, Decretul-lege nr.118/1990, republicat, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr.214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
În conformitate cu prevederile art.147 alin.1 și alin.4 din Constituția României republicată, „dispozițiile din legile [... ] constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul [... ], după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.", iar „deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".
Având în vedere faptul că a fost identificată existența unui paralelism de reglementare, ce determină, în opinia Curții Constituționale, neconstituționalitatea nu numai a modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului Legii nr.221/2009, ci chiar a art. 5 alin.(1) lit.a) teza întâi din Legea nr.221/2009, apreciază că, neintervenind nicio modificare adusă prevederilor declarate neconstituționale din Legea nr.221/2009, în termenul legal, dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza întâi ale acestui act normativ (temeiul acțiunii introductive) au încetat de drept, conform art.147 alin.(1) din Constituția României, republicată.
Mai mult decât atât, prin decizia nr.12 din 19 septembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București, alături de cele declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta curte de Casație și Justiție și al Colegiului de conducere al Curții de Apel G.. Prin aceasta s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caractere politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Față de considerentele arătate, concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională, continuând soluționarea cauzei, are însă obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
Prin urmare, în prezent, nu mai există un temei juridic pentru acordarea unor despăgubiri cu titlu de daune morale, ca măsuri reparatorii, iar față de obligativitatea Deciziei nr.1354/20.10.2010, Deciziei nr.1358/21.10.2010 și a Deciziei civile nr.1360/21.10.2010 pronunțate de Curtea Constituțională, precum și a Deciziei nr.12/19.09.2011 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție, apreciază că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu mai datorează despăgubiri cu titlu de daune morale în temeiul Legii nr.221/2009.
În considerarea argumentelor invocate, solicită respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiata si nelegală.
Tribunalul, deliberând asupra cererilor formulate prin prisma probelor administrate reține următoarele:
Antecesorul reclamantului și al intervenientei – def.Z. G., a decedat la 02.10.2012, având deci capacitate de folosință la data înregistrării acțiunii. Deși calitatea procesuală îi aparținea acestuia, acțiunea a fost formulată de descendenții lui. Intervenind decesul însă calitatea procesuală revine în prezent descendenților – reclamantului și intervenientei.
Fișa matricolă penală nr.2150/9.12.1950 depusă în probațiune (fila 35) relevă că în anul 1950 – anul condamnării penale – Z. G. avea ocupația de pensionar și plugar, cu mențiunea că în trecut avusese ocupația de notar. În același act se menționează că defunctul avea ca nivel de studii 8 clase secundare. Rezultă deci că ocupația de „notar” a defunctului nu reprezenta o funcție juridică. Nu se poate reține din cele expuse, deci nici că ar fi avut funcția de notar în accepțiunea juridică, nici că ar fi fost eliberat din această funcție cu refuzul reintegrării, câtă vreme ocupația lui la data condamnării era aceea de plugar pensionar.
Copia sentinței penale, alin.1 din dispozitiv, (fila 3) adresa Ministerului Justiției (fila 4) dovedesc că defunctul a fost condamnat în baza art.209 Cod penal la pedeapsa de 2 ani închisoare corecțională și confiscarea averii.
Dispozițiile art.1 alin.2 lit.a din Lg.nr.221/2009 prevăd: „Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prev.în art.207-209 Cod penal din 1936”.
În mod evident, defunctul a suferit o condamnare cu caracter politic, recunoscută de drept fără a se impune constatarea ei prin hotărâre judecătorească.
Art.5 din Lg.nr.221/2009, în forma actuală, prevede în alin.1 lit.b doar acordarea de despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate.
Dispozițiile art.5 alin.1 lit.a privind despăgubirile morale și-au încetat aplicabilitatea prin Decizia nr.12/19.09.2011 a Curții Constituționale.
În consecință, nu mai subzistă temeiul de drept al legii speciale 221/2009 pentru acordarea despăgubirilor morale.
În consecință, instanța va respinge atât acțiunea formulată de reclamantul Z. G., decedat, continuată de moștenitorul Z. G. J., cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de C. M. G..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea reclamantului Z. G., domiciliat în ., ..Satu M., cu domiciliul procedural ales în Satu M., ., nr.2/3A - Cabinet Avocat H. S., decedat la 02.10.2012, continuată de moștenitorul acestuia, Z. G. J., cu același domiciliu, și cererea de intervenție în interes propriu formulată de C. M. G., domiciliată în Rătești, ., județul Satu M., împotriva STATULUI R. prin MFP, cu sediul în București, . ca obiect despăgubiri morale în baza Lg.221/2009.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22.03.2013.
Președinte, M. G. R. | ||
Grefier, I. B. |
Red.M.G.R./28.03.2013
Tehnored_BER /28.03.2013
Ex.6
- ..cu: Z. G. J., C. M. G., S. R. prin MFP București, P. de pe lângă Tribunalul Satu M.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1099/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 986/2013.... → |
|---|
