Pretenţii. Decizia nr. 39/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 39/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 2134/292/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 39
APEL
Ședința publică de la 21 ianuarie 2015
Tribunalul constituit din:
Președinte – G. P.
Judecător – D. M. Nuți
Grefier – I. M.
Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă G. Z. cu domiciliul în ., ., județ O., împotriva sentinței civile nr. 3150 din 29 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimatul-pârât L. A., cu domiciliul în comuna Crângeni, . Teleorman, având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au fost lipsă.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
Apelul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 45,5 lei achitată cu chitanța nr._ din 08 mai 2014 emisă de Primăria Roșiorii de Vede.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, cauza a fost suspendată, pentru lipsa părților, în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 din Noul Cod procedură civilă și repusă pe rol în vederea discutării din oficiu a perimării.
Instanța rămâne în pronunțare asupra perimării.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roșiorii de Vede sub nr._ din 31.05.2013, reclamanta G. Z., a chemat în judecată civilă și personal la interogatoriu pe pârâtul L. A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata să restituie reclamantei 600 kg grâu, pe care mama reclamantei i l-a dat pârâtului în anul 2011, sau contravaloarea acestuia de 10.000.000 de lei.
În motivarea cererii formulate reclamanta a susținut că în ziua de 25.10.2011 ora 17.30 pârâtul a venit la domiciliul mamei ei G. J. și a luat de la aceasta 600 kg de grâu de sămânță, spunându-i că îi va aduce în schimb grâu, făină și tărâțe măcinate de el.
Reclamanta a arătat că pârâtul nu i-a restituit mamei ei grâul, făina și nici tărâțele promise.
Totodată reclamanta a arătat că se consideră parte vătămată în locul mamei ei și a solicitat obligarea pârâtului la cheltuieli judiciare în favoarea statului și la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
În drept, reclamanta nu și-a întemeiat acțiunea pe nicio dispoziție legală.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei martori.
La dosar, reclamanta a depus copie CI, copie certificat de naștere (f.29), copie BI G. J., copie certificat de deces G. J. (f.31), copie certificat de moștenitor nr.319 din 23.11.2013 (f.32).
În temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea prezentei acțiuni și în lipsa părților.
La data de 21.08.2013 pârâtul a depus la dosar un înscris prin care a arătat că nu a primit grâu de la G. J. în anul 2011, terenul agricol deținut de G. J. a fost cultivat cu floarea soarelui, iar producția de floarea-soarelui a fost vândută de fiul reclamantei.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriile părților și proba cu martori.
Prin sentința civilă nr. 3150 din 29.11.2013, pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții formulată de reclamanta G. Z., în contradictoriu cu pârâtul L. A.. A respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
A respins ca neîntemeiată cererea formulată de pârât de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
A admis cererea formulată de martorul D. C. de obligare a reclamantei la plata drepturilor bănești ce i se cuvin reprezentând cheltuieli de transport.
A obligat pe reclamantă la plata către martorul D. C. a sumei de 20 de lei reprezentând cheltuieli de transport.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în fapt, din susținerile reclamantei și înscrisurile depuse la dosar - certificatul de moștenitor nr.319 din 23.11.2013 (f.32), că reclamanta este fiica și unica moștenitoare legal acceptantă a succesiunii numitei G. J..
În drept, potrivit art. 969 alin. 1 din Vechiul cod civil (art. 1270 din Noul Cod Civil), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante iar din interpretarea art. 1082 din Vechiul Cod civil (art. 1548 din Noul Cod Civil) instanța reține că în materie contractuală neexecutarea culpabilă a obligației se prezumă, revenind părții reclamante doar sarcina de a dovedi existența obligației decurgând din convenție, respectiv a obligației pârâtului de a restitui cantitatea de grâu primită, probă care nu a fost făcută în cauză în nici un fel de către reclamantă.
Din dispozițiile art. 249 Cod procedură civilă, instanța a reținut că revine reclamantei obligația de a-și dovedi pretențiile invocate.
Având în vedere că presupusa convenție a părților are natura unui act juridic a cărui valoarea depășește suma de 250 de lei în cauză devin incidente dispozițiile art.309 alin. 2 NCPC potrivit cărora niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei.
Cu toate acestea, având în vedere dispozițiile art. 309 alin. 4 pct. 4 NCPC și faptul că părțile nu s-au opus la propunerea probei cu martori, instanța reține că părțile au convenit tacit să folosească această probă, astfel încât instanța a încuviințat pentru ambele părți și proba cu martori.
Analizând probatoriul administrat, instanța a reținut că declarațiile martorului propus de reclamantă D. C. (f.47) nu au contribuit cu nimic la aflarea adevărului și la probarea pretențiilor invocate, martorul arătând că nu știe ce s-a întâmplat între părți și nu știe dacă pârâtul ar fi luat vreo cantitate de grâu de la mama reclamantei, cu promisiunea de o restitui.
De asemenea, nici declarațiile martorului propus de reclamantă D. A. (f.46) nu pot duce cu certitudine la stabilirea situației de fapt și nu pot proba dincolo de orice dubiu că pârâtul ar fi luat în anul 2011 vreo cantitate de grâu de la mama reclamantei, cu promisiunea de o restitui.
Instanța a reținut că martorul D. A. (f.46) susține că a aflat exclusiv din spusele mamei reclamantei că pârâtul ar fi luat în anul 2011 o cantitate de 600 kg grâu de la mama reclamantei, obligându-se să îi dea în schimb bani, făină sau alte produse, însă a arătat, de asemenea, în mod expres că nu a asistat niciodată la convenția dintre pârât și mama reclamantei și nici nu a fost de față când grâul a fost predat ori când părțile s-au înțeles.
Totodată, a apreciat cu reținere declarațiile martorului propus de reclamantă, D. A. (f.46), având în vedere că între reclamantă și acest martor există o strânsă relație de prietenie și afinitate.
Pe de altă parte, instanța a reținut ca fiind irelevante declarațiile martorului B. A. Nicușor propus de pârât în apărare (f.41), având în vedere că acest martor se referă la grâul pe care l-a luat pârâtul în anul 2010 de la Asociație, în timp ce reclamanta susține că faptele arătate s-au petrecut în anul 2011.
În aceste condiții, instanța a constatat că susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată nu se coroborează în nici un fel cu declarațiile martorilor audiați, cu înscrisurile depuse la dosar și nici cu răspunsurile date la interogatoriu de către părți, astfel încât reclamanta nu a reușit să facă dovada certă a pretențiilor invocate în condițiile art. 249 Cod procedură civilă.
Având în vedere cele expuse instanța a apreciat că, în cauză reclamanta nu a făcut dovada existenței între părți a unui raport juridic civil, și cu atât mai mult, nu a făcut dovada existenței unei creanțe certe sau a existenței în sarcina pârâtului a unei obligații a cărei creditoare să fie reclamanta, și pe cale de consecință, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul.
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, apel, reclamanta G. Z., apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Fiindu-i comunicată, în procedura prealabilă, cererea de apel depusă de apelanta-reclamantă, intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.
La data de 11 iunie 2014 cauza a fost suspendată în temeiul art. 411 alin.(1) pct.2 Noul Cod Procedură Civilă, pentru lipsa părților.
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea discutării perimării cererii de față.
Potrivit art. 416 C.pr.civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.
Având în vedere că de la data de 11 iunie 2014 cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni și nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, urmează a se constata că a intervenit perimarea prezentei cereri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat, din oficiu, apelul civil declarat de apelanta-reclamantă G. Z. cu domiciliul în ., ., județ O., împotriva sentinței civile nr. 3150 din 29 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimatul-pârât L. A., cu domiciliul în comuna Crângeni, . Teleorman.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.01.2015.
Președinte, Judecător, Grefier, G. P. D. M. Nuți I. M.
Red.G.P- 04.02.2015
Thred I.M.- 04.02.2015 – 4 ex
Df.-_ Jud. Roșiorii de Vede
Jf.- M. C. R.
.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 90/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 95/2015.... → |
|---|
