Acţiune în anulare. Procedura prealabilă. Aprecierea îndeplinirii condiţiilor cerute pentru sesizarea instanţei. Plângeri prealabile
Comentarii |
|
Recursul reclamantei se vădeşte a fi fondat. În acest sens, se reţine că actul administrativ contestat – autorizaţie de construire - a fost eliberat unei terţe persoane şi nu reclamantului, că acesta a luat cunoştinţă de existenţa lui în urma sesizărilor adresate autorităţilor administrative emitente, vizând nereguli comise de beneficiarul autorizaţiei pe parcursul realizării construcţiei şi că însăşi Primăria Iaşi, prin adresa trimisă mandatarului reclamantei îi comunică că: „urmare reclamaţiei dvs. vizând anularea autorizaţiei de construire, vă recomandăm să vă adresaţi instanţei de contencios - administrativ”.
Ca atare, în condiţiile existenţei unei corespondenţe adresată de organul administrativ pârât chiar petiţionarei – reclamante, privitor la actul administrativ contestat, anterior promovării acţiunii în contencios administrativ, nu exista temei pentru a se reţine excepţia prematurităţii promovării acţiunii, fapt pentru care recursul urmează a fi admis, cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe care va verifica respectarea termenului prevăzut de art. 5 din legea nr. 29/1990 pentru introducerea acţiunii la instanţă.
Decizia nr. 524/R din 25 octombrie 2004.
← Funcţionar public poliţist. Destituire din funcţie emisă de... | Drepturi salariale ale funcţionarilor publici. Indemnizaţia de... → |
---|