Acţiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani cu privire la o suprafaţă de teren intravilan. Calitatea procesuală pasivă aparţine unităţii administrative de la locul unde este situat imobilul, reprezentată prin p
Comentarii |
|
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.1347/11.12.2008, reclamanta N.I. a chemat în judecată pe pârâta Comuna Tătărăştii de Sus prin Primar, solicitând să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune pentru suprafaţa de 1588 mp. teren intravilan, pe care a construit o casă din paiantă cu anexe.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a folosit acest teren începând din anul 1969 împreună cu soţul său (decedat în prezent), iar pe acest teren au construit o casă din paiantă cu anexe gospodăreşti, unde au locuit în permanenţă, exercitând o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, timp de peste 30 de ani.
Instanţa a admis acţiunea formulată de reclamantă, constatând din probele administrate în cauză (înscrisuri şi declaraţii de martori) că într-adevăr aceasta a exercitat asupra terenului o posesie utilă, neviciată, continuă, paşnică, netulburată şi sub nume de proprietar, plătind în mod regulat taxele şi impozitele aferente.
S-a stabilit că în speţă, calitatea procesual pasivă aparţine Comunei Tătărăştii de Sus, judeţul Teleorman, reprezentată prin Primar, deoarece aceasta este singura n măsură să invoce excepţii şi apărări de fond în legătură cu terenul ce face obiectul judecăţii, având în vedere evidenţele şi informaţiile de care dispune pe plan local.
← Reducere pensie de întreţinere. Necompetenta teritorială a jud... | Cererea de constituire a dreptului de proprietate pentru terenul... → |
---|