Acţiunea în justiţie Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.
Comentarii |
|
La data de 23 februarie 2009 contestatorul depune la dosar un memoriu, în care arata ca nu a formulat el contestatia, aratând ca se afla în executarea mandatului nr. 369/2002 din 02 decembrie 2002, emis de Tribunalul Botosani, solicitând declinarea competentei în favoarea acestei instante.
Prezent în instanta, condamnatul CM a sustinut ca cererea aflata la dosar nu este scrisa de el si nu întelege sa si-o însuseasca.
Examinând actele si lucrarile dosarului, prima instanta a constatat ca cererea formulata este inadmisibila.
Astfel, motivarea sa ca cererea nu a fost scrisa de el nu a fost dovedita, iar prin memoriul depus la 23 februarie 2009 a solicitat declinarea competentei în favoarea Tribunalului Botosani.
Din analiza cererii aflate la dosar nu rezulta îndeplinirea cerintelor art. 461 Cod procedura penala, condamnatul neinvocând niciun aspect sau incident legat de executarea pedepsei, astfel încât contestatia formulata a fost respinsa ca inadmisibila.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs contestatorul, aratând ca nu a formulat contestatie la executare, în mod gresit fiind obligat de prima instanta la plata cheltuielilor judiciare.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum si cauza în conformitate cu dispozitiile art. 3856 alin. 3 Cod procedura penala, curtea constata ca acesta este întemeiat, pentru urmatoarele considerente:
La data de 10.02.2009 s-a înregistrat pe rolul Judecatoriei Craiova o contestatie la executare ca fiind formulata de CM.
Prezent în instanta, contestatorul a aratat ca cererea existenta la dosar nu este scrisa de el si ca nu întelege sa si-o însuseasca.
Fata de aceasta pozitie a contestatorului, Tribunalul nu putea solutiona aceasta cerere, ci se impunea a se lua act ca în cauza CM nu a formulat contestatie la executare, cheltuielile judiciare avansate de stat urmând a ramâne în sarcina acestuia.
← Fond funciar. Obligatia de predare a titlului de proprietate in... | Pretenţie întemeiată pe dispoziţiile art. 992-997 Cod civil... → |
---|