Admiterea plângerii, prin sentinţă, desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii cercetării penale (art.278/1 alin.8 lit.b Cod procedură penală). Procedură civilă şi penală

Admiterea plângerii, prin sentinţă, desfiinţarea rezoluţiei sau

ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei procurorului, în vederea

începerii sau redeschiderii cercetării penale (art.278/1 alin.8 lit.b

Cod

procedură penală).

In cazul sesizării prin plângere sau denunţ, organul

de

urmărire penală, potrivit art.224 Cod pr.penală, în

vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte

premergătoare care să vizeze numai verificarea sau

completarea informaţiilor din actul de sesizare.

Respingerea plângerii formulate în temeiul

dispoziţiilor

art.275-278 Cod pr.penală, ignorându-se faptul că

faptul că organul de cercetare penală nu a întreprins

acte

premergătoare în vederea verificării celor sesizate de

petent îndreptate instanţei ca în procedura prevăzută

de

art.278/1 Cod pr.penală, ca prin sentinţă, să

admită

plângerea, să desfiinţeze rezoluţia sau ordonanţa

atacată

şi să trimită cauza procurorului, în vederea începerii

urmăririi penale.

(Curtea de Apel Piteşti, decizia penală

nr.202/R din 3 aprilie 2007).

Prin sentinţa penală nr.20/F din 20 februarie 2007,

pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-a respins ca nefondată plângerea

formulată împotriva rezoluţiilor nr.112/P din 28 martie 2006 şi

nr.2171/II/2 din 27 noiembrie 2006, ale Parchetului de pe lângă

Tribunalul Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că intimatul –

agent de poliţie - nu a comis infracţiunea de abuz în serviciu reclamată

de petent.

Impotriva sentinţei a formulat recurs petentul, susţinând că

organul de urmărire penală trebuia să administreze probe pe baza cărora

să stabilească cu certitudine dacă intimatul a săvârşit sau nu fapta la care

se referă plângerea.

Prin decizia penală nr.202/R din 3 aprilie 2007, pronunţată

de Curtea de Apel Piteşti, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa iar, pe

fond, s-a admis plângerea, s-au desfiinţat rezoluţiile atacate şi s-a trimis

cauza procurorului, în vederea începerii urmăririi penale împotriva

intimatului şi audierea unor martori nominalizaţi.

Pentru a decide astfel, curtea a constatat că organul de

cercetare penală nu a administrat nici o probă în legătură cu plângerea

formulată de petent, cu privire la pretinsa faptă săvârşită de intimat.

In mod corect, curtea a constatat că în cauză, deşi organul de cercetare

penală era obligat de dispoziţiile art.224 Cod pr.penală, nu a procedat la

verificarea plângerii formulate.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Admiterea plângerii, prin sentinţă, desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii cercetării penale (art.278/1 alin.8 lit.b Cod procedură penală). Procedură civilă şi penală