Aspecte privitoare la competenţa instanţelor române în dosarele ce au ca obiect desfacerea căsătoriei Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)
Comentarii |
|
Instanta a admis exceptia pentru urmatoarele motive:
Partile au locuit împreuna în Siria – locul încheierii casatoriei - , acesta fiind si ultimul domiciliu comun (mai precis singurul) asa cum a indicat, de altfel, reclamanta în actiune. Acest aspect a fost confirmat si de martorul audiat. Pentru determinarea instantei competente sa solutioneze cererea, instanta apreciaza aplicabil in speta Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotarârilor judecatoresti în materie matrimoniala si în materia raspunderii parintesti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000. Astfel, incidenta acestei reglementari este data de principiile care guverneaza dreptul comunitar. Regulamentul este un izvor secundar de drept comunitar ce se adreseaza tuturor statelor membre (atât statelor cât si persoanelor fizice si juridice identificate într-o maniera generala si abstracta), are aplicabilitate nefiind necesara transpunerea lui în sistemul de drept national, este obligatoriu în întregime (toate dispozitiile sale au forta juridica obligatorie din momentul intrarii în vigoare). Orice judecator are obligatia de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le confera particularilor prin neaplicarea oricaror dispozitii contrare din legea nationala indiferent daca aceasta este anterioara sau ulterioara normei comunitare. În aceste conditii Lg.105/1992 nu mai are aplicabilitate în cauza, fiind contrara Regulamentului CE.
Art. 249 alin 2 din Tratatul CE prevede caracterul obligatoriu al Regulamentului si cel al aplicabilitatii directe in statele membre, nemaifiind necesara adoptarea altor dispozitii pentru integrarea acestora in dreptul intern.
Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului stabileste la Capitolul I art.1 al.1 pct.a faptul ca are aplicabilitate în cazul actiunilor de divort, separare de corp si anularea casatoriei. Conform dispozitiilor acestui regulament asupra fondului judecatii actiunii de divort sunt competente sa solutioneze cauza instantele judecatoresti din statul membru pe teritoriul caruia se afla resedinta obisnuita a sotilor sau ultima resedinta obisnuita a sotilor în conditiile în care unul dintre ei înca locuieste acolo. Având în vedere faptul ca singurul domiciliu comun al partilor a fost în Siria precum si faptul ca pârâtul mai locuieste în Siria, instantele române nu sunt competente sa solutioneze cererea de divort.
← Rezoluţiune contract de vânzare cumpărare. desfiinţare... | Nulitatea absolută a contractelor de vânzare - cumpărare în... → |
---|