Referitor la cercetarea prealabil?, Curtea constat? c? intimatul-contestator a fost invitat de angajator la Serviciul Personal în vederea efectu?rii cercet?rii prealabile ?i acesta a refuzat s? fac? vreo declara?ie cu privire la acele fapte re?inute în sarcina sa.
Refuzul de a da not? explicativ? conduce la culpa contestatorului, care a refuzat s? dea vreo explica?ie, astfel c? tribunalul trebuia s? judece cauza pe fond ?i nu pe excep?ie, întrucât nu se poate re?ine neefectuarea cercet?rii prealabile din culpa societ??ii angajatoare, ci din culpa intimatului, pentru motivele sus-citate.
Vezi şi alte speţe de drept civil:
- Deşi în cartea funciară proprietari ai imobilelor expropriate, identificate cu nr. top. 272/1, casă şi teren aferent de 256 mp, figurează G. G., G. I., G. Ş., G. M., G. V. (antecesoarea reclamantei) şi G. M., în cote egale de câte 1/6 părţi, probatoriul t
- În conformitate cu art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată „în absenţa unor probe contrare, existente şi după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluă
- Din perspectiva legii, a echităţii juridice, concursul între vechiul proprietar şi un terţ interesat în obţinerea bunului în natură se poate rezolva numai în beneficiul persoanei deposedate Proprietate privată
- Retrocedarea în natură a unor apartamente ce compun casa din litigiu este condiţionată imperativ de îndeplinirea sarcinii de restituire a sumelor aferente acestor apartamente, încasate în baza actului normativ menţionat, indiferent de procedura, administr
- Obligativitatea eliberării adeverinţei de venit privind
actualizarea pensiei de serviciu pentru emiterea deciziei de
pensionare de către Casa Judeţeană de Pensii.
Accize
- Dreptul la apărare, drept fundamental prevăzut de constituţia
României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Imposibilitatea
pârâtului Minister de a lua cunoştinţă de motivele acţiunii şi de
înscrisurile depuse de reclamant pentru a-şi formula A
- Greşita stabilire a situaţiei de fapt, ca urmare a ignorării probelor
făcute cu privire la condiţiile materiale ce se oferă minorei pentru
a se stabili care din părinţi sunt mai îndreptăţiţi să crească copilul
minor (aplicarea art. 304 pct.9 din Codu A
- Acte administrativ fiscale. Scutire de la plata contribuţiei la
fondul de asigurări sociale de sănătate. Pensionari care realizează
venituri din activităţi independente.
O.U.G. nr. 150/2002, art. 6 alin. 1, lit. e) Abuzuri
|
Comentarii despre Cercetarea prealabilă a salariatului. Culpa salariatului care refuză să facă vreo declaraţie referitor la faptele reţinute în sarcina sa. Activităţi economice (infracţiuni privind regimul lor)