Competenţa teritorială alternativă Competenţă teritorială
Comentarii |
|
Pentru a judeca astfel instanţa a reţinut că potrivit O.G. nr. 5/2001, în materia somaţiei de plată, cererile se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei.
Conform art. 10 pct. 4 Cod procedură civilă, în cererile privitoare la obligaţii comerciale sunt competente alternativ trei instanţe:
1.instanţa de la domiciliul (sediul) pârâtului (debitorului)
2.instanţa locului unde obligaţia a luat naştere
3.instanţa locului unde se efectuează plata
În speţă, nu s-a făcut dovada că părţile se găsesc în situaţiile prevăzute de art. 10 pct. 4 Cod procedură fiscală şi astfel singura instanţă competentă teritorial este aceea de la sediul pârâtei. Acesta este temeiul de fapt şi de drept pentru care excepţia a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri creditoarea a declarat recurs.
În esenţă recursul este motivat prin aceea ca pârâta – debitoarea a achitat parţial un debit printr - un ordin de plată intr – un cont al creditoarei deschis la banca ****, sucursala ****.
Recursul a fost respins ca nefondat .
Sediul debitoarei este situat în localitatea din circumscripţia judecătoriei în favoarea căreia s-a declinat competenţa.
Competenţa teritorială în speţă, este alternativă. Necompetenţa teritorială poate fi invocată de către debitor.
În condiţia în care, nu s-a făcut dovada că părţile se găsesc în situaţiile reglementate de art. 10 pct. 4 din Codul de procedură civilă, singura instanţă competentă este instanţa de la domiciliul debitorului.
← Acţiune posesorie – neîndeplinirea cumulativă a... | Invocarea în recurs a neîndeplinirii corecte a procedurii de... → |
---|