Contestarea recunoaşterii de paternitate. Imprescriptibilitatea acţiuni. Încălcarea dreptului de apărare şi a principiului contradictorialităţii . Consecinţe. Paternitate. Stabilire. Tăgadă
| Comentarii |
|
Cod procedură civilă: art. 105, art. 304 pct. 5, art. 312 alin. 5. .
Codul familiei : art. 58, art. 61.
Dreptul de apărare şi judecata cauzei cu respectarea principiului contradictorialităţii reprezintă coordonate de esenţă ale oricărui proces, relevate juridic de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, care constituie dreptul comun în materia actelor de procedură.
În condiţiile în care instanţa de apel a lăsat cauza în pronunţare pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, judecata trebuie să se rezume la această problemă de drept şi nu să mai analizeze fondul cauzei.
Pe de altă parte, dispoziţiilor art. 58 din Codul familiei consacră imprescriptibilitatea acţiunii în contestarea recunoaşterii de paternitate .
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie - Decizia civilă nr.100/12 septembrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 890/2010 pronunţată de Judecătoria Aiud a fost respinsă acţiunea civilă formulată si precizată de reclamantul M.V. în contradictoriu cu pârâţii M. A., prin reprezentant legal C.A. , C.A. şi Autoritatea Tutelara din cadrul Primăriei oraşului Ocna Mureş, având ca obiect contestarea recunoaşterii de paternitate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că filiaţia faţă de tată a minorei M.A.A., născută la data de 05.01.2001 s-a stabilit prin recunoaştere făcută de tată, reclamantul M.V., prin declaraţie la serviciul de stare civilă.
Susţinerile reclamantului, potrivit cărora declaraţia acestuia de recunoaştere a paternităţii nu corespunde adevărului, nu au fost confirmate de probele administrate în cauză, astfel că acţiunea dedusă judecăţii a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul M.V., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate şi admiterea acţiunii.
S-a arătat , în esenţă, în motivele de apel expuse că în mod nelegal instanţa de fond a revenit asupra probei încuviinţate pentru efectuarea expertizei ADN , precum şi a celelalte probe medicale, deşi acestea erau esenţiale pentru soluţionarea cauzei.
In mod nejustificat au fost înlăturate depoziţiile martorilor care dovedeau temeinicia acţiunii reclamantului. Depoziţiile acestora, corelate cu actele medicale depuse la dosarul cauzei relevă starea de fapt existentă la momentul naşterii minorei presiunile ce s-au exercitat asupra reclamantului pentru recunoaşterea paternităţii şi dubiile pe care acesta le-a avut privind paternitatea , justificate de împrejurări concrete şi fapte în care era implicată mama minorei.
Prin deciziei civile nr. 95/A/05.04.2011 pronunţată de Tribunalul Alba s-a respins apelul declarat de reclamantul M.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut, în esenţă, de către instanţa de apel că acţiunea promovată de reclamant este prescrisă, având în vedere că recunoaşterea paternităţii minorei s-a realizat prin viciu de consimţământ, întrucât acesta a fost dat ca urmare a ameninţărilor, respectiv prin violenţă, situaţie în care dreptul la acţiune al reclamantului este suspus prescripţiei, termen ce curge de la data încetării actului de violenţă – art. 9 Decretul 167/1958.
In principiu acţiunea întemeiată pe disp. art. 58 Cod fam. este imprescriptibilă, dar în situaţia viciului de consimţământ nu există nici un argument legal de a fi extins efectul imprescriptibilităţii asupra prevederilor dreptului comun în materie.
Pentru aceste argumente, va fi respinsă proba solicitată de reclamant în apel privind efectuarea expertizei ADN.
Sub celelalte aspecte, criticile aduse de apelant sentinţei instanţei de fond sunt netemeinice.
Din actele medicale depuse la dosarul cauzei rezultă că minora a fost concepută în termenul prev. de art. 61 Cod fam. , copilul s-a născut la 5.01.2001, rezultând că acesta a fost conceput între 5.03.2000- 5.07.2000, interval de timp în care reclamantul a întreţinut relaţii intime cu mama minorei, aşa cum recunoaşte prin chiar acţiunea promovată şi confirmat de martorii audiaţi.
Pentru motivele invocate va fi respins prezentul apel.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs în termenul legal, motivat şi legal timbrat reclamantul M.V., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând , în principal, admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, iar, în subsidiar, modificarea hotărârilor instanţelor de judecată anterioare în sensul admiterea acţiunii introductive de instanţă .
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine, în esenţă, că prin hotărârea pronunţată tribunalul ca instanţă de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 Cod pr.civilă, întrucât a soluţionat cauza pe fond, în contextul în care nu a acordat cuvântul părţilor decât pe excepţia tardivităţii acţiunii, excepţie ridicată din oficiu de către instanţă, astfel că este incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod pr.civilă; se mai susţine că procedând astfel instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii , dreptul al apărare şi al aflării adevărului, context în care decizia civilă recurată este lovită de nulitate absolută.
Recurentul reclamant mai critică decizia atacată şi sub aspectul reţinerii greşite a prescripţiei dreptului la acţiune, întrucât acţiunea în contestarea recunoaşterii de paternitate este imprescriptibilă raportat la dispoziţiile art. 58 din Codul familie.
Pe fondul cauzei se susţine, în esenţă, că probele administrate cauzei dovedesc împrejurarea că reclamantul în momentul recunoaşterii paternităţii minorei a avut un dubiu că este tatăl copilului, şi că a recunoscut paternitatea acestuia doar datorită presiuni exercitate de familia concubinei sale.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 312 alin. 3 şi art. 304 pct. 5, 8 şi 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă C.A. a solicitat respingere recursului formulat în cauză.
Prin decizia civilă nr. 100 din 12 septembrie 2011 , Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru cauze cu minori şi de familie a admis recursul declarat de reclamantul M.V. cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut şi motivat următoarele:
Curtea va analiza cu prioritate incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 304 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2. Iar potrivit art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Curtea constată că în speţă sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, invocate de recurent.
Dreptul de apărare şi judecata cauzei cu respectarea principiului contradictorialităţii reprezintă coordonate de esenţă ale oricărui proces, relevate juridic de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, care constituie dreptul comun în materia actelor de procedură.
În speţă, la termenul de judecată din 4 aprilie 2001 tribunalul, ca instanţă de apel a ridicat din oficiu excepţia tardivităţii acţiunii introductive de instanţă, punând în discuţia părţilor această excepţie, apoi a lăsat cauza în pronunţare pe această excepţie.
Soluţionând cauza tribunalul a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins apelul declarat în cauză de către reclamant, atât pentru motivul că acţiunea este prescrisă, cât şi pentru argumente ce privesc fondul cauzei . Or, în condiţiile în care instanţa de apel a lăsat cauza în pronunţare pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, judecata trebuie să se rezume la această problemă de drept şi nu să mai analizeze fondul cauzei.
Procedând astfel instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală, fiind lovită de nulitate absolută, întrucât părţile nu au putut formula apărările şi a depune dovezile necesare susţinerii cauzei, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă referitoare la încălcarea formelor de procedură procesuale sub sancţiunea nulităţii.
Invocând temeiul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurentul reclamant a declarat recursul de faţă prin care a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 58 din Codul familiei care consacră imprescriptibilitatea acţiunii în contestarea recunoaşterii de paternitate .
Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului, constată că, în adevăr, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, reţinând în mod nelegal că potrivit art. 9 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, acţiunea în contestarea recunoaşterii de paternitate este supusă termenului general de prescripţie de 3 ani .
Potrivit art. 58 alin. 1 din Codul familiei recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată.
Din economia acestui text de lege rezultă că acţiunea în contestarea recunoaşterii de paternitate poate fi promovată şi de autorul recunoaşterii, acţiunea fiind imprescriptibilă, căci legea nu prevede nici un termen în care trebuie introdusă.
Reţinând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 58 din Codul familiei care consacră imprescriptibilitatea acţiunii în contestarea recunoaşterii de paternitate, Curtea constată că recursul formulat în cauză este fondat.
În ce priveşte motivul de recurs care se circumscrie cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea nu-l va mai analiza faţă de reţinerea incidenţei motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
Având în vedere motivarea instanţei de apel, Curtea constată ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, astfel că se va admite recursul reclamantului şi se va casa decizia civilă atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va proceda la soluţionarea pe fond a cauzei, având în vedere şi aspectele de nelegalitate şi netemeinicie invocate de recurentul reclamant în recurs, precum şi apărările invocate de intimata pârâtă.
De asemenea, instanţa de apel se va pronunţa şi pe cererile formulate de părţi privind cheltuielile de judecată efectuate în recurs prin aplicarea dispoziţiilor art. 274 şi urm. din Codul de procedură civilă.
| ← Simulaţie. Proba simulaţiei între părţile contractante se... | Minor. Alocaţie de plasament pentru copilul cu dizabilităţi.... → |
|---|
1. Contestarea recunoaşterii paternităţii de către tatăl care a recunoscut copilul
Contestarea recunoaşterii paternităţii implică o procedură judiciară în cadrul căreia se stabileşte, pe bază de probe, dacă autorul recunoaşterii este sau nu tatăl copilului, pentru că numai astfel se poate afla dacă recunoaşterea este sau nu conformă cu adevărul.
Nu există nici o raţiune pentru care legea să permită contestarea recunoaşterii de către mamă sau de către copil şi să nu permită contestarea celui care a făcut-o, deoarece statutul civil al persoanei este de interes general, iar datele de
Citește mai mult
stare civilă trebuie să reflecte realitatea.C.A. Târgu Mureş, decizia civilă nr. 537 din 7 iunie 2002, în C.P.J. 2002, p. 73-74
2. Vicii de consimţământ. Acţiune în anularea recunoaşterii de paternitate
Recunoaşterea de paternitate poate fi anulată atunci când consimţământul autorului recunoaşterii a fost viciat prin eroare, doi sau violenţă. Regimul juridic al acţiunii în anularea este supus dreptului comun1>.
Trib. jud. Suceava, decizia civilă nr. 568 din 29 mai 1979, în R.R.D. nr. 11/1979, p. 67
Recunoaşterea de paternitate poate fi contestată, potrivit art. 58 C. fam., dacă aceasta nu corespunde adevărului. Admiterea unei atari acţiuni presupune, aşadar, numai dovedirea împrejurării respective,
iar nu şi existenţa unui viciu de consimţământ. In măsura în care ar exista un viciu de consimţământ, partea ar avea deschisă calea unei acţiuni în anularea recunoaşterii.
În ceea ce priveşte anularea recunoaşterii de paternitate, în literatura juridică s-au conturat mai multe opinii. Unii autori sunt de părere că acţiunea în anularea recunoaşterii de paternitate pentru vicii de consimţământ este admisibilă, potrivit regulilor generale din materia nulităţii (A. Filipescu, Filiaţia firească şi filiaţia din adopţie, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2002, p. 159-161). Alţi autori consideră că dacă viciul de consimţământ conduce la o recunoaştere de paternitate neconformă cu realitatea, autorul poate contesta recunoaşterea. In acest sens, a se vedea E. Flori an, Dreptul familiei, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2003, p. 251.
3. Minor cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Recunoaştere de paternitate fără încuviinţare prealabilă. Consecinţe
Recunoaşterea de paternitate poate fi privită atât ca act juridic, cât şi ca mărturisire (mijloc de probă). în consecinţă, este valabilă recunoaşterea făcută de către un bărbat lipsit de capacitate de exerciţiu (minor sub 14 ani sau interzis judecătoresc) sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă (minor cu vârsta între 14-18 ani), dacă are discernământ, fără a fi nevoie de încuviinţarea prealabilă din partea reprezentantului legal.
Trib. Timiş, decizia civilă nr. 917 din 21 iulie 1987, în R.R.D. nr. 5/1988, p. 75
întrucât recunoaşterea de către tată a copilului născut în afara căsătoriei (art. 57 C. fam.) constituie o mărturisire, iar nu un act juridic, ea poate fi efectuată de un minor având capacitate restrânsă (în speţă, tatăl care recunoscuse copilul la starea civilă, la câteva zile după naşterea minorului, avea - la data recunoaşterii - vârsta de 16 ani), fără a fi necesară prealabila încuviinţare a părinţilor autorului recunoaşterii, la care se referă art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.
4. Imprescriptibilitatea acţiunii în contestarea recunoaşterii. Termen de prescripţie. Probe
Acţiunea în contestarea recunoaşterii este imprescriptibilă, Codul familiei neprevăzând nici un termen în care poate fi promovată o astfel de acţiune. Pentru stabilirea situaţiei reale, partea interesată, ca şi instanţa, au latitudinea de a administra toate probele pe care le consideră necesare (art. 49 C. fam.).
Trib. Suprem, Secţia civilă, decizia nr. 546 din 2 aprilie 1971, în Repertoriu 1969-1975, p. 42
Este de principiu că datele de stare civilă ale unei persoane trebuie să corespundă adevărului, chestiunile referitoare la statutul persoanei interesând în mod deosebit atât situaţia ei, cu toate implicaţiile ce decurg în privinţa raporturilor nepatrimoniale şi patrimoniale în care este angajată , cât şi societatea.
De aceea, legea a consacrat printr-o dispoziţie expresă dreptul oricărei persoane de a contesta o recunoaştere ce nu corespunde
realităţii. In acest mod, pe lângă faptul că se tinde la înlăturarea oricăror inexactităţi în legătură cu statutul civil al unei persoane, se creează şi un mijloc eficient de sancţionare a unor acte singulare sau concertate prin care s-a urmărit fraudarea legii.
Contestarea poate fi făcută în orice termen, pentru stabilirea situaţiei, reale partea interesată, ca şi instanţa, având latitudinea de a administra toate probele pe care le-ar putea considera necesare (art. 49 C. fam.).