Contestaţie în anulare. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
1. Pretinsa incompatibilitate a judecătorilor, ca motiv al contestaţiei în anulare, vizează norme de organizare judecătorească, şi nu norme de competenţă, astfel încât încălcarea acestora nu poate fi invocată în raport de dispoziţiile art. 317 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, care se referă la încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţa instanţei.
2. Dezlegarea greşită dată recursului, prin aprecierea greşită a probelor administrate şi a susţinerilor părţilor, constituie o critică privind săvârşirea unei greşeli de judecată, şi nu a unei greşeli formale constând în neanalizarea tuturor motivelor de recurs, pentru a fi deschisă recurentului calea de retractare a contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza a ll-a din Codul de procedură civilă.
Contestaţia în anulare specială este un remediu procedural pentru greşeli săvârşite în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, iar nu un mijloc de control judiciar asupra temeiniciei şi legalităţii acesteia.
Neîncadrându-se în cazurile expres şi limitativ prevăzute pentru exercitarea contestaţiei în anulare, soluţia de respingere a cererii ca inadmisibilă este corectă.
(Decizia nr. 685 din 5 octombrie 2004 — Secţia a IV-a civilă)
La data de 08.07.2004 s-a înregistrat, sub nr. 2674/2004, contestaţia în anulare formulată de contestatorul N.G. în contradictoriu cu intimaţii N.A., U.N., V.F. şi S.A., împotriva Deciziei civile nr. 430 din 24.06.2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a lll-a civilă în Dosarul nr. 1830/2003.
în motivarea cererii sale, contestatorul a invocat că în cauză s-a pronunţat o primă hotărâre asupra recursului - Decizia civilă nr. 1316/2003 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, că aceasta a fost supusă revizuirii, iar cererea de revizuire a fost admisă cu consecinţa rejudecării recursului, care a fost soluţionat prin decizia supusă prezentei contestaţii în anulare, respectiv Decizia civilă nr. 430/2004 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Relativ la această din urmă decizie, contestatorul a invocat că a fost pronunţată de un complet de judecată necompetent, acelaşi care s-a pronunţat asupra revizuirii şi care prin motivele de fapt şi de drept reţinute în sprijinul soluţiei de revizuire s-a antepronunţat asupra fondului recursului, ceea ce face aplicabil motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 317 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, contestatorul a invocat motivul de contestaţie prevăzut de art. 318 din Codul de procedură civilă, susţinând că soluţia din hotărârea contestată este rezultatul unei omisiuni în analiza motivelor de recurs, prin raportarea acestora la piesele dosarului şi la apărările scrise ale părţilor.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
Art. 317 alin. 1 pct. 2 din codul de procedură civilă deschide calea contestaţiei în anulare împotriva hotărârilor irevocabile care au fost date cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Rezultă că motivul are în vedere exclusiv încălcări ale normelor de ordine publică referitoare la competenţă, nu şi încălcări ale normelor referitoare la incompatibilitate, cum sunt cele invocate prin contestaţia în anulare dedusă judecăţii.
Astfel, contestatorul a susţinut "necompetenţă" judecătorilor care au soluţionat cererea de revizuire formulată împotriva deciziei pronunţate în recurs de a rejudeca recursul după admiterea revizuirii, ca urmare a antepronunţării lor asupra fondului recursului prin modul de rezolvare a cererii de revizuire, ceea ce vizează încălcarea unor reguli referitoare la incompatibilitatea judecătorilor, şi nu la competenţa absolută a instanţelor; normele referitoare la incompatibilitate, cum sunt cele a căror încălcare a fost invocată de contestator, sunt norme de organizare judecătorească, şi nu de competenţă, or, numai încălcarea acestora din urmă poate fi valorificată pe calea contestaţiei în anulare, conform art. 317 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, pretinsa incompatibilitate a judecătorilor care au pronunţat hotărârea contestată nu poate face obiectul unei contestaţii în anulare, neîncadrându-se în motivele prevăzute expres şi limitativ de legiuitor pentru exerciţiul acestei căi extraordinare de retractare.
Nici cel de-al doilea motiv de contestaţie, susţinut pe dispoziţiile art. 318 teza a ll-a din Codul de procedură civilă, nu poate fi primit.
Motivul de contestaţie în anulare reglementat de art. 318 teza a ll-a din Codul de procedură civilă are în vedere omisiunea instanţei de recurs de a cerceta vreunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-10 din Codul de procedură civilă, numai că în speţă nu se invocă în fapt o omisiune reală a instanţei de recurs de a analiza vreunul din motivele cu a căror judecată a fost învestită.
Ceea ce se pretinde de fapt de către contestator este împrejurarea că dezlegarea dată motivelor de apel contravine probelor administrate în cauză şi susţinerilor părţilor; altfel spus, se impută instanţei de recurs săvârşirea unei greşeli de judecată, şi nu a greşelii formale constând în neanalizarea tuturor motivelor de recurs care au învestit legal instanţa, pentru care este deschisă recurentului calea de retractare a contestaţiei în anulare, pe temeiul art. 318 teza a ll-a din Codul de procedură civilă.
Contestaţia în anulare specială, ca şi cale extraordinară de retractare, este un remediu procedural pentru greşelile săvârşite în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, şi nu un mijloc de control judiciar asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii din recurs, legiuitorul neurmărind prin reglementarea acestei căi de atac să deschidă părţilor calea recursului la recurs, sub motivul că s-a stabilit greşit situaţia de fapt sau că s-a aplicat greşit legea.
Având în vedere considerentele prezentate, Curtea a constatat că cererea de contestaţie în anulare cu care a fost învestită nu este fondată, întrucât hotărârea contestată nu este rezultatul săvârşirii vreunei neregularităţi dintre cele invocate de parte, prevăzute de art. 317 alin. 1 pct. 2 şi art. 318 din Codul de procedură civilă.
în consecinţă, Curtea a dispus respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată.
| ← Contestaţie în anulare. înţelesul noţiunii de "greşeală... | Contestaţie în anulare. Exercitare de intervenientul... → |
|---|
