Contestatie în anulare. Inadmisibilitatea recursului
Comentarii |
|
>
formulat împotriva deciziei irevocabile pronunţate în contestaţie în anulare în raport cu dispoziţiile art. 317, 318, 320 alin. (3) şi art. 377 C. proc. civ. Cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată în considerarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., complexitatea cauzei
C. proc. civ., art. 317, art. 318, art. 320 alin. (3), art. 274 alin. (3), art. 377
Potrivit dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, deoarece aceasta are caracter accesoriu din punct de vedere procedural în raport cu judecarea propriu-zisă în fond sau recurs.
Cuantumul exagerat al cheltuielilor de judecată poate fi micşorat de instanţa de judecată şi acordat în raport cu activitatea desfăşurată de apărătorul părţii căreia i se cuvin cheltuielile de judecată.
C.A. Alba-Iulia, Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, decizia nr. 99/R din 17 august 2006
Prin decizia civilă nr. 624 din 14 iunie 2006, Trib. Sibiu, Secţia civilă a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.D.T. împotriva deciziei civile nr. 708/2005 a Trib. Sibiu.
Obiectul contestaţiei, critica hotărârii judecătoreşti au fost întemeiate pe faptul că, în mod greşit prin decizia civilă nr. 708 din 30 noiembrie
2005, Trib. Sibiu nu a reţinut cota sa de contribuţie de 50% la dobândirea apartamentului şi autoturismului, bunuri comune devălmaşe.
S-a arătat în motivarea contestaţiei în anulare că cele două bunuri au fost achiziţionate de soţi cu contribuţie egală, împrejurare corect reţinută de către instanţa de fond prin sentinţa civilă nr. 2916 din 7 aprilie 2005 a Jud. Sibiu.
Trib. Sibiu, însă, ca instanţă de recurs, în mod greşit a apreciat că soţia a avut o contribuţie mai mare la dobândirea bunurilor devălmaşe.
Prin decizia civilă nr. 624 din 14 iunie 2006, Trib. Sibiu, soluţionând contestaţia în anulare, a apreciat că aceasta este neîntemeiată.
în considerente s-a reţinut că nu au fost invocate de către contestator nici unul din motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 317, art. 318 C. proc. civ., ci au fost invocate pretinse erori de judecată. în plus, aceleaşi motive au fost invocate şi într-o altă contestaţie în anulare, respinsă prin decizia civilă nr. 542/2006, pronunţată de Trib. Sibiu.
în acest context, s-a apreciat că, în raport cu dispoziţiile art. 321 C. proc. civ., contestaţia în anulare este inadmisibilă.
împotriva deciziei civile nr. 624 din 14 iunie 2006, pronunţată de Trib. Sibiu, prin care s-a respins contestaţia în anulare, contestatorul C.D.T. a formulat recurs, solicitând modificarea acestei decizii, admiterea contestaţiei în anulare, cu consecinţa reţinerii în favoarea sa a contribuţiei de 50% la achiziţionarea apartamentului şi a autoturismului, cu cheltuieli de judecată.. Intimata S.M. nu a formulat întâmpinare în conformitate cu dispoziţiile art. 320 alin. (2) C. proc. civ.
Prin decizia civiiă nr. 99 din 17 august 2006, C.A. Alba-Iulia a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestator şi l-a obligat pe acesta la 500 RON cheltuieli de judecată pentru intimată.
C.A. Alba-Iulia constată inadmisibilitatea recursului declarat de contestatorul C.D.T. împotriva deciziei civile nr. 624/2006 a Trib. Sibiu, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare, circumscrise dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, întrucât aceasta are caracter accesoriu din punct de vedere procedural în raport cu judecata propriu-zisă în fond sau recurs.
în cauză, contestaţia în anulare a fost introdusă împotriva deciziei civile nr. 708 din 30 noiembrie 2005, pronunţată de Trib. Sibiu, prin care s-a judecat recursul formulat pe fondul litigiului, decizia fiind irevocabilă potrivit art. 377 C. proc. civ. Aşadar, decizia civilă nr. 624 din 14 iunie
2006, pronunţată în contestaţia în anulare de Trib. Sibiu este, de asemenea irevocabilă, având în vedere prevederile art. 320 alin. (3) C. proc. civ.
în aceste condiţii, decizia nr. 624 din 14 iunie 2006 a Trib. Sibiu nu mai este susceptibilă a fi atacată, iar recursul va fi respins de C.A. Alba-Iulia ca inadmisibil, fară a mai fi analizate motivele invocate.
C.A. Alba-Iulia a cenzurat din oficiu cheltuielile de judecată la care a fost obligat recurentul-contestator, întrucât suma de 2000 RON, solicitată de intimată reprezintă un cuantum exagerat în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Astfel, obligarea la plata unui onorariu avocaţial de 2000 RON pentru o cauză având ca obiect un recurs inadmisibil, care a fost soluţionat la primul termen de judecată este excesivă şi se impune reducerea acestui cuantum, conform dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Fără a interveni în relaţia dintre client şi avocat, Curtea de Apel este în măsură să reducă cuantumul onorariului, atunci când este evident exagerat.
Pentru rigoarea ideii pe care o promovează, vom reproduce cuprinsul art. 274 C. proc. civ: „Partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată, textul fiind o aplicarea particulară a dispoziţiilor art. 275-276 C. proc. civ., potrivit cărora acordarea cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa părţii care a pierdut litigiul.
Este real că instanţa de judecată nu poate micşora plata experţilor, dar onorariile avocaţilor se determină în considerarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în funcţie de complexitatea cauzei, de valoarea obiectului litigiului, astfel că s-a analizat care este domeniul de aplicare al textului de lege menţionat în raport cu prezenta cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 94 alin. (2), (3) din Statutul profesiei de avocat, onorariul se stabileşte prin negociere directă între avocat şi client, dar acest text nu înlătură dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în care se reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual civil dintre părţile contractante, respectiv modalitatea de calculare a sumei datorate cu titlu de cheltuieli de judecată, de cel care a căzut în pretenţii părţii care le solicită.
Prin urmare, Curtea de Apel, examinând cheltuielile de judecată pretinse de intimată cu titlu de onorariu avocat în faţa instanţei de recurs, în cuantum de 2000 RON, constată că sunt nepotrivit de mari.
Avocatul ales al intimatei a fost prezent în faţa C.A. Alba-Iulia şi a pus concluzii orale, asupra recursului contestatorului la un termen de judecată când a solicitat „respingerea ca inadmisibil a recursului formulat de contestator”.
în acest context, se impune micşorarea corespunzătoare a cuantumului cheltuielilor de judecată la care urmează a fi obligată partea care le datorează, respectiv recurentul-contestator.
Curtea de Apel micşorează în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată la 500 RON onorariu avocat pentru activitatea desfăşurată în faţa C.A. Alba-Iulia, ca instanţă de recurs în baza dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Curtea apreciază că în raport cu activitatea desfăşurată pe parcursul singurului termen de judecată desfăşurat în faţa instanţei de recurs, în raport cu complexitatea cauzei, doar această sumă este justificată. Va fi deci, obligat recurentul-contestator să achite intimatei 500 RON, cu titlu de onorariu avocat în recurs.
In argumentarea hotărârii, sub aspectul cheltuielilor de judecată, Curtea a avut în vedere şi deciziile Curţii Constituţionale care, într-o practică constantă a concluzionat că judecătorul poate cenzura cheltuielile de judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.” (Decizia nr. 401/2005; Decizia nr. 492/2006).
Faţă de toate aceste aspecte de fapt şi drept mai sus redate, C.A. Alba-Iulia, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestator.
← Legea nr. 272/2004. Acţiunea privind înlocuirea plasamentului... | Partaj bunuri comune. Necontestarea şi nevalo-rizarea bunurilor... → |
---|