Contravenţie rutieră ce a determinat avarierea unui vehicul Necitarea asiguratorului la instanţa de fond. Consecinţe. Citare. Citaţie
Comentarii |
|
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin procesul verbal atacat , petenta a fost sancţionată contravenţional în temeiul art.54 din OUG 195/2002 pentru că, conducând autoturismul nr pe strada Piaţa Unirii înspre strada Primăriei, din cauza neatenţiei în timp ce a schimbat direcţia de mers, pentru a evita impactul cu un alt autoturism a acroşat autoturismul care se afla oprit pe trecerea de pietoni aflată în apropiere.
Din probele administrate în cauză instanţa de fond a reţinut că petenta a fost sancţionată fără ca aceasta să săvârşească o faptă culpabilă cu vinovăţie, astfel încât a admis plângerea contravenţională şi în consecinţă a dispus desfiinţarea procesului verbal de contravenţie atacat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.C. care a solicitat instanţei de recurs casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul respingerii plângerii contravenţionale.
Intimata de rândul 1 arata ca lasă la aprecierea instanţei solutia ce se va pronunţa în cauză.
Intimatul de rândul 2 solicita admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu sub toate aspectele, în temeiul art. 304 ind. 1 c pr. civ., tribunalul constată că este fondat.
Tribunalul reţine că potrivit art. 33 alin.2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor: „In cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie, judecatoria va cita si societatea de asigurari mentionata în procesul-verbal de constatare a contraventiei.”
Întrucât această normă este imperativă, iar instanţa de fond a soluţionat plângerea fără a cita pe asigurător, în temeiul art. 304.pct. 5 şi art. 312 c. pr. civ. admite ca fondat recursul, casează în întregime hotărârea recurată şi trimite cauza spre rejudecare urmând a se ţine seama de cele anterior reţinute.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere cu prilejul rejudecării.
← Termen special de prescripţie a constatării contravenţiei în... | Partaj succesoral Partaj → |
---|