Curtea de Conturi. Condiţiile investirii instanţei cu soluţionarea litigiilor născute din activitatea acesteia. Impozite şi taxe

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)
Prin sentinţa din 21 mai 2004, Tribunalul Iaşi a respins încheierea de sesizare a completului Curţi de Conturi, considerând că după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/2003, instanţele judecătoreşti nu mai pot fi investite decât în condiţiile prevăzute de art. 109 şi următoarele din codul de procedură civilă de către Curtea de Conturi, procurorul financiar sau de către persoanele fizice sau juridice care se consideră vătămate prin actul de control financiar încheiat, cerinţe ce nu sunt îndeplinite de către încheierea completului secţiei de control ulterior. Împotriva acestei sentinţe a introdus recurs procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi a judeţului Iaşi care critică hotărârea primei instanţe pe motiv că au fost ignorate dispoziţiile art. 31 (2) din legea nr. 94/1992, că art. 4 din O.U.G nr. 117/2003 stabileşte că investirea instanţelor judecătoreşti după data intrării în vigoare a menţionatului act normativ, se poate realiza şi prin încheierea completelor din cadrul Curţii de Conturi şi că denumirea de „încheiere” nu poate înlătura caracterul de cerere a actului de investire, dispoziţiile Legii nr. 94/1992 trebuind considerate ca norme speciale în raport cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, cu care se completează.

Recursul se vădeşte a fi fondat întrucât la data intrării în vigoare a O.U.G nr. 117/2003, investirea instanţelor judecătoreşti se poate realiza atât prin actul de sesizare a procurorului financiar, cât şi prin actele încheiate de completele constituite în cadrul Curţi de Conturi, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 94/1992 şi pe care legiuitorul le-a denumit „încheiere”.

Faptul că denumirea de „încheiere” dată actului de sesizare al instanţei, nu îşi are corespondent în Codul de procedură civilă, nu este de natură a afecta în vreun fel exerciţiul dreptului de investire al instanţei, recunoscut Curţii de Conturi prin art. 4 din O.U.G. nr. 117/2003, întrucât denumirea aleasă de legiuitor nu are semnificaţie sau consecinţe juridice în ceea ce priveşte dreptul, în materialitatea sa.

Dacă instanţa este obligată să primească şi să soluţioneze actul de investire astfel cum impun dispoziţiile art. 4 din O.U.G nr. 117/2003 aceasta nu înseamnă că, în ceea ce priveşte conţinutul „încheiere” cel ce sesizează ar fi exonerat de obligaţia de a se conforma dispoziţiilor legale referitoare la procedura înaintea primei instanţe, consacrată de capitolul I din cartea a-II-a, titlul III al Codului de procedură civilă.

Sub acest aspect, în mod justificat s-a reţinut ca actul de învestire al instanţei de către completul Curţii de Conturi, trebuie să aibă în conţinut valenţele unei acţiuni, cerere care stă la baza oricărei proceduri contencioase.

Chiar dacă cu ocazia adoptării ordonanţei O.U.G. 117/2003 legiuitorul nu a reglementat soarta dispoziţiilor cuprinse în capitolul IV din Legea 94/1992, privind atribuţiile jurisdicţionale ale Curţii de Conturi, asta nu înseamnă că se poate accepta transpunerea regulilor specifice procedurilor jurisdicţionale administrative în sfera dreptului comun specific contenciosului-administrativ.

Preluarea activităţii de soluţionare a litigiilor rezultate din activitatea Curţii de Conturi, chiar din lipsa unor dispoziţii tranzitorii sau derogatorii, nu înseamnă că instanţele judecătoreşti s-au substituit competenţelor şi trebuie să urmeze regulile după care se desfăşoară activitatea colegiilor jurisdicţionale ale Curţii de Conturi.

Titularul actului de sesizare, în demersul său judiciar nu va mai putea apela la dispoziţiile art. 31 din legea 94/1992, atunci când întocmeşte actul de sesizare ce va fi obligat care este finalitatea urmărită prin acte de investire, raportul dintre structurile Curţii de Conturi şi raporturile dintre reclamant şi instanţele judecătoreşti fiind diferite în conţinut şi esenţă de raporturile dintre controlorii financiari şi colegiu jurisdicţional, chiar dacă dispoziţiile art. 31 din menţionatul act normativ nu au fot modificate expres.

Întrucât prima instanţă s-a oprit doar asupra aspectelor formale decurgând din actul de sesizare, recursul va fi admis, cauza fiind a fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Decizia nr. 374/R din 20 septembrie 2004

← Plata nedatorată. Obligaţia de restituire a dobânzii Dobânzi  Renta acordată veteranilor de război. Veterani de război →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Curtea de Conturi. Condiţiile investirii instanţei cu soluţionarea litigiilor născute din activitatea acesteia. Impozite şi taxe