Exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti de către Preşedintele Consiliului Judeţean din judeţul în care urmează a locui copilul . Minori
Comentarii |
|
Prin sentinţa civilă nr.390 din 22.02.2007 a Tribunalului Suceava s-a admis cererea formulată de Direcţie Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava în contradictoriu cu pârâţii C.N., C.M. şi Direcţia generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi .
S-a înlocuit măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist dispusă cu privire la minora C.A. cu măsura plasamentului la familia C.G. şi C.C. din municipiul Iaşi .
Exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti cu privire la minoră a fost delegat în sarcina Preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava .
Prin decizia civilă nr.67 din 30.05.2007 a Curţii de Apel Suceava – Secţia minori şi familie s-a admis recursul declarat de pârâta Direcţia generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi şi s-a modificat în parte sentinţa recurată în sensul că exerciţiul drepturilor şi obligaţiilor părinteşti cu privire la bunurile minorei a fost delegat în sarcina Preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi .
S-a reţinut că minora C.A. urmează să locuiască în judeţul Iaşi aşa încât în interesul ei se impune ca drepturile şi obligaţiile părinteşti să fie exercitate de Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi .
← Soluţionarea cauzelor având ca obiect partajul bunurilor... | Obligarea Direcţiei de Muncă , Solidaritate Socială şi... → |
---|