Inscris sub semnătură privată. Condiţia de valabilitate a multiplului exemplar. Regimul juridic al sancţiunii aplicabile
| Comentarii |
|
Nerespectarea cerinţei multiplului exemplar la momentul întocmirii unui înscris sub semnătură privată ce cuprinde o convenţie sinalagmatică atrage nulitatea relativă, în considerarea criteriului interesului personal ocrotit prin dispoziţiile art. 1179 alin. 1 din Codul civil şi a posibilităţii confirmării înscrisului în condiţiile art. 1176 din Codul civil, prin recunoaştere de către "acela cărui se opune".
Dat fiind caracterul relativ al nulităţii invocate, nu este posibilă invalidarea actului juridic, întrucât a intervenit prescripţia dreptului la acţiune.
(Decizia nr. 237 din 30 ianuarie 2003 - Secţia a IlI-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 14051 din 19.12.2000, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis în parte cererea de intervenţie în interes propriu şi în interesul pârâtei SC "C." SRL, formulată de C.N.; a constatat că intervenientul C.N. este proprietarul construcţiei provizorii edificate pe terenul reclamantului situat în Bucureşti, compusă din P + 1 E; a respins acţiunea principală formulată de reclamantul G.L. în contradictoriu cu pârâtele SC "C." SRL şi SC "A." SA, ca neîntemeiată; a respins cererea intervenientului C.N. având ca obiect pretenţii, ca rămasă fără obiect; a respins cererea de chemare în garanţie a SC "P." SRL, formulată de reclamantul G.L., ca neîntemeiată, şi a obligat reclamantul la plata către pârâta SC "A." SA a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere probele administrate în cauză, în raport de care a apreciat următoarele:
în drept, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 492 din Codul civil, potrivit cărora orice construcţie este prezumată a fi făcută de către proprietarul pământului cu cheltuiala sa şi că este a lui, până la dovada contrarie.
Reglementarea legală a posibilităţii dovedirii contrariului prezumţiei de proprietate a dus la recunoaşterea dezmembrământului dreptului de proprietate -superficia.
în speţă, dreptul de superficie în favoarea intervenientului C.N. s-a născut din convenţia încheiată la data de 10.10.1990. Deşi intitulat "împuternicire", acest act nu are natura juridică a unui mandat. Este o convenţie unilaterală, încheiată prin consimţământul ambelor părţi (care au semnat înscrisul), dar care naşte obligaţii în sarcina uneia dintre părţi - proprietarul terenului (obligaţia de a respecta dreptul de folosinţă al superficiarului asupra terenului pe durata existenţei construcţiei).
în ceea ce priveşte aspectul duratei existenţei imobilului şi, implicit, a dreptului de superficie, se constată că, prin înscrisul încheiat la 10.10.1990, proprietarul şi-a dat acordul cu privire la ridicarea unei construcţii "provizorii". Acest aspect însă nu va fi avut în vedere de părţi la expirarea contractului de închiriere asupra terenului, în acest proces reclamantul neavând pretenţii faţă de intervenient cu privire la ridicarea construcţiilor, ci faţă de pârâte.
Prin mecanismul complex al prezumţiei relative legale şi al convenţiei dintre proprietarul terenului şi constructor, completat de faptul edificării construcţiei, superficiarul dobândeşte dreptul de proprietate asupra construcţiei.
Prin Decizia civilă nr. 313 A din 25.02.2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a anulat ca netimbrate apelurile declarate de apelanţii C.N. şi SC "C." SRL împotriva Sentinţei civile nr. 14051 din 19.12.2000 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, în contradictoriu cu apelantul-reclamant G.L., intimata-pârâtă SC "A." SA şi intimata chemată în garanţie SC "P." SRL, şi a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul intervenient G.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, avându-se în vedere, în esenţă, aceleaşi considerente de fapt şi de drept reţinute de prima instanţă.
împotriva deciziei tribunalului a formulat cerere de recurs reclamantul G.L., prin care a criticat-o pentru nelegalitate în esenţă sub următoarele aspecte, în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă:
în mod eronat, instanţele anterioare au considerat valabil încheiat înscrisul sub semnătură privată denumit "împuternicire", încheiat între autoarea sa şi intervenientul C.N., prin intermediul căruia acesta din urmă a fost autorizat de către proprietarul terenului să amplaseze o construcţie cu caracter provizoriu pe terenul din cauză, în drept invocându-se dispoziţiile art. 1179 alin. 1 din Codul civil şi dispoziţiile art. 1190 din Codul civil.
în raport de aceste texte de lege, considerentele instanţei de fond, în sensul că recunoaşterea înscrisului de către partea potrivnică salvează actul de sancţionarea cu nulitatea pentru nerespectarea multiplului exemplar, sunt neîntemeiate.
Totodată, instanţa de fond în mod greşit a apreciat asupra caracterului nulităţii ca fiind relativă, şi nu absolută.
Recursul este nefondat.
în mod corect, instanţele anterioare au dat eficienţă înscrisului denumit "împuternicire" încheiat între părţi la data de 10.10.1990.
în primul rând, acest înscris care materializează convenţia părţilor nu poate fi invalidat pentru nerespectarea regulii multiplului exemplar, pentru considerente ce vor fi prezentate în cele ce urmează.
Luând în considerare criteriul interesului ocrotit de norma juridică impusă de dispoziţiile art. 1179 alin. 1 din Codul civil, ocrotirea unui interes personal, sancţiunea pentru nerespectarea acestei norme juridice este nulitatea relativă a actului juridic.
Un alt argument în sensul calificării sancţiunii nulităţii ca fiind relativă, şi nu absolută, este şi posibilitatea confirmării actului (înscrisului), prin recunoaşterea de către "acela cărui se opune", în conformitate cu dispoziţiile exprese ale art. 1176 din Codul civil.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 1179 alin. 3 din Codul civil prevăd expres că "lipsa de menţiune (în sensul - n.n.) că originalele s-au făcut în număr îndoit, întreit şi celelalte, nu poate fi opusă de acela care a executat din parte-i convenţia constatată prin act", ceea ce înseamnă că nulitatea nu poate fi invocată decât în anumite condiţii, împrejurare care defineşte regimul juridic al nulităţii relative.
Dat fiind caracterul relativ al nulităţii invocate, nu este posibilă invalidarea actului juridic, întrucât a intervenit prescripţia dreptului la acţiune.
Drept consecinţă, conform art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
| ← Legea nr. 241/2001. Neretroactivitate. Noţiunea de membri de... | Ipotecă. Stingerea acesteia prin prescripţie. Felul... → |
|---|
