Interpretarea contractului, conform acordului de voinţă. Clauză de impreviziune.Părţile Contracte economice
Comentarii |
|
Părţile au convenit, în cuprinsul contractului de închiriere, asupra recalculării chiriei ,, ori de câte ori este rezultatul unor erori’’.
Această clauză urmează a fi interpretată, conform art. 977 cod civil, în sensul unui acord al părţilor de a reevalua cuantumului chiriei, pe parcursul derulării contractului, cu atât mai mult cu cât probele administrate au demonstrat punerea ei în practică, într-un asemenea context.
Conform clauzei 8 din contractul de închiriere încheiat de părţi la 10.03.1995, s-a convenit asupra recalculării chiriei ,,ori de câte ori este rezultatul unor erori’’.
Textul urmează a fi interpretat în sensul exprimării acordului cu privire la posibilitatea reevaluării cuantumului chiriei, pe parcursul derulării contractului.
Societatea pârâtă – posesoare a spaţiului nu poate contesta această clauză, în măsura în care cu ocazia administrării probelor locatarul a recunoscut achitarea, pe o perioadă determinată, a unei sume majorate a chiriei.
La rândul său, reclamanta a probat notificarea pârâtei asupra intenţiei sale de majorare a chiriei, la care locatarul nu a adus obiecţiuni, continuând să exploateze spaţiul comercial până în oct. 1998.
În aceste condiţii, pârâta urmează a fi obligată la plata sumei de 6.000.000 lei cu titlu de chirie restantă pe perioada ianuarie1998 (data notificării) şi până în octombrie1998 (momentul renunţării unilaterale a societăţii la spaţiul închiriat).
(sentinţa civilă nr. 396 COM/ 18.02.2000, definitivă conform deciziei civile nr.540/2000 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)
← Legea 10/2001.Termenul de depunere a notificărilor. Modificarea... | Partaj succesoral. Netemeinicia actiunii mostenitorului legal... → |
---|