Legea nr. 10/2001. Acţiune în stabilirea cuantumului despăgubirilor. Notificare soluţionată anterior adoptării Legii nr. 247/2005. Admisibilitate
Dispoziţiile Legii nr. 247/2005 sunt de imediată aplicare, în ceea ce priveşte procedura de stabilire a despăgubirilor după distincţiile din art. 16 din Legea nr. 247/2005, în notificări soluţionate la data intrării în vigoare a legii prin consemnarea în cuprinsul dispoziţiilor deciziilor a sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubiri şi notificări ce nu erau soluţionate într-o asemenea modalitate.
În situaţia în care, prin dispoziţiile/deciziile emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 nu s-au stabilit şi sumele ce urmează a fi acordate ca despăgubiri, procedura administrativă nu s-a finalizat în totalitate, instanţa de judecată având competenţa de a stabili oferta de despăgubire.
Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 131 din 29 septembrie 2010
Vezi şi alte speţe de drept civil:
- Acţiune în constatarea calităţii de moştenitor. Admisibilitate. Repunerea în termenul de acceptare a succesiunii prin legile ce reglementează regimul juridic al terenurilor Succesiuni, moşteniri
- Contract de comision. Acţiune în constatarea nulităţii Comisioane, comisionari
- Acţiune în plata despăgubirilor pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă supuse regimului juridic reglementat prin Legea nr. 10/2001, pentru îmbunătăţirile necesare şi utile. Calitate procesuală pasivă Despăgubiri, penalităţi
- Acţiune în demolarea construcţiilor executate fără autorizaţie. Sarcina probei în dovedirea aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor Construcţii
- Admisibilitatea acţiunii în evacuare a persoanelor ce invocă un titlu propriu împotriva detentorilor precari ai locuinţei, ce exercită o posesie fără nici un titlu de proprietate sau titlu locativ Locuinţe
- Repunere în termenul de acceptare a succesiunii. Motive temeinice. Ascunderea datei decesului Succesiuni, moşteniri
- Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice. Acţiune în despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, pe Codul civil, art. 480, art. 565, art. 576, Legea nr. 318/2003 a ene
- Contestaţie împotriva dispoziţiei emise de primar. Calitatea procesuală pasivă a statului român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice în capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor Despăgubiri, penalităţi
|
Comentarii despre Legea nr. 10/2001. Acţiune în stabilirea cuantumului despăgubirilor. Notificare soluţionată anterior adoptării Legii nr. 247/2005. Admisibilitate Despăgubiri, penalităţiRestituiri