Legea nr.18 /1991. Modificare titlu de proprietate. Invocarea art.58 din Legea nr.18/1991 modificată. Fondul funciar

Legea nr.18 /1991. Modificare titlu de proprietate. Invocarea art.58 din Legea nr.18/1991 modificată.

Prin Legea nr. 18/1991, legiuitorul a conferit persoanelor îndreptăţite la stabilirea dreptului de proprietate, în condiţiile acestei legi speciale reparatorii, dreptul de a face plângere la judecătorie împotriva hotărârilor comisiilor judeţene de fond funciar asupra contestaţiilor, în temeiul art. 53 şi următoarele.

De asemenea, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţă, în baza aceluiaşi text de lege, coroborat cu art. 64 în cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de Comisia Judeţeană sau punerea efectivă în posesie.

Se observă, aşadar, că o acţiune în „modificarea” unui titlu de proprietate emis în conformitate cu hotărârea comisiei judeţene de fond funciar, după ce titlul de proprietate a intrat în circuitul civil, nu a fost reglementată prin legea specială.

În speţă, titlul de proprietate a cărei modificare se solicită a fost eliberat în baza cererii de reconstituire formulată de reclamantă la 16.03.1991, validată prin HCJ nr. 29/15.10.1991 şi a procesului verbal de punere în posesie din 05.06.2002 ori, câtă vreme aceste acte nu au fost atacate de către reclamantă, în condiţiile art. 53 şi următoarele din Legea nr. 18/1991, iar titlul a fost eliberat în conformitate cu acestea, nu există motive pentru modificarea titlului.

Critica recurentei, în sensul că instanţa a ignorat temeiul juridic al acţiunii, respectiv art. 58 din Legea nr. 18/1991, este nefondat, deoarece dispoziţiile din acest articol se referă la faptul că modificarea, înlocuirea sau desfiinţarea titlului de proprietate se pot face de către comisia locală, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive, dar în speţă, nu se impune modificarea titlului, pentru considerentele ce au fost expuse.

Decizia Nr. 826/2011 din şedinţa publică de la 30 Martie 2011

Prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Novaci la data de 19/10/2010 sub număr dosar 2028/267/2010, reclamanta C M, a chemat în judecată pârâtele Comisia LFF Bengeşti Ciocadia şi Comisia LFGF Gorj, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună modificarea titlului de proprietate nr. 1355127 din 12/07/2002 în sensul de a se consemna corect vecinătatea la Sud din tarlaua 73, parcela 12 ca fiind „ drum şi moştenitorii lui G V” şi modificarea procesului verbal de punere în posesie şi a schiţei aferente în acelaşi sens urmând totodată a se consemna corect şi dimensiunile tarlalei 73, parcela 12 conform schiţei cadastrale întocmite, respectiv astfel încât parcela să aibă forma de trapez cu baza de 38 m, lungimea L 1=100,20 m, lungimea L2=131,79 m, iar lăţimea mică de la Râul Gilort de 11,32 m.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoz art 58 din Lg 18/1991.

S-a depus copia titlului de proprietate, procesul verbal de punere în posesie, acte de stare civilă, schiţa terenului şi schiţa parcelelor.

Comisia LFF Bengeşti Ciocadia a formulat întâmpinare prin care arată că sunt de acord cu admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, respectiv cu anularea parţială a procesului verbal de punere în posesie şi a actelor premergătoare eliberării acestuia precum şi a titlului de proprietate nr 1355127 din 12/07/2002 cu privire la suprafaţa de teren de categorie agricol înscrisă în tarlaua 73, parcela 12 şi eliberarea unui titlu de proprietate cu înscrierea suprafeţei de 1916 mp cu vecinătăţile;N- Corobea Pantelimon, S- moştenitorii lui Gioancă Vasile, E- râul Gilort, V- DE 2687, dimensiuni şi vecinătăţi care corespund cu situaţia reală din teren.

Prin sentinţa civilă nr.1737 din 07.12.2010 pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr.2028/267/2010 a fost respinsă cererea formulată de reclamanta C M, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar Bengeşti Ciocadia şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Gorj.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că acţiunea este neîntemeiată deoarece modificarea titlului presupune probarea existenţei unei erori materiale la emiterea actului administrativ a cărui analiză e dedusă judecăţii, iar finalitatea acţiunii constă în corectarea erorilor intervenite, în sens formal, fără afectarea substanţei sau întinderii însuşi a dreptului recunoscut.

Cum reconstituirea dreptului de proprietate pe o suprafaţă mai întinsă nu presupune o analiză formală, ci o analiză de fond, inclusiv sub aspectul amplasamentului terenului, s-a reţinut ca fiind greşită calea procesuală aleasă de reclamant.

Împotriva sentinţei a declarat recurs recurenta reclamantă C M, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

A susţinut că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a disp. art. 58 din Legea nr. 18/1991, care au constituit temeiul juridic al acţiunii.

S-a invocat de către recurentă că modificarea titlului de proprietate nu presupune o analiză de fond, ci corectarea unor erori materiale, în sensul arătat în acţiune, însă instanţa nu a dat dovadă de rol activ şi nu a pus în discuţie obiectul acţiunii în raport de temeiul juridic invocat, pronunţând o hotărâre motivată foarte sumar.

Reexaminând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, tribunalul constată că recursul este nefondat cu următoarea motivare:

Prin Legea nr. 18/1991, care a reprezentat temeiul juridic al eliberării titlului de proprietate nr. 1355127/12.07.2002 pe numele reclamantei, legiuitorul a conferit persoanelor îndreptăţite la stabilirea dreptului de proprietate, în condiţiile acestei legi speciale reparatorii, dreptul de a face plângere la judecătorie împotriva hotărârilor comisiilor judeţene de fond funciar asupra contestaţiilor, în temeiul art. 53 şi următoarele.

De asemenea, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţă, în baza aceluiaşi text de lege, coroborat cu art. 64 în cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de Comisia Judeţeană sau punerea efectivă în posesie.

Se observă, aşadar, că o acţiune în „modificarea” unui titlu de proprietate emis în conformitate cu hotărârea comisiei judeţene de fond funciar, după ce titlul de proprietate a intrat în circuitul civil, nu a fost reglementată prin legea specială.

În speţă, titlul de proprietate a cărei modificare se solicită a fost eliberat în baza cererii de reconstituire formulată de reclamanta C M la 16.03.1991, validată prin HCJ nr. 29/15.10.1991 şi a procesului verbal de punere în posesie din 05.06.2002 ori, câtă vreme aceste acte nu au fost atacate de către reclamantă, în condiţiile art. 53 şi următoarele din Legea nr. 18/1991, iar titlul a fost eliberat în conformitate cu acestea, nu există motive pentru modificarea titlului.

Critica recurentei, în sensul că instanţa a ignorat temeiul juridic al acţiunii, respectiv art. 58 din Legea nr. 18/1991, este nefondat, deoarece dispoziţiile din acest articol se referă la faptul că modificarea, înlocuirea sau desfiinţarea titlului de proprietate se pot face de către comisia locală, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive, dar în speţă, nu se impune modificarea titlului, pentru considerentele ce au fost expuse.

În consecinţă, în baza art. 312 C.pr.civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Legea nr.18 /1991. Modificare titlu de proprietate. Invocarea art.58 din Legea nr.18/1991 modificată. Fondul funciar




Ana VERES 5.09.2018
Bunà ziua,
Este vorba de un titlu de proprietate eliberat de Comisia localà din Seitin, judetul Arad, în baza Legii nr. 18/1991.
Din prima càsàtorie a tatàlui meu a rezultat o fiicà, sora mea vitregà. Din a doua càsàtorie, am rezultat eu, singurul copil. Deci douà surori de tatà. Tata a decedat în 1972. In 1991, s-au prezentat la Primàrie mama mea si sora mea vitregà. Mama avea si o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate din partea mea, cu scopul de a fi trecutà si eu pe acelasi titlu împreunà cu mama mea si cu sora mea vitregà. In 1991, eu locuiam în Franta, eram si sunt cetàtean
Citește mai mult român. Primària din Seitin a refuzat sà primeascà cererea mea pe motiv cà nu locuiesc în România si i-a spus mamei mele, care avea atunci 70 de ani, ca eu nu aveam dreptul sà fiu trecutà pe titlul de proprietate. Mama a crezut si s-a conformat. Nu a avut pe nimeni sà o ajute si sà-i explice. Pe titlu au ràmas înscrise doar mama mea si sora mea vitregà.
Ne-am împàcat cu gândul, zicând cà asa o fi legea care face discriminàri, dar în sinea mea eram foarte nemultumità. Mama a decedat în 1996. In anul 2005, cineva mi-a spus cà pot depune cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii Nr. 247. Am scris Prefecturii din Arad care a promis cà va contacta Primària din Seitin si-i va cere sà mà ajute ca sà fiu trecutà pe titlu si eu ca fiicà a tatàlui meu si a mamei mele. Dupà ce am primit ràspuns de la Prefecturà, am scris si Primàriei din Seitin o scrisoare recomandatà cu confirmare de primire prin care am cerut reconstituirea dreptului de proprietate. Aceastà scrisoare a fost depusà înainte de 30 noiembrie 2005.
De atunci, astept un ràspuns dar Primària din Seitin care nici pânà azi nu mi-a ràspuns la cererea mea din 2005.
Sora mea vitregà a decedat în anul 2005. A ràmas sotul ei care a luat 3/4 din tot pàmântul si l-a vândut. 1/4 i-a làsat mamei mele, adicà mie. În 2012 a decedat si sotul surorii mele vitrege. Alti mostenitori nu mai sunt. Sora mea nu a avut copii iar eu am fost singurul copil la pàrinti. La fel si ea.
Dacà puteti sà mà ajutati, và rog sà-mi spuneti ce pot sà fac ca sà-mi recâstig dreptul la reconstituire. Este vorba de 1,15 ha si de 1,35 ha care trebuia împàrtiti asa cum spune legea.
Oare as putea obtine o anulare a vechiului titlu si refacerea corectà a titlului ? Dacà da, atunci cum ?
Totul a pornit de la reaua vointa à Primàriei sau de la ignoranta ei. Gurile rele spun cà Primàriei din Seitin îi lipsesc 400 ha.
Và multumesc.
Cu stimà,
A.V.
Răspunde
Banea ana 10.03.2017
Care este termenul de punere in aplicare a unei hotarari judecatoresti de modificare a titlului de proprietate, si ce consecinte are.
Răspunde