Legea nr.272/2004. Înlocuire măsură plasament minor. Publicitatea şedinţei de judecată. Nulitate hotărâre. Casare cu trimitere spre rejudecare.Minori
Comentarii |
|
Prin sentinţa civilă nr.884 din 3 noiembrie 2005 a Tribunalului Suceava, s-a admis cererea formulată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, înlocuindu-se măsura plasamentului de la bunica maternă a minorului la o altă persoană, delegându-se exerciţiul drepturilor şi obligaţiilor părinteşti în favoarea preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava.
La primul termen de judecată fixat în recurs, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii hotărârii pronunţată de Tribunalul Suceava, întrucât dezbaterile cauzei au avut loc în cameră de consiliu, tribunalul pronunţând astfel o hotărâre nelegală.
Nulitatea consacrată de lege fiind expresă, partea interesată în aplicarea sancţiunii nu mai este ţinută să facă dovada unei vătămări, întrucât aceasta se presupune până la dovada contrarie.
Ca atare, în temeiul art.312 alin.4 Cod procedură civilă, raportat la art.304 pct.5 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul, casând sentinţa recurată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
← Încredinţare minori. Criterii ce trebuie avute în vedere.... | CIVIL:Admisibilitatea actiune evacuare Acţiuni (în): anulare,... → |
---|