OBLIGAŢIE CONSEMNATĂ ÎN ÎNSCRIS SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ Antecontracte
Comentarii |
|
Prin sentinţa civilă nr. 2399/2009 a Judecătoriei Roşiorii de Vede a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul RI, în contradictoriu cu pârâtul MV, obligat pârâtul să se prezinte la Poliţia Municipiului Roşiorii de Vede în vederea perfectării actului de vânzare-cumpărare la autoturismul ARO 243, pentru care părţile au încheiat antecontract de vânzare-cumpărare în anul 2003, precum şi la plata către reclamant a sumei de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive şi irevocabile a prezentei sentinţe şi până la data îndeplinirii obligaţiei de a face, respectiv a prezentării la Poliţia Municipiului Roşiorii de Vede în vederea perfectării actului de vânzare-cumpărare.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 519,3 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei s-a avut în vedere că:
Cu înscrisul sub semnătură privată intitulat chitanţă, în cauză s-a făcut dovada că reclamantul a vândut pârâtului o maşină ARO 243, în anul 2003, cu suma de 15 milioane lei vechi, pârâtul luându-şi angajamentul să plătească taxa anuală a maşinii, din anul 2003 până la data când autoturismul va fi radiat din circulaţie – 01 august 2009.
Înscrisul a îndeplinit condiţiile unui act care să ateste valabilitatea înstrăinării unui bun mobil, din declaraţiile martorilor DF, martor ce a semnat înscrisul, reţinându-se că suma de 15 milioane lei vechi a fost dată de pârât reclamantului, pârâtul urma să folosească maşina pentru transport, angajându-se totodată, să plătească taxa anuală şi să radieze maşina din circulaţie. Din declaraţiile aceluiaşi martor s-a reţinut că la data întocmirii înscrisului nu s-au purtat discuţii că pârâtul ar intenţiona să folosească maşina pentru piese de schimb, aşa încât, în cauză, s-au constatat ca nefondate, susţinerile formulate în întâmpinare. Acelaşi martor, a precizat că, din anul 2000, îi fusese predată maşina pârâtului şi de atunci o folosea.
Aceleaşi aspecte s-au reţinut şi din declaraţia martorului FG, care şi el a semnat înscrisul sub semnătură privată, precizând că maşina fusese dată pârâtului din anul 2000 – 2003 şi fusese luată de acesta nu pentru piese de schimb, ci ca să meargă cu ea. Când a fost predată maşina, pârâtul i-a dat reclamantului suma de 15 milioane lei vechi, angajându-se că se va duce la poliţie să radieze maşina de pe numele reclamantului. Martorul a arătat că reclamantul s-a mai dus la pârât să-i spună să radieze maşina, însă nu ştie ce s-a mai întâmplat ulterior.
Instanţa a constatat ca dovedită acţiunea, urmând ca, potrivit art.1073 şi 1075 Cod civil, coroborat cu art.225 Cod procedură civilă (lipsa pârâtului la interogatoriu, fiind socotită ca o mărturisire deplină a pretenţiilor reclamantului), a admis cererea sub toate capetele de cerere şi, în consecinţă, a obligat pârâtul să se prezinte la Poliţia Municipiului Roşiorii de Vede în vederea perfectării actului de vânzare-cumpărare la autoturismul ARO 243, pentru care părţile au încheiat antecontract de vânzare-cumpărare în anul 2003 şi la plata către reclamant a sumei de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive şi irevocabile a prezentei sentinţe şi până la data îndeplinirii obligaţiei de a face, respectiv a prezentării la Poliţia Municipiului Roşiorii de Vede în vederea perfectării actului de vânzare - cumpărare.
Solicitarea pârâtului de a se suspenda judecarea prezentei cauze, conform art.183 Cod procedură civilă, a fost respinsă, întrucât acesta prin întâmpinarea formulată nu a înţeles să invoce şi aspectul că înscrisul intitulat „chitanţă” este fals, aceste dispoziţii nu prevăd imperativ luarea măsurii suspendării.
A fost respinsă şi solicitarea privind verificarea de scripte, atâta timp cât, în întâmpinarea formulată, pârâtul a recunoscut că i s-a dat acest autoturism.
În baza art.274 Cod procedură civilă, a fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată.
← Rezoluţiune contract întreţinere Contracte | RĂSPUNDERE CIVILĂ DELICTUALĂ A PERSOANEI JURIDICE Executarea... → |
---|