Plângere contravenţională. Lipsa indicării actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează fapta prin procesul verbal de contravenţie se sancţionează cu nulitatea relativă a acestuia. Plângeri prealabile

MATERIE CIVILĂ

Dosar nr. 672/324/2008

Sentinţa civilă nr. 812/10.04.2008

Plângere contravenţională. Lipsa indicării actului normativ prin care

se stabileşte şi se sancţionează fapta prin procesul verbal de contravenţie

se sancţionează cu nulitatea relativă a acestuia.

Prin acţiunea înregistrată sub nr.672/324/2008 la Judecătoria

Tecuci, petentul I.N.C. a solicitat în contradictoriu cu intimata X anularea

procesului verbal de contravenţie seria PCA nr.3077471 din 21.02.2008 prin

care i s-a aplicat amenda contravenţională în cuantum de 100 lei pentru

săvârşirea contravenţiei prev. de art.99 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002,

constând în aceea că în data de 21.02.2008 acesta a condus autoturismul cu

numărul de înmatriculare GL-06-AAI având caroseria deteriorată vizibil.

Prin sentinţa civilă nr.812/10.04.2008 a Judecătoriei Tecuci s-a

admis plângerea şi s-a anulat procesul verbal de contravenţie.

S-a reţinut în motivarea hotărârii că instanţa a constatat că

procesul verbal seria PCA nr.3077471 din data de 21.02.2008 este lovit de

nulitate absolută pentru următoarele motive:

Un motiv de nulitate îl constituie indicarea greşită a actului

normativ de sancţionare, în cuprinsul procesului verbal fiind menţionat numai

OUG nrt.195/2002, fără a fi menţionat faptul că este vorba de forma republicată

a acestui act normativ.

Acest fapt prezintă importanţă juridică deosebită deoarece forma

veche a OUG nr.195/2002 nu conţinea faptele contravenţionale şi nici sancţiunile

la legea circulaţiei, acestea fiind prevăzute în Regulamentul de aplicare a OUG

nr.19572002 aprobat prin HG nr.85/2003.

Un alt motiv de nulitate îl reprezintă faptul că procesul verbal a

fost întocmit cu încălcarea disp.art.109 din OUG nr.195/2002 R. Potrivit acestor

dispoziţii, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor în materia

circulaţiei pe drumurile publice se face de către poliţistul rutier. In speţă, se

observă că, deşi în sarcina petentului s-a reţinut săvârşirea unei contravenţii

prevăzute de OUG nr.195/2002, procesul verbal precum şi aplicarea sancţiunii

nu s-au realizat de către poliţistul rutier, ci de un alt agent constatator care nu

avea competenţă potrivit legii.

Având în vedere cele expuse cu privire la legalitatea procesului

verbal de contravenţie, instanţa a considerat că nu mai este necesară analizarea

temeiniciei acestuia.

Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs organul constatator X.

arătând că aceasta este netemeinică şi nelegală, încălcându-se disp.art.304 pct.7-9

C.p.c. deoarece prin hotărârea instanţei de fond în mod greşit a fost anulat

procesul verbal de contravenţie. Recurenta a arătat că motivul de nulitate reţinut

de instanţa de fond nu subzistă, depunând la dosarul cauzei Dispoziţia Sefului

Inspectoratului nr.603181/13.04.2007 din care rezultă că procesul verbal de

contravenţie a fost întocmit de o persoană competentă material.

Prin decizia civilă nr.658/2008 a Tribunalului Galaţi, s-a admis

recursul, s-a casat sentinţa instanţei de fond, dispunându-se trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor

legale în ceea ce priveşte nulităţile prevăzute de art.16, 17 din OG nr.2/2001.

Astfel este sancţionată ca nulitatea relative lipsa indicării actului normativ prin

care se stabileşte şi se sancţionează fapta. In cazul de speţă organul constatator

a indicat actul normativ, însă nu a arătat că este vorba de forma modificată,

acest fapt neatrăgând nulitatea procesului verbal de contravenţie dată fiind data

săvârşirii contravenţiei. Pe de altă parte organul constatator a făcut dovada prin

actele depuse la dosarul cauzei că agentul constatator V D avea competenţa să

aplice sancţiuni la contravenţii prevăzute de OUG 195/2002. Instanţa va trimite

cauza spre rejudecare la Judecătoria Tecuci pentru a se relua dezbaterile pe

fondul cauzei în ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia procesului verbal de

contravenţie.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere contravenţională. Lipsa indicării actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează fapta prin procesul verbal de contravenţie se sancţionează cu nulitatea relativă a acestuia. Plângeri prealabile