Plângere contravenţională -recurs Plângeri prealabile

Dosar nr. 786/214/2008

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 31/RC

Obiectul: plângere contravenţională -recurs

Asupra recursului civil de faţă;

Constată că, prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de

12.06.2008 sub nr.unic 786/214/2008, petenta R E a solicitat anularea procesului

verbal seria AZ nr.1000130 întocmit la data de 28.05.2008 de către I.P.J.Argeş -

Poliţia oraşului Costeşti.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că agentul constatator i-a vorbit urât

şi a ameninţat-o pentru a semna actul contestat. A mai precizat petenta că în

portbagaj avea o legătură de araci ce nu depăşea însă cu mai mult de 50 cm

lungimea maşinii.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept, iar petenta nu a indicat probe în

susţinere.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 7.08.2008, intimata a solicitat

respingerea plângerii formulate, arătând că actul contestat este întocmit cu

respectarea dispoziţiilor legale, iar situaţia de fapt reţinută este corectă.

În drept, s-au invocat disp.art. 115-118 C.pr.civ., L180/2002 şi

OUG195/2002R.

Prin sentinţa civilă nr. 907/22.09.2008 Judecătoria Costeşti a admis în parte

plângerea petentei R E, formulată împotriva procesului verbal de contravenţie seria

AZ nr.1000130 încheiat la data de 28.05.2008 de către I P J ARGEŞ-POLIŢIA

ORAŞ COSTEŞTI.

A anulat în parte procesul-verbal seria AZ nr.1000130 întocmit la data de

28.05.2008 de IPJ Argeş-Poliţia Oraşului Costeşti, în sensul că a înlocuit amenda

aplicată cu avertisment.

A exonerat pe petenta de plata amenzii aplicate.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut de prima instanţă că, prin procesul verbal

seria AZ nr.1000130 întocmit la data de 28.05.2008 de către I.P.J.Argeş -Poliţia

oraşului Costeşti, petenta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 300 lei,

pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art.148 pct.6 HG 1391/2006, întrucât

în data de 28.05.2008, ora 17,47, a condus auto cu nr. de înmatriculare .............,

transportând în portbagaj obiecte a căror lungime este mai mare decât cea a

autoturismului menţionat.

Verificând, conform art.34 OG nr.2/2001, legalitatea şi temeinicia actului

contestat, instanţa a constatat că acesta este întocmit cu respectarea prevederilor

legale, iar situaţia de fapt a fost corect reţinută, fiind confirmată atât de petentă, cât

şi de martorul audiat în cauză.

Instanţa însă a apreciat că sancţiunea aplicată nu este proporţională cu

gradul de pericol social al faptei, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost

săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de

urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientei.

Astfel, aşa cum a rezultat din declaraţia martorului audiat în cauză, obiectele

transportate în portbagaj nu depăşeau cu mult lungimea autoturismului, iar uşa

portbagajului nu era deschisă, neexistând în consecinţă un pericol concret pentru

siguranţa circulaţiei.

Împotriva sentinţei a declarat recurs intimatul IPJ ARGEŞ - POLIŢIA

ORAŞ COSTEŞTI care a considerat-o nelegală şi netemeinică în raport de disp.art.

304 pct.9 C.pr.civ.

Critica recurentului se referă la faptul că, prima instanţă a apreciat în mod

eronat cu privire la gradul de pericol social al faptei contravenientei în condiţiile în

care marfa transportată depăşea lungimea autoturismului şi nu era semnalizată

corespunzător , situaţie ce ar fi creat un pericol nu numai pentru traficul rutier ,ci şi

pentru persoanele fizice.

Analizând sentinţa recurată în raport de critica formulată, precum şi faţă de

disp.art. 304 ind. 1 C.pr.civ. tribunalul constată că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente :

În ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia actului contestat aşa cum se reţine

de către prima instanţă ,acesta a fost întocmit cu respectarea disp.art. 34 din OG

nr.2/2001 ,iar situaţia de fapt a fost corect reţinută ,aspect confirmat de petentă şi

de probele administrate în cauză.

Cu privire la gradul de pericol social ,acesta a fost apreciat în concret în

raport de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de

săvârşire a acesteia, de scopul urmărit , de urmarea produsă , precum şi de

circumstanţele personale ale contravenientei.

În acest sens, probele administrate în cauză au evidenţiat că, obiectele

transportate în portbagaj nu depăşeau lungimea autoturismului , iar uşa

portbagajului nu era deschisă, situaţie în care nu s-a creat un pericol pentru traficul

rutier ,respectiv pentru autoturismele care circulau în spatele petentei şi care ar fi

putut fi avariate de acele obiecte şi nici pentru persoanele fizice.

Faţă de cele reţinute şi în raport de disp.art. 312 pct.1 C.pr.civ. tribunalul

urmează să respingă recursul ca nefondat.

D E C I D E

Respinge recursul ca nefondat, recurentul - intimat IPJ ARGEŞ - POLIŢIA

ORAŞ COSTEŞTI împotriva sentinţei civile nr.907 din 22.09.2008 pronunţată de

Judecătoria Costeşti, intimată - petentă fiind R E.

Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2009 la

Tribunalul Argeş - secţie civilă.

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere contravenţională -recurs Plângeri prealabile