Răspundere patrimonială. Condiţii. Cazuri în care prezumţia de culpă prevăzută de art. 24 Legea nr. 22/1969 este răsturnată

C. muncii, art. 270 Legea nr. 22/1969

Din conţinutul art. 270 C. muncii rezultă condiţiile necesare antrenării acestei răspunderi, respectiv: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu serviciu, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia (culpa) salariatului.

Prezumţia de culpă născută în sarcina gestionarului în baza procesului-verbal de constatare a lipsurilor în gestiune poate fi răsturnată făcând dovada contrară, prin acte legale care probează inexistenta lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa sa. în cazuri bine justificate, se pot utiliza orice mijloace de probă prevăzute de lege.

C.A. Alba-lulia, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 299 din 16 februarie 2006

Prin sentinţa civilă nr. 906 din 31 octombrie 2005, pronunţată de Trib. Sibiu în dosar nr. 1514/2005, s-a respins acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamanta S.C. Independenţa S.A. Sibiu, în contradictoriu cu pârâta I.N., având ca obiect suma de 297.442.381 lei (ROL) şi a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente, că în cauză nu sunt întrunite condiţiile răspunderii patrimoniale, respectiv: pârâta nu a săvârşit nici o faptă ilicită în legătură cu muncă sa; prejudiciul nu este real şi cert; pârâta a răsturnat prezumţia de vinovăţie creată în sarcina sa prin actul de constatare a lipsei în gestiune.

Recursul promovat de societatea reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins de Curte, pe următoarele considerente:

Numai întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 270 C. muncii atrage răspunderea patrimonială. Lipsa uneia dintre condiţiile enumerate înlătură această răspundere.

In speţă, intimata I.N. este angajată a societăţii recurente în funcţia de primitor-distibuitor cu atribuţii de gestiune, în cadrul biroului depozite, răspunzând de materialele aflate în gestiunile nr. 26 şi 27.

In perioada 27-28 august 2004 s-a procedat la inventarierea laminatelor de aluminiu din gestiunea nr. 27, ocazie cu care organul de control a constatat o lipsă în gestiune în sumă de 297.442.381, conform proce-sului-verbal ataşat la dosarul cauzei.

Potrivit soluţiei consacrate de instanţa supremă, în cazurile în care se produc lipsuri în gestiune, actul de constatare a lipsei creează în sarcina gestionarului o prezumţie de culpă, care poate fi răsturnată prin acte legale care probează inexistenta lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa gestionarului. în situaţii bine justificate, ca de exemplu, când din cauze obiective nu s-a putut ţine o evidenţă sau pentru a dovedi forţa majoră ori alte cauze independente de orice vină, se pot utiliza orice mijloace de probă prevăzute de lege.

în acest context, în cauză, în mod corect instanţa de fond a reţinut din probele administrate că intimata nu este în culpă, atâta vreme cât paguba s-a produs din cauze obiective, şi anume în depozitul unde se afla gestiunea intimatei se aflau patru magazii despărţite prin plasă şi gard stanţat, fiecare având alt gestionar, iar accesul în magazia intimatei se face printr-

o altă magazie, cheia de la lacătul acesteia având-o doar martorul Z.G., care a relatat ca intimata nu are nici o cheie de la intrarea principală în depozit, iar depozitul nu are sistem de alarmă, intrările fiind prevăzute cu lacăte ieftine, rudimentare.

De altfel, controlul gestiunii s-a făcut în cauză după ce intimata a sesizat conducerea societăţii cu privire la dispariţia din magazia sa a unei cantităţi de laminate de aluminiu în cursul lunii iulie 2004 şi la condiţiile precare de depozitare a mărfii, ocazie cu care s-au efectuat şi cercetări penale, fără a fi identificaţi autorii, iar faţă de gestionară s-a dispus neîn-ceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiuni de neglijenţă în serviciu. Susţinerile contestatoarei au fost confirmate de probele testimoniale administrate în cauză.

Aşa fiind, lipsa vinovăţiei intimatei, precum şi a caracterului real şi cert al prejudiciului, în contextul în care proba certitudinii acestuia incumbă angajatorului, sunt împrejurări corect reţinute de tribunal, care împiedică antrenarea răspunderii patrimoniale în speţă.

Faţă de cele ce preced, în conformitate cu art. 321 alin. (1), cu aplicarea art. 81 Legea nr. 168/1996, Curtea a respins ca nefondat recursul cu care a fost învestită de reclamantă.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Răspundere patrimonială. Condiţii. Cazuri în care prezumţia de culpă prevăzută de art. 24 Legea nr. 22/1969 este răsturnată