Reconstituirea dreptului de proprietate. Discriminare. Refuz reconstituire în baza unui înscris acceptat ca proba în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea altor persoane. Fondul funciar

Tip : Sentinta civilã

Nr./Data 1267 (14.03.2008)

Dosar nr. 290/221/2008

Autor : Judecatoria Deva

Domenii asociate : Fond funciar

Reconstituirea dreptului de proprietate. discriminare. Refuz reconstituire în baza unui înscris acceptat ca probã în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea altor persoane.

Prin cererea înregistratã pe rolul Judecãtoriei Deva sub nr. 290/221/17.01.2008, reclamantul P.N.D. a chemat în judecată pârâtele Comisia Localã Vorţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privatã şi Comisia judeţeanã Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privatã, solicitând anularea Hotărârii Comisiei Judeţene nr. 333/06.12.2007 şi obligarea pârâtelor la emiterea titlului de proprietate şi punerea în posesie cu suprafaţa de 2,14 ha teren.

Prin precizarea de acţiune depusă prin registratura instanţei în data de 08.02.2008 reclamantul şi-a restrâns pretenţiile doar la suprafaţa de 1 ha teren cu vegetaţie forestieră care aratã cã i se cuvine în calitate de moştenitor al defuncţilor M.O. şi M. nãscutã S. şi H.T. şi E. nãscutã S.

Comisia Locală Vorţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a solicitat respingerea acţiunii arătând că petentul nu a făcut dovada că este îndreptăţit la reconstituie, singura probă depusã fiind un înscris intitulat „Tabel cu locuitorii care posedă pădure în suprafaţă mai mică de 10 ha” care nu face parte din categoria înscrisurilor prevăzute de lege pentru dovedirea dreptului de proprietate.

O poziţie identică a exprimat şi Comisia Judeţeană

Prin Sentinţa civilã nr. 1267/14.03.2008, Judecãtoria Deva a admis acţiunea reclamantului obligând cele două comisii să întocmească documentaţia necesarã şi sã efectueze toate demersurile pentru emiterea titlului de proprietate şi punerea în posesie a reclamantului cu suprafaţa de 1 ha teren cu vegetaţie forestierã înscris la poziţia 50 în “Tabelul cu locuitorii care posedă pădure în suprafaţă mai mică de 10 ha a satului Vorţa”, pe numele Hedrea Toader.

Comisia Localã Vorţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privatã a fost obligatã sã plãteascã reclamantului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecatã.

Pentru a pronunţa aceastã sentinţã instanţa a reţinut urmãtoarele:

Reclamantul este moştenitorul lui M.O.

In aceastã calitate a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru o suprafaţã de 2,14 ha teren indicând ca amplasament localitatea Vorţa, zona “Valea Merilor”.

In cursul judecãţii a renuntat la judecatã pentru o suprafaţã de 1,14 ha şi şi-a menţiunut cererea doar pentru 1 ha teren vegetaţie forestierã, teren înscris la poziţia 50 în Tabelul cu locuitorii care posedă pădure în suprafaţă mai mică de 10 ha a satului Vorţa, pe numele H.T.

In speţã respingerea cererii de reconstituire s-a bazat pe douã argumente:

- „Tabelul cu locuitorii care posedă pădure în suprafaţă mai mică de 10 ha” nu face parte din categoria înscrisurilor prevăzute de lege pentru dovedirea dreptului de proprietate;

- Reclamantul nu a dovedit calitatae de succesor în drepturi dupã H.T., înscris la poziţia 50 în acest tabel.

In privinţa calităţii de succesor în drepturi a reclamantului, după defunctul H.T., instanţa a constatat că s-au depus la dosar acte din care rezultă că H.T. a decedat în anul 1968 iar soţia sa H.E. (născută S.) a decedat în anul 1970.

Moştenitoarea defunctei H.E. (născută S.) a fost M.M. (născută S.), fiica lui S.A., fratele defunctei H.E., decedat în anul 1954.

M.M. (născută S.), decedată în data de 13 martie 1997 a fost soţia lui M.O..

Moştenitorul defunctei M.M. a fost M.O..

Prin testamentul de la fila 55, M.O. l-a instituit pe reclamant legatar universal.

In data de 03.05.2003, M.O. a decedat iar în Certificatul de moştenitor nr. 485/2007, reclamantul este menţionat ca fiind legatar universal.

In răspunsurile la interogatoriu date de preşedintele Comisiei locale se recunoaşte calitatea de succesor în drepturi a reclamantului, dupã M.O..

Din cele expuse rezultă clar că reclamantul a dovedit calitatea de succesor în drepturi dupã H.T., urmând a se clarifica în continuare dacă înscrisul denumit „Tabel cu locuitorii care posedă pădure în suprafaţă mai mică de 10 ha” poate sau nu constitui o dovadă utilă pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Din actele depuse de reclamant şi din răspunsurile la interogatoriu date de preşedintele Comisiei locale rezultă că în baza acestui înscris s-au emis titluri de proprietate în favoarea altor persoane.

Si martorii audiaţi de instanţă au declarat că unor cetăţeni li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza acestui tabel iar altora nu. Ambii martori au declarat că lor li s-a reconstituit dreptul în baza acestui tabel.

In răspunsurile la interogatoriu date de preşedintele Comisiei locale se precizează că pentru terenul de la poziţia 50 din tabel nu s-a reconstituit dreptul de proprietate altor persoane.

Potrivit prevederilor art. 16 din Constituţia României “Cetăţenii sunt egali în fata legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

In jurisprundenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este calificată ca discriminare tratarea într-o manierã diferitã, fãrã justificãri obiective şi rezonabile, a persoanelor aflate în situaţii comparabile (a se vedea în acest sens Hotărârea pronunţată de Curte în cauza Driha c. României, în data de 28 februarie 2008).

In speţă este de necontestat faptul că au existat persoane cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza acestui înscris iar reclamantului i s-a refuzat reconstituirea.

In răspunsurile la interogatoriu date de preşedintele Comisiei locale se constată că se recunoaşte că s-a aplicat un tratament diferenţiat iar justificările oferite nu pot fi calificate ca fiind “obiective şi rezonabile”.

Astfel, Comisia locală arată că a reconstituit dreptul de proprietate în baza acestui tabel dar că a nu a mai acceptat ca probă tabelul după intrarea în vigoare a legilor 169/1997, 1/2000 şi 247/2005.

După cum se poate lesne observa, nici în întâmpinările depuse, nici în răspunsurile la interogatoriu nu s-a argumentat serios şi pe text, o eventuală succesiune a legilor în timp care să fi permis la un moment dat folosirea acestui tabel ca mijloc de probă iar ulterior să fi limitat mijloacele de probă în sensul excluderii unui astfel de act.

Oricum, şi dacă ar fi existat un astfel de text, ar fi creat în mod evident o situaţie discriminatorie incompatibilă cu prevederile art. 16 din Constituţia României şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Separat de aceste aspecte, instanţa a constatat că martorii audiaţi în cauză au declarat că s-a preluat teren cu vegetaţie forestieră de la defunctul Hederea Toader.

Soluţia a fost menţinutã de Tribunalul Hunedoara.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Reconstituirea dreptului de proprietate. Discriminare. Refuz reconstituire în baza unui înscris acceptat ca proba în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea altor persoane. Fondul funciar