Recurs. Admisibilitate. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Recurs. Admisibilitate.

Hotărârile irevocabile nu mai pot fi atacate cu recurs ci sunt supuse numai căilor extraordinare de atac – contestaţie în anulare şi revizuire.

Secţia civilă – Decizia civilă nr. 305/26 septembrie 2008

Prin sentinţa civilă nr. 831/2008 a Judecătoriei Deva a fost admisă cererea formulată de petentul Composesoratul S. în contradictoriu cu intimatul M.P. având ca obiect modificare de act constitutiv şi au fost încuviinţate modificările la Statutul Composesoratului S. conform actului adiţional nr. 1 autentificat sub. Nr. 665/13 iulie 2007. S-a dispus înscrierea acestor modificări în registrul special de la grefa Judecătoriei Deva.

Împotriva sentinţei a declarat recurs intimatul M.P.

Prin decizia civilă nr. 376/R/2008 a Tribunalului Hunedoara, pronunţată în dosar nr.619/221/2008, recursul a fost respins ca tardiv.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs intimatul .

Prin decizia civilă nr. 305/26 septembrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în dosar nr.619/221/2008, recursul a fost respins ca inadmisibil.

S-a reţinut că hotărârea atacată fiind una irevocabilă, aceasta nu mai poate fi atacată cu recurs, normele de procedură civilă nepermiţând acest lucru şi că eventual se poate uza de căile extraordinare de atac cum ar fi contestaţia în anulare sau revizuirea.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Recurs. Admisibilitate. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)