Recurs. Determinarea naturii juridice a petitului supus judecăţii
| Comentarii |
|
în speţă este de netăgăduit atât actul naţionalizării imobilului din litigiu, în baza Decretului nr. 223/1974, cât şi restituirea acestuia în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 către foştii proprietari, beneficiari ai contractului de vânzare-cumpărare a aceluiaşi imobil, contract încheiat cu pârâta societate pe acţiuni. Or, în aceste condiţii, soluţia care se impune este anularea contractului de vânzare-cumpărare, pentru ca reclamanţii să beneficieze cu adevărat de prevederile Legii nr. 10/2001, prin asigurarea unei reparaţii juste şi integrale a prejudiciului patrimonial suferit, adică restituirea în natură a imobilului.
Singurul aspect de clarificat rămâne calificarea instituţiei juridice de care au înţeles să se prevaleze reclamanţii pentru valorificarea drepturilor legitime. Astfel, din starea de fapt expusă mai sus, din intenţia lor manifestată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, a rezultat fară dubii că aceştia au solicitat anularea actului de înstrăinare către societatea pârâtă a imobilului în litigiu.
Pe de altă parte, potrivit principiului rolului activ, aşa cum este reglementat în art. 129 alin. 3 şi 4 Cod procedură civilă, judecătorului cauzei îi revine obligaţia să determine natura juridică a petitului supus judecăţii de către reclamanţi, or, procedând astfel, instanţa a încălcat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, ceea ce, potrivit art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, atrage admiterea recursului şi modificarea integrală a hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului şi a menţinerii sentinţei civile nr. 2898/1 noiembrie 2002 a Judecătoriei Odorheiul Secuiesc.
Curtea de Apel Tg. Mureş, decizia nr. 107l/R din 2003
| ← Recurs. Hotărâre dată cu aplicarea greşită a legii | Casare cu trimitere pentru rejudecare în limitele învestirii → |
|---|
