În mod greşit, în aceeaşi cauză s-au judecat două cereri având ca obiect anularea titlului de proprietate, respectiv revendicarea terenului, în condiţiile în care aceste pretenţii, din punct de vedere al normelor de procedură, sunt generate de reguli distincte.
Prin decizia civilă nr. 1520/29.06.2006, Curtea de Apel Suceava a casat decizia civilă nr. 319/14.03.2006 şi sentinţa civilă nr. 1171/06.09.2004 a judecătoriei pentru rejudecarea celor două acţiuni cu care a fost investită în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct.3 Cod procedură civilă, luat în discuţie din oficiu.
Curtea a reţinut că instanţele au fost investite cu judecarea a două cereri - anulare titlu de proprietate şi revendicare, care, din punct de vedere al normelor procedurale, sunt guvernate de reguli distincte
Astfel, cererea privind constatarea nulităţii titlului de proprietate este guvernată de dispoziţiile art. 5 din titlul XIII al Legii nr. 247/2005, privind
accelerarea judecăţilor în materia proprietăţilor funciare, hotărârile pronunţate de prima instanţă fiind susceptibile a fi atacate doar în recurs.
În speţă, nici una dintre cele două cereri să fie disjunse şi judecată separat.
(C.A. Suceava, decizia civilă nr. 1520/29.06.2006)
Vezi şi alte speţe de drept civil:
- RENUNŢAREA LA CALEA DE ATAC – CONSECINŢE JURIDICE Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
- SCHIMBAREA ÎNCADRĂRII JURIDICE A FAPTEI ÎNAINTE DE DEZBATERI. CONSECINŢE Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
- MĂSURA PREVENTINVĂ A OBLIGĂRII DE A NU PĂRĂSI ŢARA. DURATA MĂSURII ÎN TIMPUL CERCETĂRII JUDECĂTOREŞTI Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
- Pentru a consulta jurisprudenţa instanţei, accesaţi site-ul
http://www.justitie-ag.ro/tr_ag/practica_instanta.asp InfracţiuniAbsolvenţiAccizeAdopţiiAgriculturăAlocaţiiAmenziAsistenţă şi asigurări socialeAsociaţii, Fundaţii, CorporaţiiAutorizareAvocaţiBăn
- Legea nr. 248/2005. Posibilitatea instanţei de judecată de a verifica legalitatea măsurii returnării cetăţenilor români din străinătate în baza acordurilor de readmisie Drepturile omului
- Cauze reunite de judecătorie. Anulare titlu de proprietate şi revendicare imobiliară. Consecinţe juridice în planul căilor de atac. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
- InfracţiuniAbsolvenţiAccizeAdopţiiAgriculturăAlocaţiiAmenziAsistenţă şi asigurări socialeAsociaţii, Fundaţii, CorporaţiiAutorizareAvocaţiBănci. Operaţiuni bancare. Instituţii (sparte)BugetBunuri şi valori imobiliareCadastru. IntabulareCadre didacticeCasa
- VII.INADMISIBILITATEA RECURSULUI DECLARAT ÎMPOTRIVA SENTINŢEI DE CĂTRE O PERSOANĂ FĂRĂ CALITATE PROCESUALĂ PASIVĂ ÎN CAUZĂ. CONSECINŢE Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
|
Comentarii despre Revizuire. Hotărâri potrivnice date în recurs. Tardivitate Revizuire