Rezoluţiune contract de întreţinere. Rezoluţiune

Faţă de cererea reclamantei Ţ G formulată în contradictoriu cu paraţii

S V şi S M prin care solicită rezilierea contractului de vânzare cumpărare cu

clauză de întreţinere autentificat cu numărul n la BNP si repunerea părţilor în

situaţia anterioara

În motivare reclamanta arată că: la sfârşitul anului 2004, la solicitarea

pârâţilor, reclamanta a semnat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr., prin care consimţea la transmiterea dreptului de proprietate asupra locuinţei

sale din Iaşi, , Judeţul Iaşi către pârâţi, cu obligaţia acestora de respecta dreptul

de abitaţie al reclamantei şi de a-i presta întreţinere până la sfârşitul vieţii

acesteia.

Reclamanta precizează că suma de 32.000 lei Ron stipulată în

contractul anterior menţionat nu a fost primită de către aceasta în momentul

semnării actului autentic (de altfel, nici notarul public nu a atestat că predarea

banilor s-a făcut în faţa sa), convenţia verbală a părţilor fiind aceea că pârâţii vor

achita lunar, din preţul apartamentului, câte o sumă constantă de bani

reclamantei, care va creşte o dată cu trecerea timpului. Iar acest lucru s-a şi

întâmplat - începând cu septembrie 2005, când pârâţii au început a expedia prin

mandat poştal sume de bani de câte 100 lei/lună, respectiv 150 lei/lună în anul

2006, apoi câte 200 lei/lună în anul 2007, 250 lei/lună în anul 2008, iar în prima

lună a anului 2009 - 300 lei Ron.

Reclamanta arată că motivul pentru care a acceptat încheierea contractului

anterior menţionat şi în condiţiile mai sus arătate a fost acela că pârâţii i-au

garantat că-şi vor respecta întrutotul, direct şi personal, obligaţia de a presta în

natură întreţinere reclamantei (constând în asigurarea hranei, îmbrăcămintei,

medicamentelor şi satisfacerea oricăror altor nevoi presupuse de un trai decent).

Reclamanta arată că la nici jumătate de an de la încheierea actului

translativ de proprietate, ambii pârâţi au plecat în străinătate , iar de atunci nu au

mai venit niciodată să o vadă pe reclamantă, nu au dat nici măcar telefon să vadă

dacă mai trăieşte.

Se precizează că în prezent reclamanta este grav bolnavă (cardiacă,

diabetică, are cataractă, psoriazis pe mâini şi picioare etc) şi are absolut nevoie

de îngrijire la domiciliu, iar pârâţii nu dau nici un semn că ar intenţiona

respectarea obligaţiei de întreţinere.

Reclamanta a depus la dosar copie după contractul de vânzare -

cumpărare .

Cererea reclamatei a fost scutita de plata taxei timbru cu motivarea ca

potrivit OUG nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar, acesta reprezintă acea

formă de asistenţă acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un

proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea

unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, ajutor de care poate

beneficia orice persoană fizică având domiciliu sau reşedinţa obişnuită în

România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa reţine faptul că venitul

mediu net lunar al reclamantei se situează sub nivelul de 500 lei , încadrându-se

astfel în dispoziţiile art. 8 alin.1 din OUG 51/2008. Astfel, obligarea

reclamantei la plata unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 1751,20 lei ar fi

în mod evident, o sarcină împovărătoare, descurajantă în demersul său juridic.

Pârâţii depun întimpinare arătând ca i-au achitat suma de 32.000 lei

ron, pentru a-şi stinge datoriile pe care le avea, parte formata din datoria

pe care o avea la persoana căreia îi vânduse imobilul, parte pentru a

achita alte datorii pe care le avea şi o suma suplimentara pentru alte

cheltuieli, astfel cum le-a solicitat reclamanta

Pârâţii au continuat sa aibă cu reclamanta o relaţie foarte buna, de 2

ori pe săptămâna mergeau la aceasta pentru ai duce cele necesare traiului,

sacose întregi cu produse, îi cumpărau medicamentele de care avea nevoie

si pe care le solicita, iar iarna ii făceau aprovizionarea cu toate cele

necesare, suplimentar altor ajutoare materiale sau financiare pe care i le

acordau. In acelaşi timp pârâţii au decis sa îi trimită lunar o suma de bani

care sa acopere cheltuielile de întreţinere si alte cheltuieli suplimentare pe

care aceasta le avea, respectiv pentru îngrijiri medicale sau pentru alte

cheltuieli casnice.

Mai mult: pârâţii arată că au solicitat ajutorul a doua persoane

distincte, vecine cu reclamanta, pentru a o ajuta la treburile casnice, pe

care le plăteau din banii proprii, insa acestea au fost alungate de

reclamanta si nu a acceptat sa fie ajutata.

In vara anului 2005, datorita faptului ca ambii pârâţi au plecat in

străinătate, la munca, pentru a-si putea respecta contractul încheiat si

pentru a o întreţine pe reclamanta in continuare, au trimis lunar sume de

bani care sa acopere parte din cheltuielile pe care le avea, excluzând

hrana şi medicamentele , pe care i le asigurau săptămânal.

Instnata deliberând asupra cererii reclamantei reţine ca între părţi a fost

încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu clauza de întreţinere

autentificat cu nr n

Aşa cum a arătat şi reclamanta pârâţii au achitat acesteia cu mandate

poştal ,lunar, sume de bani , care creşteau periodic.

Faţă de susţinerea reclamantei ca preţul de 320 000 000 lei vechi nu a

fost achitat de pârâţi instnata reţine ca reclamanta nu a administrat nici o

probă care sa înlăture cele consemnate în actul autentic şi anume ca preţul a

fost achitat integral de pârâţi şi primit de reclamantă, astfel încât o va înlătura .

In ce priveşte motivaţia reclamantei prin care susţine ca paraţii nu au

acordat întreţinere zilnică si suficienta traiului său, instanţa ia act de

înscrisurile depuse de pârâţi la dosar filele 60 -128 dosar prin care aceştia fac

dovada ca au făcut plaţi pentru consumul zilnic al reclamantei cum ar fi TV ,

energie electrica , reţete privind medicaţia, precum şi mandate poştale de

transmitere a sumelor de bani către reclamantă .

Aşa cum a afirmat şi reclamanta reclamanţii confirmă ca sunt plecaţi la

munca în Italia dar ca au plătit o femeie care sa o ajute pe parata în

gospodărie, fapt care a fost confirmat şi de martorii pârâţilor .

Reţine instanţa ca reclamanta a apelat si la ajutorul vecinilor pe care îi

plătea pentru serviciile făcute .

Astfel instanţa din materialul probator administrat în cauza constata ca

preţul de 320.000.000 a fost achitat de paraţi ca aceştia au prestat către

reclamantă întreţinere sub forma plăţii de sume de bani, plata utilităţilor si

a medicamentelor precum şi plata unor persoane pentru a o ajuta pe

reclamanta în gospodărie

Din cuprinsul contractului încheiat de părţi instanţa ia act ca acestea au

încheiat un contract de vânzare - cumpărare în care preţul de 320 000 000 lei

vechi a fost achitat integral de pârâţi, aceştia asumându-si si obligaţia de a

presta îngrijire si întreţinerea unui trai decent reclamantei .

Se reţine ca reclamanta a fost de acord ca parte din întreţinere sa fie

prestată prin plata periodica a unei sume de bani de către pârâţi.

Având în vedere natura juridica a obligaţiei de întreţinere faţă de care

reclamantă invocă nerespectarea ei de către pârâţi instanţa constată ca

pârâţii au transmis lunar reclamantei sume de bani pentru îngrijirea

reclamantei aşa cum aceasta a confirmat şi acceptat au achitat utilităţile

reclamantei depunând la dosar înscrisuri doveditoare si au plătit persoane

care sa o ajute pe reclamanta în gospodărie.

Astfel constatând ca obligaţia asumata de pârâţi de întreţinere şi

îngrijire a fost realizata de pârâţi şi întrucât în contract părţile nu au

identificat si alte obligaţii precise privind întreţinerea reclamantei , obligaţii

ce nu ar fi fost îndeplinite de pârâţi instanţa în conformitate cu dispoziţiile

art. 1169 cod civil rap. la art. 1020 , 1021 Cod civil privind rezilierea

contractelor cu executare succesivă instanţa a respins cererea reclamantei.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rezoluţiune contract de întreţinere. Rezoluţiune