Servitute de trecere. Condiţii Servituţi
Comentarii |
|
Esenţa acestei instituţii juridice – în condiţiile enunţate în textele de lege următoare – este aceea a armonizării interesului proprietarului locului înfundat şi în lipsa căreia nu l-ar putea efectiv exploata, cu interesul proprietarului locului învecinat şi care urmează a fi afectat. Din acest motiv servitutea de trecere trebuie să urmeze calea cea mai scurtă, de natură a produce cele mai reduse prejudicii, corelat cu dreptul proprietarului locului aservit la despăgubiri.
Practica judiciară a statuat, pe de altă parte, că prin „loc înfundat” se înţelege efectiv o suprafaţă de teren, cu şi fără construcţii, care nu are nici o ieşire la drumul public, fiind înconjurat pe toate laturile de alte proprietăţi sau învecinându-se cu forme de relief ce nu pot fi practicabile (râpe, dealuri abrupte, cursuri de apă, bălţi etc.).
Prin sentinţa civilă nr. 58 din 17 ianuarie 2003 a Judecătoriei Săveni s-a admis acţiunea civilă pentru stabilirea unei servituţi de trecere în favoarea reclamantei cu motivarea că fosta cale de acces, practicată până la apariţia Legii nr. 18/1991, a fost atribuită în proprietate pârâtului iar trecerea pe o cale nouă, pe lângă această proprietate nu este posibilă.
Din probele administrate atât la prima instanţă, cât şi în apel, rezultă că locul reclamantei nu este înfundat în înţelesul legii, cea în cauză putând ieşi la drumul public pe o potecă paralelă cu cea folosită anterior, limitrofă noii proprietăţi a pârâtului, pe o pantă uşoară, practicabilă atât cu piciorul cât şi cu mijloace de transport.
În consecinţă s-a admis apelul pârâtului şi s-a modificat sentinţa în sensul că s-a respins acţiunea în stabilirea servituţii ca nefondată.
(Decizia civilă nr. 743A din 1 octombrie 2003 a Tribunalului Botoşani – Secţia civilă, nepublicată).
← CONTRACTE. ÎNCHIRIERE. MODIFICARE ÎN TIMPUL EXECUTĂRII PE... | Cerere întemeiata pe dispozitiile art. 580 indice 3 Cod... → |
---|