UCIDERE DIN CULPĂ. LEGĂTURA DE CAUZALITATE DINTRE ACCIDENTUL AUTO ŞI PRODUCEREA REZULTATULUI. CONTRIBUŢIA FACTORILOR ŞI ÎMPREJURĂRILOR FAVORIZANTE Uciderea din culpă
Comentarii |
|
Recursul declarat de inculpat prin care s-a invocat că, în raport de leziunile suferite de victimă, poate fi discutată doar infracţiunea de vătămare corporală din culpă, nu este fondat.
Astfel, concluziile medico-legale, consemnate în rapoartele de necropsie efectuate, atestă că moartea victimei, lovită în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni, a fost violentă şi s-a datorat unei bronhopneumonii acute, prin decubit dorsal prelungit, consecutiv traumatismelor produse prin accidentul auto, fiind evident că fără traumatismul cauzat victimei prin accidentul auto nu s-ar fi produs imobilizarea dorsală prelungită cu consecinţa bronhopneumoniei acute şi actualizării multiplelor leziuni patologice preexistente, care au dus la deces.
În consecinţă, accidentul auto a avut rol de cauză în producerea traumatismelor şi a morţii, iar toate celelalte stări patologice ale victimei au avut rol de factori sau împrejurări favorizante care nu exclud, însă, culpa penală a inculpatului.
← CALITATE PROCESUALĂ PASIVĂ. COMPETENŢĂ MATERIALĂ. ABATERE... | DELICT CIVIL SĂVÂRŞIT DE UN COMERCIANT. NATURA JURIDICĂ A... → |
---|