Uzucapiune. Termen de prescripţie achizitivă împlinit anterior consacrării legale a domeniului privat al statului. Efecte
| Comentarii |
|
Anterior consacrării legale a proprietăţii private a statului (prin art. 6 din Legea nr. 18/1991, art. 81 din Legea nr. 69/1991 şi art. 4 din Legea nr. 213/1998), bunurile aparţinând statului şi unităţilor administrativ-teritoriale nu puteau fi dobândite prin uzucapiune.
Astfel, acţiunea prin care se cere constatarea dobândirii proprietăţii prin uzucapiune asupra unui bun imobil din proprietatea privată a statului, împlinită anterior consacrării legale a acestei proprietăţi, este nefondată şi, ca atare, trebuie respinsă.
(Decizia nr. 3596 din 11 decembrie 2001 — Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată la data de 23.06.1999 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamanţii N.l. şi N.N. au chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că au devenit proprietari prin prescripţia achizitivă asupra unui teren de 1370 mp situat în Bucureşti, sectorul 2.
Cererea a fost motivată după cum urmează:
în anul 1967 au cumpărat prin înscris sub semnătură privată de la soţii B.A. şi B.D. un teren de 498 mp, pe care ulterior au edificat o construcţie.
Cu privire la acest imobil, aceeaşi instanţă s-a pronunţat prin Sentinţa civilă nr. 3549/1997, în sensul dobândirii unui drept de proprietate prin uzucapiunea de 30 ani.
încă de la dobândirea terenului şi construcţia casei au îngrădit în continuare suprafaţa de 1370 mp, folosind-o în mod continuu, netulburaţi de vreo altă persoană.
Prin Sentinţa civilă nr. 2568 din 28.02.2001 s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, s-a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanţi împotriva pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, s-a constatat că reclamanţii au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1320 mp situat în Bucureşti, sectorul 2, teren învecinat la N - pe o lungime de 57,5 m cu R.I., la S- pe o lungime de 57,5 m cu E.N., la V- pe o lungime de 21,5 m cu S.C. "M." S.A. şi cu S.C. "S." S.R.L., la E - pe o lungime de 24 m cu terenul proprietatea reclamanţilor, şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
La soluţionarea cauzei instanţa a avut în vedere acţiunea precizată de către reclamanţi, prin care au învederat că înţeleg să se judece cu Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.
Din probele dosarului s-a reţinut că reclamanţii stăpânesc acest teren începând cu anul 1968, că nu au fost tulburaţi de nimeni în posesie şi că erau cunoscuţi de vecini ca fiind proprietari.
împotriva sentinţei de fond pârâtul a declarat apel, criticând-o pe următorul motiv:
A fost întrerupt cursul prescripţiei prin apariţia Legii nr. 58/1974, prin care au fost scoase din circuitul civil toate terenurile până la abrogarea ei prin Decretul-lege nr. 1/1989.
Prin Decizia civilă nr. 1453 din 29 mai 2001 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ s-a respins ca nefondat apelul, pe considerentele expuse în continuare.
Prin apariţia legilor nr. 58/1974 şi 59/1974 nu s-a întrerupt cursul prescripţiei, deoarece reclamanţii au continuat să exercite posesia, fiind cunoscuţi ca adevăraţi proprietari, public, aşa cum cer dispoziţiile art. 1847 din Codul civil.
Tribunalul a mai reţinut că uzucapiunea este un fapt juridic izvorât din art. 1890 din Codul civil, iar din materialul probator administrat în cauză a rezultat că posesia a fost netulburată, publică şi sub nume de proprietar.
împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs apelantul, criticând-o pe următoarele motive, ce se încadrează în art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Instanţele au ajuns în mod greşit la concluzia că posesia exercitată de reclamanţi îndeplineşte condiţiile legii, câtă vreme terenul în litigiu a făcut parte până în anul 1989 din proprietatea statului, care, potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată, era imprescriptibilă.
Faptul că după 1989, potrivit actualelor reglementări în materie, terenul în litigiu a căpătat alt statut juridic, făcând parte din domeniul privat al statului, nu înseamnă că acest statut îşi extinde efectele şi în trecut; altfel s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii.
Curtea constată că recursul este fondat.
Codul civil, în art. 1844, prevede că "nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiect de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerţ".
Legea delimitează domeniul de aplicare al uzucapiunii, prin excluderea unor categorii de bunuri.
Rezultă ca numai bunurile proprietate privată, indiferent de titular, pot fi dobândite prin uzucapiune.
Statul şi unităţile administrativ-teritoriale pot fi titulari ai dreptului de proprietate privată, iar bunurile proprietate privată ce le aparţin formează domeniul lor privat.
Domeniul privat al acestor subiecte de drept a primit consacrare legală prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 - art. 6, Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991 - art. 81 şi Legea privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia nr. 213/1998 - art. 4.
Faţă de aceste considerente, în sensul că proprietatea privată a statului şi unităţilor administrativ-teritoriale au primit consacrare legală, după anul 1991, s-a constatat că, anterior acestei date, bunurile aparţinând acestor subiecte de drept nu puteau fi dobândite prin uzucapiune.
Pentru aceste considerente şi cu aplicarea art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat şi a modificat decizia, a admis apelul şi a schimbat sentinţa de fond, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
| ← Uzucapiune de 10 - 20 ani. Condiţii. Just titlu. înţeles | Uzucapiune. Just titlu. Condiţii → |
|---|
