Uzucapiune (Prescripţia achizitivă)
Comentarii |
|
Prin sentinţa civilă nr.5636/18.06.2008 Judecătoria Bacău a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.P., a respins acăiunea formulată de reclamanta Z.I. în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins ca nefondată acţiunea având ca obiect constatarea uzucapiunii formulată de reclamanta Z.I. împotriva pârâţilor - A.C., H.D.,ş.a.
A respins excepţia lipsei calităşii procesuale active a pârâtei reclamante B. S., a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâta – reclamantă B.S. în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă Z.I..
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele :
-excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.P. aceasta a fost admisă de instanţă deoarece potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 asociaţia de proprietari are drept scop numai administrarea şi gestionarea proprietăţii comune care, pe lângă drepturi, impune obligaţii pentru toţi proprietarii, dar calitatea de proprietar o au toţi membrii asociaţiei care fac dovada acestei calităţi cu un act de proprietate; într-o acţiune de constatare a uzucapiunii calitatea procesuală pasivă o are cel care invocă calitatea de proprietar, respectiv cel care pretinde că este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în privinţa căruia ar fi intervenit uzucapiunea.
-excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei-reclamante B.S. în ce priveşte cererea reconvenţională, urmează a fi respinsă întrucât aceasta a făcut dovada că are calitatea de proprietar a apartamentului nr. 38 din blocul numărul 56 de pe strada G. cu copia contractului de vânzare-cumpărare nr. 761/24.03.2005 autentificat la BNP M.L.
- boxa în litigiu aceasta a fost închiriată de reclamantă de la IJGCL Bacău prin contractul de închiriere nr. 7328/26.06.1974(fila 227 dos.) fiind identificată în fişa suprafeţei locative ca având suprafaţa de 1,39 mp(fila 228 dos.). Din adresa 224/17.12.2007 depusă de reclamantă la termenul de judecată din 11.06.2008 rezultă că reclamanta a plătit chirie în perioada 01.11.1978 – 01.03.1991 în sumă de 128 lei reţinută pe statul de plată.
Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este reglementată în art. 1890 C.civ., este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, două condiţii: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată, şi să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună credinţă sau de rea credinţă.
Potrivit prevederilor art. 1847 C.civ., pentru a uzucapa se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, iar prevederile art. 1853 din acelaşi cod precizează că actele ce se exercită asupra unui lucru al altuia în calitate de locatar, nu constituie o posesie sub nume de proprietar.
În raport de aceste dispoziţii legale instanţa reţine că reclamanta a exercitat posesia în numele altuia, respectiv al proprietarului, fosta IJGCL Bacău până la data la care apartamentele din imobil au fost înstrăinate de aceasta actualilor proprietari, astfel că fiind detentor precar(locatar) nu poate beneficia de prevederile Codului civil privind uzucapiunea, precaritatea echivalând cu lipsa însăşi a posesiei deoarece este lipsită de animus domini, adică de elementul intenţional al posesiei. Detenţia reclamantei fiind viciată de precaritate, nu poate conduce, prin uzucapiune, la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului - boxă în litigiu.
Pe de altă parte, în ce prive?te termenul de 30 de ani al prescripţiei achizitive invocat de reclamantă, acesta ar însemna să curgă din 1991, anul în care reclamanta nu a mai plătit chirie şi s-a comportat ca adevărat proprietar, dar insuficient pentru a fi îndeplinit termenul legal de 30 de ani prevăzut de lege pentru a uzucapa, care s-ar împlini în 2021.
Reclamanta are şi ea, ca şi ceilalăi proprietari din imobil, calitatea de coproprietar indiviz al proprietăşii comune pe cote – părţi din condominiu, astfel că este îndreptăşită ca oricare alt proprietar să beneficieze de partea sa din proprietatea comună. În cauză pârâta nu a făcut dovada că există o hotărâre a Asociaţiei de proprietari asupra modului de utilizare a spa?iului cu destinaţia de boxă, un simplu proces verbal al unei şedinţe a Adunării Generale a asociaţiei nefiind suficient dacă nu s-a finalizat cu luarea unei hotărâri în acest sens.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Z.I. pentru următoarele considerente :
- eronat a apreciat instanţa că nu sunt îndeplinite condiţiile legale
pentru a putea dobândi prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra boxei de 1,39 m.p. situată între etajele IV-V
- din probele administrate rezultă cu certitudine că din anul 1973 şi
până în momentul introducerii acăiunii a stăpânit neîntrerupt, netulburat şi în exclusivitate boxa în litigiu;
- în acest sens sunt răspunsurile date la interogatoriu de pârâţii
C.D.,M.I.,M.V. şi C.L., iar la 24.02.2005 s-a încheiat un proces – verbal din care reiese că personale care locuiesc pe acelaşi palier cu ea şi-au exprimat acordul cu privire la luarea boxei în stăpânirea exclusivă a intervenientei.
- situa?ia de fapt a fost confirmată de martorii audiaşi în cauză, iar
expertiza efectuată în cauză reliefează faptul că a stăpânit neîntrerupt, netulburat şi în exclusivitate boxa în litigiu.
Analizând actele şi lucr?rile dosarului în raport de criticile formulate
re?ine următoarele :
Reclamanta a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra boxei în litigiu prin uzucapiunea de 30 de ani. Pentru a opera uzucapiunea trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de art.1846 şi respectiv art. 1847 cod civil, nefiind posibilă dobândirea proprietăşii prin uzucapiune în alte condiţii chiar dacă folosinţa asupra bunului s-a exercitat pe o perioadă mai mare de 30 de ani.
Probatoriul administrat în cauză confirmă susţinerile recurentei – reclamante în sensul că a stăpânit boxa începând cu 01.11.1973. Cu toate acestea nu suntem în prezenţa uzucapiunii deoarece reclamanta a avut contract de închiriere începând cu 01.11.1973 şi a plătit chirie până la data de 01.03.1991 aşa încât nu este îndeplinită condiţia impusă de art.1847 cod civil privind posesia care trebuia exercitată sub nume de proprietar.
Atâta vreme cât reclamata a închiriat boxa în litigiu de la I.J.G.C.L. în baza contractului nr.7328/25.06.1974 şi a plătit chirie în perioada 01.11.1978 – 01.03.1991 astfel cum rezultă din adresa nr.224/17.12.2007 în mod corect a reţinut prima instanţă incidenta art. 1853 cod civil potrivit căruia locatarul exercitând o posesie precară nu poate dobândi prin uzucapiune proprietatea asupra imobilului ce face obiectul locaţiunii. În ceea ce priveşte termenul scurs după data de 11.03.1991 când reclamanta a încetat să mai plătească chirie nu este suficient pentru aplicarea art.1890 cod civil.
Faţă de cele reţinute, văzând şi prevederile art-312, alin.1 cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
← Partaj | Fond funciar → |
---|