Decizia civilă nr. 7271/2013. Radiere societate după dizolvare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ *
DECIZIE CIVILĂ Nr. 7271/2013
Ședința publică de la 18 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător DP Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta D. G. A F. P. A J.
B. N. împotriva sentinței civile nr. 185 din_ pronunțată în dosarul nr._
* al T. ui B. N. în contradictoriu cu intimații OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD, SC LS, A.
N. DE A. F., având ca obiect radieri ca urmare a dizolvării.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.3 pct.3 C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 185 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al T. ui B. N. s-a admis cererea formulată de O. UI R. C. de pe lângă T.
B. -N., în contradictoriu cu pârâții S.C. LSR.L. N., A. N. DE A.
F. și D. G. A F. P. B. -N. și, în consecință, s-a dispus radierea
S.C. LSR.L. și înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a încheierii, în condițiile prevăzute de lege.
S-a dispus ca prezenta hotărâre să se comunice S.C. LSR.L, la sediul social, M. ui F. P. - A. N. de A. F., pe cale electronică, se publică pe pagina de internet a O. ui Național al R. C. și se afișează la sediul O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N., în realizarea disp. art. 3, al. 7 din OUG nr. 116/2009.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în motivarea deciziei instanța de recurs a reținut că soluționarea cererii s-a făcut de către tribunal fără citarea Agenției Naționale de A. F. și a Direcției Generale a F. P. Județene, încălcându-se dispozițiile art.260 alin.10 din L.nr.31/1990.
T. primind cauza spre rejudecare, în baza prev.art. 315 alin.1 și 3 C.pr.civ, corob. cu disp.art.260 alin.10 din L.nr.31/1990, a trecut la judecarea din nou a dosarului citând în cauză alături de părțile deja existente și DGFP B. -N. și ANAF. Instanța analizând susținerile intimatei din întâmpinare, a constatat că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi redate în continuare. Prin Legea nr.
428/2002 invocată de intimată a fost aprobată OUG nr. 181/2001 pentru modificarea și completarea legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale. Legea nr.314/2001 reglementează potrivit art.1 din lege, situația societăților comerciale, "care în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi nu își vor fi majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr.3l/1990 privind societățile comerciale, republicată în M.Of. al României, Partea I-a nr.33 din 29 ianuarie l998, sunt dizolvate de drept și intră în lichidare pe această dată";. Atât Legea nr. 418/2001 cât și OUG nr. 181/2001 se referă numai la Legea nr.34/2001 nu și la Legea nr. 31/1990. Or, a apreciat tribunalul, în speță intimata DGFP B. -N. nici nu invocă și nici nu dovedește faptul că societatea pârâtă face parte din categoria societăților comerciale, care în termenul legal nu și-au majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr. 31/1990. În aceste circumstanțe, contrar susținerilor intimatei din întâmpinare, tribunalul a apreciat că societății comerciale nu-i sunt aplicabile prevederile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 428/2002 ci îi sunt aplicabile prevederile ce constituie dreptul comun în materie și anume disp.art.260 alin.10 din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale. În acest sens s-a menționat și faptul că existența pe rolul ORC de pe lângă T. B. -N. a unei cereri de numire a unui lichidator nu este de natură să schimbe regimul juridic aplicabil societății comerciale în speță. Pentru considerentele menționate, tribunalul în baza art.260 alin.10 din Legea nr. 31/1990, a admis cererea potrivit dispozitivului
prezentei sentințe.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. B. N.
solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii solicitării ORC Maramureș privind radierea debitoarei S.C. L.
S.R.L. BORȘA.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.pr.civ., se susține că prin sentința civilă nr. 1.063/_ a T. ui B. -N. societatea debitoare a fost dizolvată, deoarece nu a fost formulată o cerere de numire lichidator, deși pârâta susține că a formulat și a depus pe rolul O.R.C. B. -N. o cerere de numire lichidator. Pe de altă parte, pârâta susține că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990 republicată, ci au aplicabilitate dispozițiile Legii nr. 482/2002.
În aceste condiții, cum din evidențele organelor fiscale, societatea figurează cu obligații restante către bugetul de stat în sumă de 3.896 lei, solicită respingerea cererii
O.R.C. B. -N. de radiere a societății, având această creanță față de bugetul de stat în conformitate cu prev. art. unic pct. 2, art. 5 alin. 4 din Legea nr. 428/2002 potrivit cărora "radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și față de alți creditori cu care au litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești";. În aceste condiții, recurenta susține că pentru a evita ca bugetul de stat să fie prejudiciat, întrucât potrivit prev. art. 176 alin. 6 C.pr.fiscală, creanțele fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiate din registrul comerțului, se scad din evidența analitică pe plătitor după radiere, se impune admitere recursului.
Analizând motivele de recurs prin prisma dispozițiilor art. 304, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Curtea constată că în fața instanței de fond nu s-a pus problema incidenței calității de creditor a recurentei D.G.F.P. B. -N. aceasta fiind citată în virtutea dispozițiilor de drept procedural consacrate de art. 260 alin. 10 din Legea nr. 31/1990 introdus prin OUG nr. 43/2010.
Pe de altă parte, Curtea constată că cererea de radiere a societății comerciale pârâte nu poate fi paralizată prin invocarea dispozițiilor art. 5 alin. 4 din Legea nr. 314/2001. Astfel, conform dispozițiilor art. 5 alin. 4 din Legea nr. 314/2001 introduse
prin OUG nr. 181/2001 așa cum a fost aprobată cu completarea adusă de Legea nr. 428/2002: " Radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publica interna, precum și fata de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești."; Trebuie notat că această dispoziție legală face corp comun cu Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale, lege specială circumstanțiată dispozițiilor art. 1 care și configurează sfera sa de incidență.
Astfel, conform art. 1 din Legea nr. 314/2001: "Societățile comerciale care în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi nu își vor fi majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, sunt dizolvate de drept și intra în lichidare pe aceasta data.";
Prin urmare, este de notat că această lege are un caracter strict circumstanțiat ipotezei sale de acțiune definită de norma precizată iar textele procedurale și normele ce le consacră nu au și nici nu pot avea înrâurire în alte raporturi juridice decât dacă și sub condiția în care legiuitorul printr-o normă specială derogatorie stipulează în mod expres.
Instanța nu neagă la nivel de principiu că organul fiscal are conform art. 91 alin. 1 din Codul de procedură fiscală la dispoziție un termen de 5 ani de prescripție în interiorul căruia să stabilească obligațiile fiscale. Cu toate acestea, organul fiscal nu poate paraliza eficacitatea legii comerciale care impune un termen de 6 luni consacrat de art. 237 alin. 7-8 din Legea nr. 31/1990 înăuntrul căruia creditorii ori alte persoane interesate sunt obligați să sesizeze judecătorul delegat/instanța judecătorească competentă în vederea numirii unui lichidator.
Nu a fost afirmată și nici probată în speță care ar fi fost cauza obiectivă și neimputabilă recurentei pentru care nu a fost în măsură să acționeze în acest termen în vederea numirii unui lichidator pentru a da eficacitate dispozițiilor art. 3 alin. 6 din Legea 314/2001 modificată prin O.U.G. 181/2001. Afirmația de ordin general că recurenta are un interes public și general în recuperarea debitului în lipsa altor elemente care să configureze lipsa sa de diligență ori imposibilitatea obiectivă de a solicita numirea unui lichidator în intervalul de timp în care societatea comercială anterior enunțată a fost dizolvată.
Mai mult, simpla cerere pentru numirea unui lichidator invocată de către recurentă nu paralizează demersul de radiere atât timp cât pe de o parte această cerere este tardivă prin raportare la termenul de 6 luni anterior enunțat, iar pe de altă parte nu există vreo dovadă care să confirme că un lichidatorul judiciar a și fost efectiv numit. Simpla cerere este lipsită de orice efect, doar numirea efectivă a unui lichidator ar fi putut paraliza demersul de radiere a societății deoarece într-adevăr interpretarea dispozițiilor Legii 31/1990 anterior citate prevăd o situație de incompatibilitate între radierea unei societăți comerciale în condițiile art. 237 alin. 8 din Legea 31/1990 și existența unui lichidator numit al respectivei societăți comerciale, deoarece textul prin ipoteză reglementează radierea tocmai în situația în care nu a fost numit un lichidator.
Față de cele ce precedă, Curtea urmează ca în temeiul art. 60 raportat la art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990 corelat cu art. 3 alin. 4 din O.U.G. nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului cu modificările și completările ulterioare și art. 312 C.pr.civ. să respingă ca nefondat recursul, cu consecința menținerii în întregime a sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. B. -N. împotriva sentinței civile nr. 185 din 3 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ * al T. ui B. -N., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. I. DP A. A. I.
Red.A.A.I./ 07.2013.
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: C. V. .
GREFIER,
M. N. ȚAR
| ← Încheierea civilă nr. 1667/2013. Radiere societate după dizolvare | Sentința civilă nr. 7354/2013. Radiere societate după dizolvare → |
|---|
