Decizia civilă nr. 8560/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 8560/2013

Ședința publică din data de 16 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S.

JUDECĂTOR :A. M. ION JUDECĂTOR :A. M. C. GREFIER: V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta P. R. împotriva sentinței civile nr. 892 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimata SC L. U. S., având ca obiect dizolvare societate la cererea părții Legea nr. 31/1990.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este timbrat cu 19,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosarul cauzei din partea recurentei un înscris prin care s-a solicitat judecare cauzei în lipsă, la care s-a anexat dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru ( f. 9 -10).

C. ea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin.

4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile Legii nr. 31/1990 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs. În baza înscrisurilor existente la dosar apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Deliberând reține că,

Prin sentința civilă nr.892 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a respins cererea formulată de către reclamanta P.

R. împotriva pârâtei SC L. U. S., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a deținut calitatea de asociat în cadrul societății pârâte, până în data de 27 septembrie 2012, când a cesionat părțile sociale deținute, către Dobi V. (fila 13). În aceeași zi, cesionarului i-au fost predate actele societății (fila 10). Modificările în actele constitutive ale societății au fost operate și la registrul comerțului, în data de 1 octombrie 2012 (fila 12). Printre altele, este adevărat faptul că cesionarul s-a

obligat ca în termen de 30 de zile de la data semnării convenției, să schimbe sediul societății de la adresa unde figura până atunci, acest lucru neîntâmplându-se însă. Acest fapt nu reprezintă însă un motiv pentru dizolvarea societății. Până la schimbarea sediului societății, ea figurează la adresa cunoscută, în C. -N., str. P. S., nr. 3. Actualul sediu nu a fost radiat pentru a se putea considera că societatea nu mai are așa ceva. Nerespectarea obligației de schimbare a sediului social al persoanei juridice nu are cum să atragă sancțiunea dizolvării societății, neexistând nici un motiv legal care să determine instanța să-i dea dreptate reclamantei. Societatea, cel puțin deocamdată, are un sediu social, ce apare în actele sale și comunicat registrului coemrțului. Reclamantei nu i-a fost în niciun fel îngrădit dreptul de proprietate ca urmare a faptului că societatea primește corespondența la adresa menționată, pe de o parte pentru că ea nu este proprietara imobilului respectiv (fila 20), iar pe de altă parte datorită faptului că, așa cum s-a menționat, acolo își are sediul societatea și ca urmare corespondența adresată ei acolo trebuie să îi fie trimisă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, P. R., întemeiat pe dispozițiile art. 304 al.7,8,9, art. 3041C.pr. Civ. (art._ s.u. N.C. Pr. Civ.), solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate si rejudecând cauza, admiterea acțiunii formulata, dizolvarea Societății Comerciale

"SC L. U. " - S.R.L., inmatriculata la Oficiul National al Registrului Comerțului C., sub nr. J_, Cod fiscal Ro 3745647, cu sediul in C. -N. str. P. S. nr. 3 jud. C.

, având ca asociat unic si administrator pe numitul Dobi V. dom. în mun. Câmpia Turzii str. Parcului nr. 11 ap.20 jud. C. si radierea acesteia din Oficiul Registrului Comerțului.

În motivele de recurs, reclamanta arată că a chemat in judecata parata SC

L. U. S. C. -N., având ca asociat unic si administrator pe numitul Dobi V. dom. in mun. Câmpia Turzii str. Parcului nr. 11 ap.20 jud. C., solicitând dizolvarea societății si radierea acesteia din Oficiul Registrului Comerțului, intrucat societatea nu mai are un sediu legal .

Precizează că la data de_, recurenta a cesionat numitului Dobi V. toate părțile sociale pe care le deținea in cadrul SC L. U. S., si ca urmare, numitul Dobi V. a devenit asociat unic al acestei societeti, preluând si calitatea de administrator al societății, societate care isî menținea același sediu pentru o perioada de 30 zile.

Odată cu predarea fondului de marfa, paratul Dobi V. a semnat actul

intitulat "Convenție", la data de 27 septembrie 2012, prin care se obliga ca în termen de 30 zile sa schimbe sediul societății, în caz contrar urmând sa suporte consecințele legale.

Intimatul nu si-a îndeplinit aceasta obligație, așa încât consideră ca societatea funcționează fara a avea un sediu legal, respectiv într-un sediu a cărui dovada a expirat, termenul asumat de către parat pentru schimbarea sediului, fiind depășit.

De altfel, proprietarul tabular al imobilului, a decedat, si nu exista o declarație de acceptare a menținerii sediului din partea moștenitorilor acesteia.

In mod eronat instanța susține faptul ca in Registrul Comerțului, societatea fiind inregistrata cu un sediu social, este suficient, incalcand astfel prev. art. 237 lit. c din Legea nr.31/1990.

Consideră că instanța de fond nu a luat in considerare motivele depuse de reclamanta, si în mod neîntemeiat a respins acțiunea formulata, desi la dosar s-au depus acte din care rezulta evident ca societatea SC L. U. nu are un sediu legal, iar sancțiunea legala pentru lipsa unui sediu legal, este dizolvarea si implicit radierea.

Pentru ca reclamanta să își poată exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului, ea având calitatea de moștenitoare a proprietarului tabular, instanța urmează sa dispună dizolvarea societății care are înregistrat sediu social la adresa din C. -N. str. P. S. nr. 3, sediu pe care îl folosește ilegal si abuziv.

Precizează că cererea de dizolvare a unei societăți comerciale pentru lipsa unui sediu legal, poate fi promovata de orice persoana interesata, in situația in care sediul social nu îndeplinește condițiile legale solicitate.

Aceste cerințe ale art. 237 din Legea nr. nr. 31/1990, nu au fost avute în vedere de instanța de fond, așa încât consideră că hotărârea este netemeinica si nelegala, motiv pentru care solicită admiterea recursului declarat.

Analizând recursul declarat de către reclamanta P. R. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041CPC, C. ea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.237 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care (…) nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social (…).

În speță C. ea constată că în mod corect instanța de fond a statuat că ipoteza normei legale enunțate anterior nu este întrunită întrucât din înscrisurile existente la dosar rezultă că pârâta are un sediu social înscris în evidențele ORC

C., sediul cunoscut -în accepțiunea legiuitorului - fiind cel din C. -N., str.P.

S., nr.3, jud. C. .

Convenția încheiată între reclamantă și reprezentantul legal al pârâtei nu poate produce efecte juridice cu privire la sediul social al societății. Actualul sediu nu a fost radiat pentru a se putea susține cu temei că societatea nu mai are sediu astfel încât sancțiunea radierii persoanei juridice să poată fi aplicată.

În mod corect instanța de fond a statuat că nerespectarea obligației de schimbare a sediului social al persoanei juridice nu are cum să atragă sancțiunea dizolvării societății, neexistând nici un motiv legal care să determine instanța să pronunțe o atare sancțiune.

Cât privește susținerea reclamantei referitoare la îngrădirea dreptului său de proprietate urmare a menținerii sediului social al persoanei juridice la adresa menționată, C. ea va achiesa statuărilor instanței de fond și va reține că exercitarea acestui drept nu poate fi îngrădită ca urmare a faptului că societatea primește corespondența la adresa menționată întrucât astfel nu se repune în discuție dreptul de proprietate asupra imobilului care este și sediul social al pârâtei.

Pentru toate aceste considerente, C. ea va aprecia recursul declarat de reclamantă ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 CPC îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta P. R. împotriva sentinței civile nr.892 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat

C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 septembrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

M.

SA M.

ION

A.

M. C.

GREFIER

V. D.

red.M.S./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.Păcurar I

.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8560/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)