Încheierea civilă nr. 3131/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

ÎNCHEIERE CIVILĂ NR.3131

Ședința publică din 13 iunie 2013

Completul compus din :

Președinte: C. N. C., judecător Ș. L., grefier

S-a luat în examinare cererea formulată de reclamantul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, cu

sediul în localitatea Z., str. U., nr. 13, județul S., împotriva pârâtei S.C. V. -

E. S.R.L., cu sediul în loc. Ș. S., str. Gh. L., bl. L-14, et. 2, ap. 7, județul

S., având ca obiect dizolvarea societății.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă în reprezentarea pârâtei administrator Bolba M., lipsă fiind reclamantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefier care învederează instanței că reclamantul a depus la fila 15 din dosar, cererea de renunțare la judecată, întrucât societatea pârâtă și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege în conformitate cu disp. art. 237 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Reprezentantul societății pârâtei solicită admiterea cererii reclamantului, prin care a solicitat renunțarea la judecată, arătând că și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege.

T R I B U N A L U L

Prin cererea sa reclamantul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ - Z., a chemat în judecată pârâta S.C. V. -

E. S.R.L. Ș. S., solicitând instanței dizolvarea societății.

La fila 15 din dosar este înregistrată cererea formulată de către reclamant, prin care a solicitat renunțarea la judecată arătând că, ulterior promovării acestei acțiuni, pârâta și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege în conformitate cu disp. art. 237 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, astfel că nu mai subzintă motivul de dizolvare a societății.

Potrivit art. 406 Noul Cod de procedură civilă "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă";.

Având în vedere aceste prevederi legale, instanța ia act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii privind dizolvarea societății S.C. V. -E. S.R.L. Ș. S. .

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E :

Ia act de renunțarea la judecată a reclamantului OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, cu sediul în localitatea

1

Z., str. U., nr. 13, județul S., împotriva pârâtei S.C. V. -E. S.R.L., cu sediul în loc. Ș. S., str. Gh. L., bl. L-14, et. 2, ap. 7, județul S. .

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României.

Pronunțată în ședința publică din 13 iunie 2013.

Președinte Grefier

C. N. C. Ș. L.

Plecat în C.O. semnează, președintele tribunalului

K. M.

Red.C.N.C./_

Tehnored.M.V./_ Ex.4

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 3131/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)