Sentința civilă nr. 2129/2013. Radiere societate

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2129

Ședința publică din 27 Martie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C. O. -judecător

G. ier M. S.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei privind pe reclamanta SC U. S.

, cu sediul în B., str. Z. nr.1/10, jud. M. - J_ - CUI 11859111,

reprezentată legal prin M. C. în contradictoriu cu pârâtul O. N. AL R. C. -OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și intimatele D. G. A F. P. M.

și A. N. DE A. F., având ca obiect radiere.

Se constată că susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul de astăzi, când instanța, în urma deliberării, a pronunțat următoarea hotărâre.

T.

Asupra cauzei de față,

Prin cererea adresată T. ui M. prin pârâtul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, petenta SC U. S., cu sediul în B., str. Z. nr.1/10, jud. M. - J_ - CUI 11859111, reprezentată prin administratorul M. C., a solicitat radierea mențiunii înscrise de pârât sub numărul 8617/_, prin care a fost numit lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență Bindiu I. Sebastian, în dosar nr._ .

Petenta, prin administrator, a invocat dispozițiile art. 25 din Legea nr. 26/1990 și a arătat că dorește continuarea activității normale a societății, ca atare, admiterea cererii, întrucât mențiunea înscrisă de pârât spre informarea partenerilor de afaceri prejudiciază interesele societății, care în prezent se află în stare de funcțiune.

Instanța a solicitat depunerea la dosarul cauzei a istoricului societății SC

U. S. B., iar intimata D. G. a F. P. M. a formulat

întâmpinare, arătând că nu se impune radierea societății din registrul O. ui

C., întrucât figurează cu datorii restante la bugetul de stat. Deliberând asupra cererii formulate, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3344/_ pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Maramureș a admis cererea formulată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș și a dispus dizolvarea petentei SC U. S. B., în temeiul art. 237 alin.1 lit. b din Legea nr.31/1990 modificată.

Prin sentința civilă nr. 2860/_ pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Maramureș a admis cererea formulată de petenta D. G. a F.

P. M. și a numit în calitate de lichidator al SC U. S., dizolvată prin sentința civilă nr. 3344/_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui

M., pe d-l Bindiu I. Sebastian.

Numirea lichidatorului a fost înscrisă la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. 8617/_ (f.25).

Petanta a promovat acțiuni în justiție, iar prin decizia nr. 101/_ pronunțată în dosar nr._, Curtea de Apel C. a admis contestația în anulare formulată de petenta SC U. S. B. împotriva deciziei civile nr. 300/_ a Curții de Apel C., pe care a anulat-o. Prin admiterea recursului declarat de petentă împotriva sentinței civile nr. 3344/_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., Curtea de Apel C. a respins cererea de dizolvare a societății SC U. S. B. și a dispus radierea mențiunilor efectuate în baza sentinței recurate.

Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 25 din Legea nr. 26/1990, instanța va admite cererea, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta SC U. S., cu sediul în B., str.

Z. nr. 1/10, jud. M. - J_ - CUI 11859111,

reprezentată prin M.

C., cu domiciliul ales în V. de Jos, nr.752, jud. M., în contradictoriu cu intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului - O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sediul în B. M., str. V. L. nr. 82, jud. M. .

Dispune radierea mențiunii nr. 8617/_ a O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș, de numire a d-lui Bindiu I. Sebastian în calitate de lichidator al SC U. S., în baza sentinței civile nr. 2860/_ din dosarul nr._ al T. ui M. .

Executorie.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE

GREFIER

O. A. C.

S.

M.

Red. A.C.O./Tred.M.S./_ - 4 ex

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2129/2013. Radiere societate