Sentința civilă nr. 238/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. 6122/112/2012

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 238 /2013

Ședința camerei de consiliu din 12 februarie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător GREFIER: T. E.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate reclamantul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-

NĂSĂUD împotriva pârâtei S.C. T. -B. S., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna din părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată.

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, constatând că nu sunt alte cereri de formulat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin cererea înregistrată la această instanță în dosarul cu nr. de mai sus, reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL

BISTRIȚA-NĂSĂUD a chemat în judecată pe pârâta S.C. T. -B. S. solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit.";a "; din Legea nr. 31/1990, să dispună dizolvarea pârâtei.

În motivarea cererii, reclamantul arată că din evidențele R. comerțului, ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, rezultă că pârâta nu are organe statutare, fapt care atrage dizolvarea societății, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 1 lit.";a"; din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a O. ui Național al R. C. .

Reclamantul mai arată că din cuprinsul art. 237 alin. 1 lit.";a"; din Legea nr.

31/1990 privind registrul comerțului, obligația de actualizare a datelor cu privire la organele statutare și condițiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească sunt cunoscute de către pârâta încă de la înființare. Cu toate acestea pârâta a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersurile necesare la oficiul registrului comerțului, astfel încât Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud este nevoit să solicite dizolvarea potrivit art. 237 alin. 1 lit.";a"; din Legea nr. 31/1990.

Pârâta, legal citată nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat apărări scrise.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Din evidențele registrului comerțului ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, rezultă că S.C. T. -B. S. nu are organe statutare, mandatul administratorului fiind expirat.

Cu toate că potrivit art. 21 lit. b) coroborat cu art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâta avea obligația de actualizare a datelor cu privire la administratorul societății și condițiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească fiind cunoscute de societate încă de la înființare, aceasta nu s-a conformat acestor dispoziții legale nici până la data soluționării prezentei cauze.

Potrivit art. 237 alin. 1 lit.";a"; din Legea nr. 31/1990, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a O. ui R. C., tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care "societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscută";.

Având în vedere starea de fapt reținută anterior, precum și textele de lege menționate, tribunalul găsește întemeiată cererea petentului și în consecință o va admite, în sensul că se va dispune dizolvarea societății pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI

DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în municipiul B.

, str. M., nr. 2, județul B. -N. împotriva pârâtei S.C. T. -B. S. cu sediul în B., str. cart.V. , nr.91, bl.--, sc. --, etaj --, ap.--, jud. B. -N., înmatriculată în Registrul C. sub nr. J06/161/1996, CUI 8360099 și, în consecință:

Dispune dizolvarea pârâtei S.C. T. -B. S., cu datele de identificare mai sus menționate.

Prezenta sentință se comunică părților și DIRECȚIEI GENERALE A F. P. A JUDEȚULUI B. -N., cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6, județul B. -N.

, se înregistrează în Registrul C. și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala petentului, acesta putând să se îndrepte împotriva societății pârâte.

Definitivă.

Cu drept de recurs pentru orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicității.

Soluționată în ședința camerei de consiliu și pronunțată în ședința publică din

12 februarie

2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. V. T. E.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 238/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)