Sentința civilă nr. 2440/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 2440/2013
Ședința camerei de consiliu din 20 decembrie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: U. I. GREFIER: F. K.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulate de reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-
NĂSĂUD împotriva pârâtei S. F. G. S. N., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în ședință nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu reclamanta, iar cu pârâta în temeiul art. 172 NCPC.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță în dosarul cu nr. de mai sus, reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL
BISTRIȚA-NĂSĂUD a chemat în judecată pe pârâta S. F. G. S. , solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit.";c "; din Legea nr. 31/1990, să dispună dizolvarea pârâtei.
În motivarea cererii, reclamantul arată că din evidențele R. comerțului, ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, rezultă că pârâta nu are sediul social cunoscut, sediul acesteia fiind expirat, fapt care atrage dizolvarea societății, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 1 lit.";c"; din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a O. ui Național al R. C. .
Reclamantul mai arată că din cuprinsul art. 21 lit. a) coroborat cu art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, privind registrul comerțului, obligația de actualizare a datelor cu privire la sediul social al societății și condițiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească sunt cunoscute de către pârâta încă de la înființare. Cu toate acestea pârâta a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersurile necesare la oficiul registrului comerțului, astfel încât Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița- Năsăud este nevoit să solicite dizolvarea potrivit art. 237 alin. 1 lit.";c"; din Legea nr. 31/1990.
Pârâta, legal citată nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat apărări scrise. Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Din evidențele registrului comerțului ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, rezultă că S. F. G. S., și-a stabilit sediul social
1
la adresa din N., B-dul G., nr. 24, jud. B. -N., în baza Contractului de comodat nr. 8 din data de_, valabil până la data de_ .
Cu toate că potrivit art. 21 lit. a) coroborat cu art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, privind registrul comerțului, pârâta avea obligația de actualizare a datelor cu privire la sediul social al societății, aceasta nu s-a conformat acestor dispoziții legale și astfel, nici până la data soluționării prezentei cauze nu a depus dovada sediului actual al societății.
Potrivit art. 237 alin. 1 lit.";c"; din Legea nr. 31/1990, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a O. ui R. C., tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care "societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscută";.
Având în vedere starea de fapt reținută anterior, precum și textele de lege menționate, tribunalul găsește întemeiată cererea petentului și în consecință o va admite, în sensul că se va dispune dizolvarea societății pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite cererea formulată de petentul O. NATIONAL AL R. C., prin O. R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, cu sediul în municipiul B., str. M., nr.2, județul B. N., împotriva pârâtei S. F. G.
S.,
cu sediul în N., B-dul G., nr. 24, jud. B. -N., înmatriculat în Registrul
C. sub nr. J_ , CUI 27753612 ca fiind întemeiată și în consecință:
Dispune dizolvarea societății pârâte SC F. G. S. , cu datele de identificare mai sus menționate.
Prezenta hotărâre se comunică părților și Direcției Generale Regionale a F.
P. C., prin Administrația J. a F. P. B. N.
, se înregistrează în Registrul C. și se publică în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala petentului, acesta putând să se îndrepte împotriva societății pârâte.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la publicare în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 20 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
U. I. F. K.
Red/dact:U.I./F.K. 5 ex./_ .
2
← Sentința civilă nr. 1010/2013. Dizolvare societate (registrul... | Încheierea civilă nr. 1352/2013. Dizolvare societate... → |
---|