Sentința civilă nr. 3829/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date - 2516

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3829

Ședința publică de la 12 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. N. C., judecător

Ț. V., grefier

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamantul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, cu

sediul procesual ales în Z., str.U., nr.13, etaj II-III, Jud.S., împotriva pârâtei SC T. I. & C. S., cu sediul în Z., str.G. L., nr.14, Județul S., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța pe baza probelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L :

Asupra prezentei cauza, instanța reține următoarele:

Reclamantul O.R.C S. a solicitat instanței dizolvarea pârâtei S.C T. I. &

C. S., motivat de faptul că acesta nu s-a conformat obligației de actualizare a datelor privind sediul social al societății stipulată de art.21, lit.a și art.22 alin.1 din Legea nr.26/1990.

prin rezoluția nr.5092 din_ a O.R.C S. s-a admis cererea de depunere și menționare acte așa cum a fost formulată și dispune înregistrarea în registrul comerțului a depunerii următoarelor acte: Contract de închiriere nr.1221 din_ .

S-a dispus publicarea în Monitorul Oficial al Românei, Partea a IV-a, a următoarelor acte: Rezoluție director/persoană desemnată.

În aceste circumstanțe, dat fiind faptul că pârâta s-a conformat exigențelor legale anterior enunțate, prin depunerea de acte privind sediul său social, fiind admisă cererea sa de către O.R.C S., prezenta acțiune apare ca rămasă fără obiect, urmând a fi respinsă n consecință de către instanță.

Față de cele ce preced, urmează ca instanța să respingă ca rămasă fără obiect acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

1

Respinge ca rămasă fără obiect acțiunea reclamantului OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, cu

sediul procesual ales în Z., str.U., nr.13, etaj II-III, Jud.S., împotriva pârâtei SC T. I. & C. S., cu sediul în Z., str.G. L., nr.14, Județul S. pentru dizolvarea acesteia.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 12 Septembrie 2013. Președinte, Grefier,

C. N. C. Ț. V.

Red: CNC/_ .

Dact: ȚV/_ /5 ex.

V.Ț. 13 Septembrie 2013

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3829/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)