Decizia civilă nr. 129/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 129/2013
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător C. I.
Judecător M. D. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B. împotriva sentinței civile nr. 1581 din 26 martie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Specializat C. în contradictoriu cu intimații C. D. A., SC S. T. S., având ca obiect procedura insolvenței închiderea procedurii .
Pentru acest termen de judecată întregirea completului de judecată 2RI se face prin participarea d-nei judecător M. D., aflată pe programarea de permanență din data de_, ca urmare a împrejurării că d-na judecător P.
D. se află în concediu.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea practicianului în insolvență - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului.
C. ea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1581 din 26 martie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Specializat C.
s-au respins obiecțiunile formulate de către creditoarea
A. B. împotriva cererii de închidere a procedurii formulată de către lichidatorul judiciar al debitoarei SC S. T. SR Dej, județul C., ca fiind neîntemeiate.
S-au admis cererile lichidatorului judiciar.
S-a dispus închiderea procedurii deschisă față de debitoarea SC S. T. S.
DEJ.
S-a dispus radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului
de pe lângă Tribunalul Cluj.
S-a dispus plata, către lichidatorul judiciar, a cheltuielilor făcute cu procedura, în cuantum de 370 lei și a onorariului său, în cuantum de 3.720 lei, din fondul special de lichidare.
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reținut că o cerere de antrenare a răspunderii personale putea să o formuleze și creditoarea, nimeni neîmpiedicând-o să introducă o astfel de acțiune. A. ul la justiție este liber și neîngrădit, conform Constituției României, nici măcar judecătorul sindic neputând împiedica pe cineva să introducă o acțiune judecătorească menită să apere drepturile celui care solicită ceva. Responsabilitatea introducerii unei acțiuni judecătorești revine reclamantului, el trebuind să-și dovedească pretențiile și afirmațiile făcute și tot el trebuind să suporte consecințele respingerii cererii. Responsabilitatea formulării unei acțiuni judecătorești nu poate fi transferată nimănui. Lichidatorul judiciar a considerat că în afară de solicitările formulate, nu mai este necesară formularea unei astfel de acțiuni, neexistând elemente pe care să le susțină în fața judecătorului sindic. De altfel, nici în acest ultim moment creditoarea nu a introdus vreo acțiune de atragere a răspunderii personale a foștilor administratori statutari, astfel că obiecțiunile sale au fost respinse ca neîntemeiate, lichidatorul judiciar făcându-și datoria, așa cum a considerat de cuviință.
În ceea ce privește săvârșirea, de către administratorul judiciar a unor fapte pedepsite de legea penală, acest aspect nu are nicio legătură cu prezenta procedură, nimeni, din nou, neîmpiedecându-l pe creditor să formuleze o plângere penală, plângere ce poate fi făcută și ulterior închiderii procedurii.
Judecătorul sindic, având în vedere faptul că în averea debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate, a încuviințat cererile formulate și bilanțul general întocmit de către lichidatorul judiciar și în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii falimentului față de debitoarea SC S. T.
S. DEJ și radierea acesteia din evidențele registrului comerțului.
În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui.
În baza art. 135 din același act normativ s-a dispus notificarea prezentei hotărâri Direcției Generale a F. P. C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. ui C., pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
În temeiul art. 4, al. 4 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus plata către lichidatorul judiciar a cheltuielilor făcute cu procedura, în cuantum de 370 lei și a onorariului în cuantum de 3.720 lei, din fondul special de lichidare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - A.
solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii obiecțiunilor formulate și pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei cu respectarea etapelor procedurale prevăzute de lege.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila), fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul AVAS nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art.304 C. pr. civ., instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, conform art.304 1Cod. proc civ.
În fapt, prin sentința atacata, judecătorul sindic a respins obiecțiunile formulate de către AVAS împotriva raportului final prezentat de către lichidatorul judiciar si a dispus in temeiul art.131 din Legea 85/2006 închiderea procedurii debitoarei.
Apreciază ca neîntemeiata si nelegala sentința pronunțata din următoarele motive:
Conform obiecțiunilor formulate, AVAS a considerat prematura închiderea procedurii solicitând continuarea acesteia cu masuri care sa conducă la recuperarea sumelor datorate inclusiv prin promovarea unei acțiuni în atragerea răspunderii persoanelor responsabile de insolvență societății, membrii de conducere, în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art. 138 din Legea nr. 85/2006, argumentând si motivele pentru care se impune antrenarea răspunderii patrimoniale. Judecătorul sindic a respins ca neîntemeiate aceste obiecțiuni apreciind ca nu se poate impune lichidatorului judiciar promovarea unei astfel de acțiuni si ca daca AVAS era convinsa de temeinicia unei acțiuni de atragerea răspunderii patrimoniale, putea întreprinde demersuri pentru demararea acestei acțiuni.
Aceste susțineri sunt neîntemeiate si nelegale.
Potrivit dispozițiilor aliniatul 3 al art.138 din Legea insolventei daca lichidatorul judiciar a hotărât ca nu este cazul sa introducă acțiunea prevăzuta la alin 1 aceasta poate fi introdusa de președintele comitetului creditorilor in urma hotărârii adunării creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. Prin urmare, pentru ca adunarea creditorilor sa își poată exercita dreptul de opțiune cu privire la promovarea unei acțiuni in atragerea răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.3 era necesar ca lichidatorul judiciar sa convoace aceasta adunare, ceea ce lichidatorul judiciar nu a făcut.
În consecință judecătorul sindic ar fi trebuit sa constate prematura propunerea de închiderea procedurii debitoarei SC S. T. S. si sa dispună lichidatorului judiciar convocarea adunării creditorilor pentru a hotărî cu privire la promovarea unei astfel de acțiuni.
Așa cum a învederat instanței in obiecțiunile formulate răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 republicată, este o răspundere specială, care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite, insa in dosarul de fond, aceste mijloace nu au putut fi exercitate de instituția recurentă datorita închiderii premature a procedurii insolvenței debitoarei.
AVAS nu si-a recuperat creanța cu care a fost înscrisa in tabelul creditorilor ceea ce constituie un prejudiciu produs instituției noastre si implicit bugetului de stat. Pornind de la însăși izvorul creanței solicitate de AVAS, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS C., din care o parte reprezintă contribuții reținute de la angajații asigurați apreciază ca judecătorul sindic trebuia sa constate întemeiate si sa admită obiecțiunile formulate de AVAS la raportul final. Așa cum a arătat si in obiecțiunile formulate potrivit dispozițiilor art.94 din OUG 150/2002 ,utilizarea in alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuțiilor reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri si se pedepsește conform art.454 din Codul penal.
În drept - și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9, ale art. 3041 si pe celelalte dispoziții legale menționate mai sus.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având în vedere prevederile art.3041C. proc. civ. constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivele de nelegalitate a hotărârii judecătorului sindic prin care acesta a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei în considerarea prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006, acestea sunt neîntemeiate iar recursul urmează a fi respins.
Așa cum rezultă din prevederile art.131 ale Legii insolvenței urmare a modificărilor survenite prin Legea nr. 277/2009, aceasta stabilește cu caracter imperativ obligația de închidere a procedurii în acele situații stabilite clar și explicit de lege respectiv atunci când în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau bunurile existente sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, condiționat de refuzul creditorilor de a se oferi să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.
Ori tocmai ipoteza normei legale descrisă anterior este întrunită în speță atâta timp cât lichidatorul judiciar a solicitat creditorilor implicați în procedura falimentului să avanseze sumele necesare continuării procedurii deoarece în patrimoniul debitoarei nu există bunuri nici măcar pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării acesteia, creditorii exprimându-și poziția fermă în sensul că nu înțeleg să avanseze aceste sume.
Drept urmare în mod întemeiat judecătorul sindic a arătat că spre deosebire de vechea reglementare când legiuitorul lăsa la latitudinea judecătorului sindic, închiderea procedurii în această ipoteză, în prezent aceasta nu mai constituie o facultate ci dimpotrivă o obligație.
Din această perspectivă obiecțiunile formulate de creditoarea recurentă împotriva cererii de închidere a procedurii întemeiate pe dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 în mod corect au fost respinse de către judecătorul sindic.
La fel de neîntemeiate sunt și susținerile privind aplicarea prevederilor art.138 în Legea nr.85/2006 de vreme ce creditorul avea posibilitatea formulării unei acțiuni în atragerea răspunderii administratorului debitoarei însă nu a uzat de această posibilitate.
Pentru toate considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C. proc. civ., urmează a se respinge ca neîntemeiat recursul declarat de creditorul AVAS B. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B. împotriva sentinței civile nr. 1581 din 26 martie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. -I. A. C. I. M. D.
GREFIER
M. N. ȚÂR
Red.CI/dact.V.R. 2ex./_
Jud. fond Păcurar I.
← Încheierea civilă nr. 2026/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 2656/2013. Procedura insolvenței → |
---|