Decizia civilă nr. 3487/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3487/2013

Ședința publică de la 22 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE G. -A. N.

Judecător S. Al H. Judecător M. B. Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de către D. G. A F.

P. A J. S. împotriva sentinței civile nr. 5180 din_ pronunțată în dosar nr._ al tribunalului S., privind și pe intimat SC C. -A. SRL Z., intimat SC C. -A. SRL Z. PRIN LICHIDATOR J. C. P. V. ANA, intimat O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL SĂLAJ, creditor SC S. SA, având ca obiect cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5 închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.

La data de 14 martie 2013 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare. Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea

prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 5.180 din_, pronunțată în dosar nr._ al T. ui S. , în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, s-a admis raportul final și s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC C. -A. SRL, Z. și radierea acesteia din registrul comerțului.

În temeiul art. 136 din Legea 85/2006 a fost descărcat lichidatorul judiciar CII P. V. Ana de orice îndatoriri și responsabilități, iar în temeiul art. 135 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus notificarea prezentei sentințe părților.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că au fost valorificate bunurile din patrimoniul debitoarei, obținându-se suma de 4009,66 lei, sumă din care s-a acoperit o parte din onorariul lichidatorului judiciar pe 5 luni în sumă de 3.000 lei și cheltuielile de procedură în sumă de 85,50 lei. Diferența rămasă în contul de lichidare în sumă de 83,01 lei a fost necesară pentru acoperirea comisioanelor bancare și închiderea contului de lichidare.

Raportul final de lichidare și bilanțul general, au fost aprobate în ședința de azi, conform art. 129 din Legea privind procedura insolvenței, că toate bunurile din averea debitorului au fost lichidate și toate sumele au fost distribuite conform Raportului asupra fondurilor obținute din vânzarea bunurilor și recuperarea de creanțe și a Tabelului de distribuire final aprobat, dovada plăților fiind făcută cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În temeiul art. 132 alin.2 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea debitorului din registrul comerțului, iar lichidatorul a fost descărcat de orice îndatoriri și responsabilități, conform art.136 din Legea privind procedura insolvenței.

Împotriva acestei sentințe, creditoarea D. G. A F. P. A

JUDEȚULU S. a formulat recurs

, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, cu consecința continuării procedurii până la soluționarea tuturor cererilor din dosarul cauzei.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond a dispus închidere procedurii insolventei debitorului S. C. -A. SRL prematur si nejustificat, avându-se in vedere faptul ca nu a fost îndeplinit scopul consacrat de legiuitor stipulat in art.2 din Legea nr.85/2006, iar procedura insolventei debitoarei nu poate fi închisă până la data la care nu este soluționată definitiv si irevocabil cererea de angajarea patrimonială a membrilor organelor de conducere a debitoarei, aceasta fiind o parte componenta a procedurii prev. de Legea nr.85/2006 si este exclusiv dată în competenta judecătorului sindic.

Astfel, a precizat recurenta, pe rolul T. ui S. se afla dosarul nr. _

/a1 având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din legea nr. 85/2006.

Prin închiderea procedurii insolventei, debitorul este radiat si, prin urmare, încetează sa mai aibă capacitate de folosința si calitate de subiect de drept.

De asemenea, potrivit art.142 alin 2 din Legea nr.85/2006, după inchiderea procedurii, sarcina repartizării sumelor provenite din executare silita a persoanelor vinovate de cauzarea insolventei nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc.

In acest context, recurenta arată faptul ca exista o contradicție între închiderea procedurii si distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de insolventa debitorului, deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului si vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului debitorului, așa cum prevede art.140 din lege, ceea ce ar putea duce la concluzia ca aceasta acoperire a pasivului nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii, nu si după închiderea acesteia.

Prin închiderea procedurii, lichidatorul este descărcat de orice fel de obligații, inclusiv de obligația de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv consolidat de creanța.

Procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale falitei, se pronunță în raport cu debitorul, creând astfel un drept de creanță al acestuia față de membrii organelor sale de conducere pentru sumele cu care instanța i-a obligat si nu dă naștere unui drept de creanță al creditorilor față de organele de conducere.

Fata de cele ce preced, recurenta consideră că nu este justificată o sentință de închidere a procedurii insolventei debitoarei în temeiul art.131 din Legea nr.8S/2006, in condițiile in care nu s-a soluționat definitiv si irevocabil cererea de angajarea răspunderii administratorului statutar al debitoarei.

Intimata CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ-P. V. ANA, desemnat

lichidator judiciar al SC C. -A. SRL, în faliment, a formulat întâmpinare

prin care

2

a solicitat respingerea ca nefondat și netemeinic a recursului și menținerea, ca temeinică și legală a sentinței recurate.

În susținerea acestei poziții, intimata a arătat că, făcând o apreciere corecta a probelor administrate si aplicând corect legea, instanța de fond a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC C. -A. SRL, în temeiul art. 132 alin 2 din legea nr. 85/2006 și a admis raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar, cu consecința radierii debitoarei din registrul comerțului și descarcă lichidatorul judiciar CII P. V Ana de orice îndatoriri și responsabilități.

Totodată, a precizat intimata, prin sentința civilă nr. 5179 din_, pronunțată în dosarul nr._ /al al T. ui S., instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea formulată de DGFP S. pentru obligarea pârâtelor C. C. B. și C. V. la plata pasivului debitoarei SC C. -A. SRL, în valoare de 45.131 lei, sentință împotriva căreia, creditorul DGFP S. a formulat recurs, acțiune care în data de_ este respinsă de Curtea de A. C.

, decizia este irevocabilă.

În aceste condiții, recursul declarat de către DGFP S. împotriva sentinței civile nr. 5180/_ a rămas fără obiect deoarece în momentul de față există o decizie irevocabilă în acest sens, dată de Curtea de A. C. .

Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:

Dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006, astfel cum au fost acestea modificate prin OUG nr.173/_, statuează că în orice stadiu al procedurii prevăzute de legea insolvenței dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii.

Așadar, legiuitorul a instituit o normă imperativă care obligă judecătorul sindic să pronunțe o hotărâre de închidere a procedurii, în ipoteza inexistenței bunurilor în patrimoniul debitoarei sau a insuficienței fondurilor necesare continuării procedurii.

Legiuitorul a apreciat că în măsura în care, din cauza lipsei fondurilor, scopul procedurii insolvenței enunțat de dispozițiile art. 2 din cuprinsul Legii nr. 85/2006 nu mai poate fi atins, continuarea procedurii devine contrară interesului economic general.

În cazul de față, judecătorul sindic în mod corect a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 131 din legea privind procedura insolvenței de vreme ce niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii, iar în patrimoniul debitoarei nu a fost identificat nici un bun a cărui valorificare să fi permis susținerea cheltuielilor pe care le presupunea continuarea procedurii colective.

Nu poate fi reținută critica privind necesitatea continuării procedurii pentru simplul motiv că în speță s-ar impune atragerea răspunderii administratorului, de vreme ce lichidatorul judiciar a formulat o cerere în acest sens, cererea de antrenare a raspunderii putand avea o existenta de sine statatoare si dupa inchiderea procedurii, executarea silita urmand a fi facuta impotriva persoanelor obligate sa suporte pasivul falitei radiate.

Recursul apare în consecință ca fiind nefondat nici unul din motivele de recurs invocate nefiind prezent, astfel că în temeiul dispozițiilor art.312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea D. G. A F. P.

S. împotriva sentinței civile nr. 5.180 din_, pronunțată în dosar nr._ al T. ui S., pe care o va menține în întregime.

3

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de creditoarea D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 5.180 din_, pronunțată în dosar nr._ al T. ui S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 martie 2013.

PREȘEDINTE,

G. -A. N.

JUDECĂTOR,

S. AL H.

JUDECĂTOR,

M. B.

GREFIER,

A. B.

Red.G.A.N./_ .

Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: L. M.

4

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3487/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței